Ziua Logo
  Nr. 2885 de luni, 8 decembrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
URR si-a lansat programul politic
-- Pragmatism politic si conducerea in echipa
Uniunea pentru Reconstructia Romaniei si-a definitivat programul electoral pentru alegerile viitoare. La prima Conventie a partidului organizata ieri la Bucuresti, s-a acreditat ideea ca este necesar sa se faca ceva pentru a trezi oamenii din letargie. Punctul de pornire a fost un filmulet artistic in care personajul principal, cetateni alesi intamplator de pe strada, vorbeau despre ce este Romania, despre cum sunt romanii si despre optiunea de a participa la vot. Sala a ras cu pofta la stangaciile si balbaielile ingrozitoare ale celor intervievati. Elementul de rezistenta al filmului a fost noroiul unor drumuri desfundate si fragmentele din discursurile electorale ale presedintelui Ion Iliescu si ale liderului PRM C.V. Tudor.
"Ce este de facut ca acesti oameni care, in fond sunt parintii, fratii si prietenii nostri sa inteleaga ca exista alternativa? Sa inteleaga ca lucrurile pot fi schimbate in bine si ca se poate face si alt fel de politica?" a lansat intrebarile catre sala, de la tribuna, actorul Victor Rebenciuc, membru al URR. Raspunsul a venit din discursurile care au fost rostite de liderii Uniunii, si anume un nou mod de a face politica. In ceea ce priveste programul electoral care ar urma sa aduca bunastarea dorita, Cosmin Alexandru, presedintele URR a spus ca "partidul se asteapta la voturile unui electorat consistent, format din oamenii satui de politicianism si promisiunile neonorate ale PSD-ului. Propunem un drum real spre normalitate. Desigur, nu ne asteptam sa rasturnam PSD-ul, dar atuul nostru este increderea sincera in valorile si idealurile pe care le expunem". El a aratat cu acest prilej ca principalele linii doctrinare ale politicii partidului pe care il reprezinta sunt cele de centru - dreapta, care imbina atat ideologia crestin - democrata, cat si pe cea liberala. Printre acestea se numara, in opinia sa, pragmatismul politic si subsidiaritatea efectiva, democratia directa prin conducerea in echipa, proprietatea privata, ca baza de dezvoltare a cetatenilor responsabili, initiativa libera, ca mecanism economic sau pluralismul politic autentic.
Bogdana PAUN 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Rebenciuc ???????   de Katty
A r h i v a
  PNL-PD se va reinscrie la Tribunal    1 comentariu
  Partidul Umanist Roman il acuza pe Constantinescu    
  Alegeri sub controlul Puterii    
  UDMR Mures, suspectata de nepotism    1 comentariu
  Mircea Geoana nu va candida pentru Cotroceni    3 comentarii
  AP cere Politiei actele la control    1 comentariu
  Tineretul PSD vrea in Parlament    
  Tinta partidului de guvernamant, electoratul de la sate    
 Top afisari / comentarii 
 Scandalul VIRUCORT (70 afisari)
 Ziua Literara va recomanda (26 afisari)
 diligenta cu luneta (19 afisari)
 DDB Romania a gandit pozitiv cea de-a 13-a editie a DaKINO (15 afisari)
 Final de rezidentiat (14 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00837 sec.