Deloc "cinematografica", proza lui Mircea Daneliuc se particularizeaza prin capacitatea scriitorului de a-si individualiza personajele prin discurs; inainte de toate, acestea sunt "voci", cu timbrul si intonatia lor specifica, iar romanul se constituie, pornind de aici, in maniera unei "probe de microfon" pe parcursul careia sunt inregistrate mai mult "dictii" decat comportamente, hartia de scris capatand astfel calitatile bandei magnetice, iar istoriile romanesti ale lui Daneliuc dobandind aerul unor "fonoteci" care pastreaza palpitul aproape visceral al vocii umane. Inzestrati cu o neobisnuita verva a "zicerii" care are ceva din tonalitatea scrasnita, aproape onomatopeica a "rostirilor" "celiniene, eroii prozatorului se autentifica in felul acesta prin voce, perspectiva naratiunii fiind una prin excelenta logocentrica, iar tipul de autenticitate pe care il vizeaza autorul nu este una "in scriitura", ci in discurs. Astfel incat faimoasei "dare scripturale" "din teoretizarile textualistilor i se substituie "ecoul" care reprezinta ipostaza "vorbita" a "darei". Acest tip de discurs, care face din oralitate marca superlativa a autenticitatii, preluata de romanul actual din recuzita povestirii, functioneaza si in ultima carte a lui Mircea Daneliuc, Petru si Pavel, in care jocul persoanelor verbale contribuie la un soi de "vizualizare" a rostirii, de vreme ce "vocea" protagonisului este proiectata aici, prin ingenioase efecte de polifonie, pe ground-ul "sonor" al vocii auctoriale, tehnica fiind aceea a contrapunctului. Care transforma vorbirea eroului intr-un fel de scriere cu italice, conferindu-i naratiunii ceva din configuratia unui straniu basorelief acustic in care se mizeaza pe "fuga" in adancime a perspectivelor. Discursul "manios" care particularizeaza in general proza lui Daneliuc devine aici deconcertat, adesea sarcastic, colcaie de o teribila lehamite existentiala, ii apartine unui eiron ingretosat care dispretuieste si se autodispretuieste, poseda constiinta mizantropica a moralistului dezabuzat care nu-si mai face nici o iluzie asupra naturii umane si, intr-un context socio-istoric determinat (Romanie pre si postdecembrista), gloseaza cu amariciune asupra perversiunilor superlative pe care le genereaza presiunea istoriei asupra indivizilor, producand veritabile metastaze morale ce altereaza profund raporturile inter-umane. Caci � in ciuda deschiderii sale spre social � romanul lui Mircea Daneliuc nu este o carte "de dezvaluiri", nici cronica unei epoci, ci o investigare aproape oncologica a constiintelor prinse in angrenajul unei istorii prin care absurdul bantuie cu dezinvoltura, paginile scriitorului aducind la lumina, cu relevanta unor tomografii, bolile tesuturilor si celulelor sufletesti. Experienta scriitorului Petru Sesan va capata astfel dimensiunile istoriei exemplare, ea face pregnanta conditia artistului intr-o lume iremediabil bolnava din punct de vedere moral, unde, victime ale unei puteri perverse si paranoide, indivizii umani sunt, nu in mai mica masura, victimele propriilor slabiciuni, compromisuri si lasitati, iar "lepra constiintelor" transforma lipsa de caracter intr-o virtute sociala. Astfel incat personajul lui Daneliuc se va vedea silit sa se autocondamne la singuratate, descoperind ca a fost tradat si manipulat chiar de fiintele cele mai apropiate, ca nu mai exista inocenti si perversi, doar o rinocerita generalizata care face ca in raporturile cu ceilalti, acestia sa reprezinte efectiv, "infernul". Viziunea scriitorului este anxiosa, tenebroasa, apocaliptica; in Petru si Pavel nu mai exista umanitate in sensul obisnuit al cuvantului, ci doar o societate "atomizata", o lume a prafului si a pulberii dominata de patimi abjecte si lasitati colcaitoare, un spatiu al culpei generalizate in care eroul lui Daneliuc are constiinta acuta a propriei sale vinovatii. Singuratatea este ea insasi un infern bantuit de demoni interiori, iar petele negre ale constiintei dor ca niste masele stricate. Descoperind finalmente ca raul e nu doar in ceilalti, ci si in noi insine (sau mai ales in noi insine Petru Sesan se dedubleaza, devine Pavel, iar aceasta dedublare pare a fi o forma disperata de autoaparare prin care personajul incearca sa-si pastreze (paradoxal!) integritatea psihica, construindu-si un alter ego care constituie de fapt propria lui negatie, se neaga printr-un soi de suicid simbolic, isi confectioneaza o "masca" in care proiecteaza un "ideal al eului", si se lasa finalmente substituit de aceasta masca, eliminat (nu doar din lume, ci si din el insusi). Alegand solutia "monahala" a "sihastriei", personajul lui Daneliuc este, fireste in felul sau, un mistic care va urma insa cai nebatute,situate poate la limita ereziei, iar relatia sa cu sacrul ramane plina de ambiguitate, fiindca nu vom sti niciodata daca Petru este sau nu un "ales" daca a vazut cu adevarat lumina taborica si a primit stigmatele efectiv lui Hristos, sau daca momentele sale de "iluminare" nu sunt decat delirul mistic al unei constiinte atinse de dezechilibru. Cert este ca in finalul romanului negarea de sine a protagonistului isi atinge punctul superlativ si daca, asa cum se spune ades, lepadarea totala de sine reprezinta semnul sfinteniei, atunci Petru Sesan ajunge la implinire, iar experientele sale se constituie intr-o "proba a labirintului" cu evident caracter initiat. Si, dintr-o asemenea perspectiva, viziunea prozatorului se intalneste, destul de surprinzator, cu cea a lui Eliade, preocupat de asemenea, pana la obsesiv de problema iesirii din "labirintul" istoriei, iar Petru si Pavel se metamorfozeaza pe neasteptate intr-o naratiune cu caracter initiatic si capata dimensiunile, grele de talc, ale istoriei "alegorice". Mircea Daneliuc este insa un prozator prea experimentat pentru a lucra cu mijloacele alegoriei facile, iar ultimul sau roman reprezinta fara doar si poate o provocare. Care pune pe ginduri, incita, nelinisteste, problematizeaza, predispune la meditatie, obligandu-l pe cititor sa-si abandoneze inertiile de gandire si sa se angajeze intr-o lectura participativa. Mircea Daneliuc, Petru si Pavel, Paralela 45, 2003

Octavian SOVIANY