Ziua Logo
  Nr. 2891 de luni, 15 decembrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Antrenorul oltenilor si-a fixat un obiectiv indraznet
Napoli vrea pe podium
-- Italianul a sustinut ieri prima sa conferinta de presa la Craiova * Dinel Staicu se va retrage in martie 2004 si de la conducerea CA
Noul antrenor al Universitatii Craiova, italianul Nicolo Napoli, a afirmat ieri, in cadrul primei conferinte de presa la care a participat in aceasta calitate, alaturi de conducerea administrativa a clubului, ca principalul sau obiectiv este de aduce echipa, la sfarsitul sezonului, pe unul din primele trei locuri, informeaza Rompres. Pentru indeplinirea acestui obiectiv, Napoli a spus ca va cere conducerii sa aduca unu, doi sau trei jucatori noi, iar Dinel Staicu, presedintele Consiliului de Administratie, a completat ca probabil se va renunta la jucatorii care nu corespund. "Sunt foarte bucuros ca am venit ca antrenor la Universitatea, aceasta fiind prima mea experienta in afara si vreau sa dovedesc ca pot sa fiu un bun antrenor pentru aceasta echipa. Le multumesc domnilor Staicu si Mititelu ca au avut incredere in mine si mi-au dat aceasta sansa, iar eu voi face totul pentru a imbunatati nivelul echipei. Badea, care a antrenat echipa pana la venirea mea, a muncit foarte bine si cu siguranta in activitatea mea voi apela si la sfaturile lui", a spus Napoli. Italianul a mai afirmat ca dupa perioada de observatie a jucatorilor in teren si dupa ce il va cunoaste profesional pe secundul Doru Isac, care se ocupa de pregatirea fizica, la Universitatea va mai veni un preparator fizic, Sergio Melis. In legatura cu contractul pe care Napoli l-a semnat cu Universitatea, Dinel Staicu a afirmat ca acesta a fost parafat sambata, 13 decembrie, pe o perioada de trei ani, "are partile lui de confidentialitate", motiv pentru care "va rugam sa nu ne cereti date despre continutul lui". "Este un contract pro-Universitatea, stimulator pentru antrenor, dar care este conditionat de anumite rezultate", a spus Staicu. In ceea ce priveste contractul cu Badea, predecesorul lui Napoli si actualul vicepresedinte al clubului, Staicu a spus ca acesta nu a fost reziliat si va ramane valabil pana in vara lui 2004. "De luni, 15 decembrie noul vicepresedinte se va inrola, alaturi de Mititelu, sa duca la indeplinire sarcinile ce ii revin, iar din 12 ianuarie 2004 va face puntea de predare a bancii tehnice catre noul antrenor", a spus Staicu, adaugand ca din martie 2004, cand va avea loc Adunarea Generala a SC FC Universitatea Craiova, se va retrage din functia de presedinte al Consiliului de Administratie, iar pana atunci il va convinge pe Mititelu sa preia si aceasta functie. Mititelu a afirmat ca venirea lui Napoli la Craiova "reprezinta un pas inainte". Napoli va fi secondat de Doru Isac si Aurica Beldeanu, urmand ca Silviu Lung sa se ocupe in continuare de pregatirea portarilor. (MIG)
A r h i v a
  Dica refuza Germania    1 comentariu
  Petrescu si Abrudan exclusi din CCA    
  Dorel si Marian Simion fara adversari    
  Steaua a trecut si de Dinamo    
  Sorti favorabili    
  Boca este campioana lumii    
  Culmea sportiva    
  Romanii sar din schema la Bursaspor    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 DAMIAN NECULA (124 afisari)
 Saddam, cel de-al treilea Antihrist? (33 afisari)
 DANA FODOR (29 afisari)
 53. Discursul manios vs. un debut in poezie, furtunos (24 afisari)
 MIRCEA DANIELIUC (18 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00812 sec.