Ziua Logo
  Nr. 2866 de vineri, 14 noiembrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
contrapunct
Cu soriciul la urne
Ioan GROSAN 
Eu unul inteleg perfect dorinta PSD-ului de a fixa alegerile parlamentare si prezidentiale in intervalul 12-19 decembrie 2004 (initial, turul doi al prezidentialelor fusese prevazut pentru 26 decembrie, numai ca asta chiar era prea de tot...). Toti cei care sunt sau au rude la tara (mai ales in Ardeal) stiu ca exact in perioada asta se taie, dupa un obstesc obicei, porcul. Nimeni (poate numai liber-cugetatorii buimaci) nu il taie in 22, 23 sau in ajunul Craciunului, pentru simplul motiv ca prepararea lui complexa se intinde de regula pe doua zile, dupa care urmeaza curatenia de rigoare. Sunt zile de sarbatoare, in care oamenii, cu burtile relativ pline, se simt bine, sunt mai toleranti, mai uita de necazuri s.a.m.d. E imposibil ca acest lucru sa le fi scapat strategilor si tacticienilor PSD. Daca luam in calcul ca marea majoritate a porcilor de taiere nu depaseste decat in rare cazuri varsta de trei ani, ajungem la concluzia ingrijoratoare ca vor fi foarte putini godaci care sa fi prins anterioara guvernare CDR. Toti (sau aproape toti) porcii din 2004 sunt porci cu sigla PSD, sunt porci care s-au nascut, crescut si ingrasat sub guvernarea Nastase. Or, si sa vrea, taranul nu uita usor acest lucru si va vota masiv, cu un usor ragait, sigla porcului pe care tocmai l-a injunghiat ecologic in batatura. Si, vorba dlui Iliescu, va mai salva o data fragila noastra democratie.
Asa incat, cu toti parlamentarii sai pe baricade in teritoriu, cu urnele primitoare colindand prin surile, ograzile si bucatariile oamenilor, PSD-ul va putea intona linistit la Craciun "O, ce veste minunata!"
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
da.gata toti tarani sunt o apa si un pamant   de tim
A r h i v a
  In palose sa ne taiem, sau in rapoarte sa ne masuram?    13 comentarii
  La judecata zilei    
  Mititeii de pe Dambovita    2003-11-10
  Beuran, ca Jean Valjean    2003-09-15
  Pornind de la Constantin Noica, o sugestie    2003-08-26
  Dezlegarea de pacate prin Connex    2003-08-25
  O facatura obisnuita    2003-08-23
 Top afisari / comentarii 
 Finalul "Drumului spre frumusete" la ProTV (224 afisari)
 Hugo Boss imbraca haine de iarna (60 afisari)
 Tratament pentru leucemie acuta (53 afisari)
 Se poate si fotbal fara bani (50 afisari)
 Inventatorul aspirinei omagiat la Strasbourg (32 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.52619 sec.