Sintem dintotdeauna interlocutorul (asa ne visam, asa ne dorim) unui Eu, sintem mereu Celalalt, "noi", dar cine e Eu? "Eu" este intotdeauna ascuns, absent, supra- sau sub-prezent, dominator, este el om, zeu, masina, erou, virus, geniu, spirit, duh, epoca, in general entitate? A fi "eu" este visul umanitatii: sa fie eu, sa iasa (prin "revolutie", prin "dezvoltare", prin libertate, prin vis, prin debarasarea de ceilalti, prin opera) o data pentru totdeauna (clipa, visul intregii istorii, ca stafeta predata din viata in viata) din conditia, "umana", de Celalalt. Eu este altul. Eu este intotdeauna altul decat noi, cestilalti. Zeul Eu, Eu-Zeul, (Z)eul. Asa ne chinuim, ziua si noaptea, asa ne macinam, ca pergamentul, vietile, si de-asta, de pilda, unii dintre noi (pe dinauntrul tuturor celorlalti, sub piele), scriem: pentru ca Altul este intotdeauna operant, iar noi sintem mereu ceilalti, si, vai, mereu altii. Sintem "noi" cu speranta de Eu. Literatura il adreseaza, figurandu-l, pe Altul, Celorlalti, pentru a-i dezamorsa, pentru a-i "socializa": sa-i faca, din posibili altii, ceilalti, vecinii, fie si de vizavi. Eu-l zeu, animal, masina, sau celalalt. La alta scara decat noi, ceilalti. Lupta continua pentru ocuparea pozitiei de (z)eu. "Eu" este intotdeauna amenintator, susceptibil de a ne pune in pericol. "Cine esti Eu, stapine? Indura-te de noi si fii!" Caci trebuie sa existe subiect in lume, ca posibilitate, ca garantie si ca raspundere a fiintei. Si, "eu", mascat, e � mereu altul. "Eu sint realitatea, ba, realitatea sensibila" (Virgil Mazilescu). Deci ce te faci tu, Subiectule, mereu altul, daca eu, noi, ceilalti, defectam, fugim, lipsim, ne vedem, in fine, de treaba? Cum te mai constitui tu ca putere? Pe cine si pe cheltuiala cui? Nu mai trebuie sa "rezistam", adica sa luptam de-o parte si de alta a cite unui front, ci pur si simplu sa absentam, sa abandonam foamea de fiinta a subiectului mereu gol (si vorace). Solutia ar fi exodul: sa facem societate mereu in alta parte, asemeni multimii de cuvinte. Negociere continua intre altul si celalalt. Razboi, uneori. Trebuie sa ne deschidem spre celalalt ca sansa de altul. Altul din "eu" nu se poate intilni � si nu comunica, de pilda ca literatura � decat cu altul din "celalalt". Intre mine si celalalt este altul, mare intre insule, element diferit. Literatura apare, din aceasta perspectiva, ca mediul general, neuniform dar pulsional normat, al unei comunicari intre altii. Intre mine si ceilalti, literar, altii, figuranti si figuri. Intre mine si celalalt, un spatiu al altuia, pentru altul, dar ca mediu, ca alteritate de comunicare. Literatura este figurare � amortizare eliberatoare � a altuia, a celuilalt care ramine, ireductibil, altul. Figura cea mai situational umana este, poate, aceea a oaspetelui intern, a strainului din casa. A fi musafir la tine acasa: asta incearca, de fapt, pina la urma, literatura, cea mai imanenta dintre tehnicile umane: sa faca casa, a(-)casa locuibila, ospitaliera (nu spitaliceasca) deopotriva pentru toti, varianta virtuala la societate: atit pentru "eul"-stapin ("Eu, supremul", asa cum ne visam cu totii sa fim, proprietari, sedentari plimbareti, turisti prin lume), cit si pentru celalalt, eternul strain-in-cel-mai-bun-caz-oaspete. (Si n-am sa vorbesc aici despre dreptul de cetatenie universala al lui Kant, si nici despre ospitalitatea neconditionata, ca democratie "din viitor", a lui Derrida: sa-i lasam pe filosofi, macar ca sa-i citeasca in tihna pe poeti. Sa ne amintim, mai bine, de "oroarea de Domiciliu" a lui Baudelaire.) Literatura este o intreprindere de "imbunatatiri funciare": nu repara acoperisul sau gardul, nu drege burlanele, ci cauta sa indrepte temelia fara sa distruga peretii. Am invatat sa devenim necontenit altii, ca sa fim tot mereu "eu". Literatura scurteaza drumurile istoriei, sau macar isi propune sa ne intretina in bejenie. Eu si celalalt; eu impotriva celuilalt; eu, celalalt � fara eu; si, in sfirsit, lumea omogena, fara alteritate, lumea "mondializata", lumea-Eu: fara de celalalt. Si chiar (noutate, istoriceste, de ultima ora): eu-altceva, alteritatea nonumana. Adevarat triumf al Subiectului � asupra omului. Subiectul-monstru. Pozitia de "eu" nu este: se cistiga sau se pierde. "Cine esti, Eu?" Caci mereu altul este subiectul, intotdeauna se prezinta ca altul. Dar a aparut, cum spuneam, un alt vis: ceea ce ne va fi fost greu, artificial fiind, ca "popoare" (instanta monopolizanta), ne va fi, poate, mai usor ca multitudine de indivizi, ca indivizi-squatteri (nici stapini-proprietari, nici ceilalti-musafiri) ai acestei lumi. In adapostul lumii, "fara hirtii" ("sans papiers"). In casa lumii, in care poate doar Fiinta, subiect suprem-absent (mai precis: virtual), mai locuieste, reuseste sa locuiasca (treaba ei!), nici stapani (gazde, proprietari), nici musafiri, oaspeti, ci squatteri, refugiati. Dar nu stam, caci n-am facut-o niciodata, pe gratis. Platim, chiar, mereu in avans. Ne achitam (este singura noastra grija: "sub septentrion avem grija chiriei si-a mortii" � acelasi Mazilescu) de o datorie neformulata, oferim lumii o chirie neceruta (si de neplatit, caci nu se formuleaza in semne de schimb): literatura. Oameni inveliti in hirtia pe care o scriem cu trupurile si visele noastre, fara hirtii. Omul contemporan este un scriitor.

Bogdan GHIU