Aparent, viziunea moderna asupra tranzitiei poarta semnul unui paradox: pe de o parte, cea privind faptul ca omul se afla in centrul politicilor sale, iar pe de alta parte, cea privind importanta acordata constructiei institutionale. Cand ne gandim la om, avem in vedere unicitatea sa. Cand abordam constructia institutionala, avem in vedere tocmai functia modelatoare a guvernarii, care abstractizeaza raporturile umane si care se poate gasi intr-un raport de contradictie cu vocatia unicitatii persoanei. Atitudinea fata de om nu se poate margini doar la mesaje de solidaritate, sau la abilitati propagandistice. Ea trebuie sa se regaseasca intr-un sistem normativ si intr-un set de politici. Sistemul normativ are ca obiectiv statuarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Setul de politici are in vedere crearea institutiilor care sa garanteze respectarea drepturilor si libertatilor respective si a optiunilor strategice pe care institutiile respective sa le indeplineasca. Autoritatea nu se poate implica in trairile interioare ale omului. In ceea ce priveste cunoasterea de sine si caile prin care omul comunica celorlalti rodul acestei cunoasteri, ingerintele societatii constituie un abuz. Societatea si statul nu trebuie sa constituie o amenintare si nu trebuie percepute de cetatean in acest fel, caci atunci, preocupat de a se impotrivi acestor amenintari sau inclinat sa se umileasca, pentru a se apara de consecintele lor, omul se poate instraina de sine insusi. Primejdia uniformizeaza. Poate ca in fata unei primejdii naturale, in fata unei catastrofe ori a unei molime, oamenii se solidarizeaza. Dar nu si in fata primejdiei sociale. Ea are cel mai adesea darul de a dezbina. In fata unui stat autoritar, in fata unei agresiuni sociale, tendintele de dezbinare prevaleaza in fata celor de solidarizare. Omul se simte mai strain ca oricand. Autoritatea trebuie, asadar, sa indeplineasca acest obiectiv esential care este garantarea sigurantei cetateanului, in toate dimensiunile pe care le-am mentionat deja. Pentru atingerea acestui obiectiv, autoritatea trebuie sa actioneze prin institutii. Modernizarea institutionala are, ca scop final, ameliorarea raporturilor dintre om si lume, astfel incat el sa poata avea vocatia si harul propriei unicitati. Nu exista, asadar, nici o contradic-tie intre vocatia institutionala si respectul pentru om. Dimpotriva, o constructie institutionala adecvata este o sansa pentru ca fiecare om sa intre pe fagasul propriei unicitati. Trecerea de la socialism la capitalism, pe fundalul trecerii de la totalitarism la democratie, nu se poate realiza lasand, in mod spontan, fortele pietei sa actioneze. Aceasta deoarece, in prezent, fortele care actioneaza pe piata vor contribui la inhibarea fortelor insesi ale pietii. Regulile pietei libere nu pot functiona astazi ca o consecinta a unei realitati economice. Ele trebuie instituite. Faptul ca economia de piata trebuie mai intai sa fie instituita, prin norme, legi si institutii si dupa aceea sa devina functionala ca atare constituie o particularitate a perioadei pe care o traversam. Noi nu avem o competitie libera, de sorginte darwinista, pe care sa o aparam prin legi. Ci dimpotriva, trebuie sa construim legi si institutii care sa permita desprinde-rea competitiei libere dintr-o economie monopolista. Nu avem a cladi institutii care sa raspunda unei realitati expansive, ci trebuie sa cream institutii care ele insele sa genereze si sa modeleze realitatea. Procesul trebuie supravegheat cu grija, pentru ca fragilitatea institutionala, asa cum s-a intamplat pe piata fondurilor mutuale, sa nu afecteze credibilitatea sistemului. Viziunea trebuie, asadar, sa se inspire din liberalism, caci trecerea de la socialism la capitalism este, ea insasi, un proces de liberalizare. Ea trebuie, in acelasi timp, sa faca recurs la exercitiul autoritatii, pentru ca procesul sa nu fie abatut de la drumul sau. Ne aflam in situatia in care nu ne putem oferi ragazul de a astepta dezvoltarea naturala a pietelor, chiar daca ele ar avea forta sa se desprinda singure din economia etatista. E nevoie de un catalizator care sa accelereze pocesul, si acest catalizator nu-l pot constitui decat politicile si institutiile. Ele sunt emanatia autoritatii. Desi poate parea o asociere paradoxala, ceea ce avem de facut este o liberalizare controlata. In acest fel, democratizarea se face simultan de jos in sus si de sus in jos, inlaturand unul din subiectele de disputa ale liberalilor si conservatorilor secolului trecut. Trecerea de la socialism la capitalism presupune un proces de liberalizare si de construire a economiei de piata. Aceasta inseamna recunoasterea caracte-rului nativ-optimal al individului, incurajarea initativei private a intreprinzatorului si a libertatii alegerii individuale. In acest fel, abordarea corecta a tranzitiei are o vocatie individualista. Fata de sistemul totalitar, ea muta accentul pe individ ca actor principal al pietei. In acelasi timp insa, omul nu poate fi imaginat in afara motivatiilor sale intime, a particularitatiilor si nazuintelor sale. In acest fel, fiinta umana poarta harul unicitatii. Avem astfel, in vedere, pe de-o parte, asemanarile dintre oameni, in ceea ce priveste accesul la resurse, gradul de informare, egalitatea de sanse si raspunderile aferente, iar pe de alta parte, deosebirile dintre oameni ce decurg din matricea unicitatii lor. Traditia, morala si credinta au calitatea de a personaliza fiinta umana. Modernitatea o abstractizeaza. Acceptand provocarea necesara a imbinarii traditiei cu modernitatea, viziunea despre om trebuie sa fie, in acelasi timp, individualista si personalista. Aceasta dualitate este marca specifica a modernitatii romanesti a inceputului de secol XXI. Individualismul inseamna competitie. Personalismul presupune comunicare. Vocatia institutio-nala a dreptei este cea care permite imbinarea armonioasa dintre cele doua planuri, altminteri contradictorii, care sunt planul competitiei si planul comunicarii. Aceasta deoarece institutia, ca atare, se defineste prin reunirea dintre cultura si piata, dintre norma si valoare. Norma se adreseaza unor indivizi abstracti, valoarea selecteaza pe cei care si-o insusesc si o promoveaza. Institutiile sunt, in acelasi timp, purtatoare a regulilor si valorilor fundamentale ale unei societati. Astfel, constructia institutio-nala nu este o simpla altimetrie sociala. Atunci cand vorbim despre schimbarea radicala a sistemului, inseamna ca orice posibila constructie institutionala trebuie sa aiba, in centrul sau, institutia numita cetatean. Compatibilizarea acestei dualitati dintre individualism si personalism, dintre cultura si piata, dintre competitie si comunicare, este miezul demersului nostru ideolo-gic. Caci in cele din urma, finalitatea este aceea de a schimba radical un sistem care il transforma pe om intr-un instrument pasiv, supus egalitarismului si populis-mului, intr-un alt sistem, unde institutia fundamentala este cetateanul, al carui prestigiu si a carui bunastare devin pentru toate celelalte institutii criteriul fundamental al bunei functionari si al bunei-cuviinte.

Varujan VOSGANIAN