- Draga poete, cea mai recenta aparitie editoriala este Duminica din trasnet, volum recenzat elogios in Z. l. de foarte tinarul Bogdan Alexandru Stanescu. Te invit sa evocam, mai intii, inceputurile tale intru poezie, ca sa ne dumirim de unde vii, cum s-a ivit/format poetul Vasile Proca? - Dupa aceasta lauda a "activitatii" mele, ma vad nevoit sa-ti iau amabilitatea drept o forma de virtuozitate, atunci cind pui intrebari, sperind ca vei uni vocea autorului cu urechea/ochiul cititorului. Neavind incotro, lansez si eu, cu "discretie", avertismentul lui Pascal Quignard: "Cel care scrie sodomizeaza. Cel care citeste este sodomizat". Cu alte cuvinte, ca purtator de umbre, voi trece prin oglinzile trecutului sa scormonesc, fie si mental, mormanele de reviste si carti, care imi umplu apartamentul si existenta, pentru a gasi prima dragoste: "Gazeta literara" din anii saizeci, cind redactor sef era Tiberiu Utan si cind eu parcurgeam clasele gimnaziale ale Liceului Internat Costache Negruzzi din Iasi. Locuiam la o gazda, in Pacurari, nu departe de casa lui Ovidiu Lipan Tandarica. In al doilea an, devenind elev intern, mi-au temperat apucaturile, la repetitior, "batrinii" Nicolae Ionel (i-am "salvat" un caiet de 200 pagini cu versuri si insemnari), Stefan Avadanei, cel cu palma grea, caruia i se potrivesc, si peste ani, vorbele lui Tutea despre Cioran: "era destept de plesnea", si altii. Pe manseta revistei, mai sus pomenita, imi descopar unele din primele mele versuri. Ar fi multe de povestit, dar suna telefonul... - Debutul in revista cind s-a produs, cine l-a girat? - Transferindu-ma la Liceul Al.I. Cuza din Iasi, am intrat, pe rind, pe mina a doua extraordinare profesoare de limba si literatura romana. Prima, Aurelia Stoleru, de fiecare data cind invatam un nou poet, ma ridica in picioare sa comentez poeziile citite. A doua, Elena Strachinaru, m-a salvat, la o ora de clasa, de la "intilnirea" cu Titu Maiorescu si C. Dobrogeanu-Gherea, debutindu-ma cu extemporalul scris (un poem) in chiar primul numar al revistei (format carte) "Licariri", revista a liceului nostru. Printre colaboratori, nume deja consacrate: Horea Zilieru si Corneliu Stefanache. Era in 1967. Totusi, cel care avea sa devina marele nou profesor de poezie a fost criticul si istoricul literar Daniel Dimitriu, pe vremea cind era redactor la "Convorbiri literare" si conducea si activitatea Cenaclului literar Junimea din Iasi. Cu el am descifrat marea poezie a lumii, mai ales dupa ce m-a obligat sa citesc doua carti fundamentale: Structura liricii moderne de Hugo Fridrich si Teoria expresiei poetice de Carlos Bousoño. Din prima carte am copiat capitole intregi, pe care le citeam din cind in cind. Asadar, celui care a scris Singuratatea lecturii ii datorez debutul in "Convorbiri literare". - Dar imprejurarile debutului editorial cum, in ce culori le descrii? - Tot Daniel Dimitriu mi-a solicitat 30-40 de poezii pentru debutul editorial. Alergare in cercul fiintei era titlul ales de mine pentru carte, titlu care nu a placut directorului de atunci al Editurii Junimea. In 1984 (O, Orwell!) l-am cunoscut pe regretatul Mircea Nedelciu, librar la Cartea Romaneasca. Era un om deosebit, un prieten admirabil. El, care se invecina la Fundulea cu mosia lui Mateiu Caragiale, m-a supus, ani in sir, unui teribil tratament fabulatoriu de care nu am scapat nici azi. Staruie in memoria mea intalniri si dupa-amiezi interminabile petrecute dupa rafturile cu carti. De ce nu i-am dat ascultare cind mi-a cerut, pentru Cartea Romaneasca, manuscrisul Alergarii..., amenintindu-ma ca ma da pe mina lui Florin Iaru? "Sunteti la fel de nebuni amindoi, va fi bine, Vasile" � imi spunea Mircea, zimbindu-mi. Dar asta ii alta poveste si un alt debut ratat. Poate asa a vrut Cel de Sus ca sa ajung, din nou, la cheremul culturnicului de la Junimea cu manuscrisul altei carti. Pe fondul unui scandal monstru, de lunga durata, dintre Virgil Cutitaru (redactorul meu de carte) si gallimard-ul din Iasi, a aparut Ruperea ritmurilor. Drastic hacuita, cartea, aratind ca o brosura, a insemnat debutul meu editorial, in 1987. - Exista un moment anume de care se leaga consacrarea ta ca poet? Premiul de poezie al Asociatiei Scriitorilor din Iasi, din 1988, pentru volumele Cerul pe pamint si Abatorul ingerilor, ce inseamna pentru tine intr-un oras ca Iasii? Cum e sa traiesti in aceeasi urbe istorica, intilnind la tot pasul niste "monstri sacri" ai poeziei contemporane ca Ursachi, Brumaru, Cezar Ivanescu, Danilov, Vasiliu, Antonesei, Dan Grosu? - Nu vreau ca spusele mele sa para formule retorice si, de aceea, fac precizarea ca un premiu literar este binevenit daca este acordat pentru valoarea unei/unor carti si nu conjunctural. Din pacate, asistam, cu un soi de neputinta funciara, la asaltul si legitimarea mediocritatilor facute prin tot felul de mijloace. Avind in prezent peste 200 de scriitori si publicisti, Iasiul trebuie considerat Cetate literara, unde, de-a lungul timpului, spiritul a construit evadari pentru un spatiu cultural de exceptie si unde, zi de zi, se intimpla ceva frumos: asistam la expansiunea frumosului cu lumea lui de simboluri. Prin urmare, lecturindu-ti, cu atentia cuvenita, lista monstrilor, constat ca vreo doi, trei ar putea sa lipseasca, adaugind in schimb un Mircea Popovici sau un Horia Zilieru. Parerea mea. Fiecare, din primii trei (Ursachi, Brumaru, Cezar Ivanescu), poate fi un fragment al unei Opere Omnia, daca te gindesti la marea poezie a lumii. Pe magistru il stim in deal la vie pazind toamna cea bogata. Sau, poate, precum Don Quijote, o fi calarind de-a lungul puturosului riu (Bahlui) cu scalpul vreunui convorbirist la briu. Iar la Julien Ospitalierul (Emil Brumaru), imblinzitorul de hazard, spusele lui au iz de scrisoare: "Ma stiai cucuiat, tantos, tare in tilindru, fraged la tureatca, vesnic gata sa despic firul in patru cu cosorul". No comment. Vezi, am lucrat cu materialul clientului. Vreau sa scriu ceva despre Nichit... stop, suna telefonul: ei, asta-i!, e chiar poetul Danilov. Desi nu raspund la provocari, de data aceasta, e vorba sa punem de-o "ambasada" undeva, printre butoaiele unei crame din Copou, si unde amfitrion e un academician. - Vorbeste-ne despre antologia de la Axa, Prada din rai (2000), prefatata de Gheorghe Grigurcu, despre premiul adus de acest volum. - Nefiind un poet optzecist, totusi, anul 2000 a fost unul norocos pentru mine. In colectia "La steaua, Poeti optzecisti", mi-a aparut antologia Prada din rai, prefatata de renumitul critic literar Gheorghe Grigurcu. Emotia a fost puternica, cind am primit din mina fostului presedinte al USR, Laurentiu Ulici, premiul pentru poezie al Festivalului international de poezie de la Sighetul Marmatiei, reputatul critic fiind si presedintele juriului. Desi avea 30 de inedite, n-am prezentat volumul pentru jurizare la AS Iasi: nu se obisnuia lucrul acesta la vremea aceea. - In 2002 ti-a aparut volumul bilingv Jocul de-a Dumnezeu /Playing God, in transpunerea engleza a Olimpiei Iacob, la Limes, in Cluj-Napoca. Cum ai lucrat volumul? - E vremea antologiilor, traiasca antologatorii! Dar sa vorbim un pic de cei care m-au ajutat efectiv la acest proiect: este vorba de Olimpia Iacob si Mircea Petean. "Olimpia Iacob este o traducatoare sensibila si fina, care urmareste cu subtilitate textul poetic, redind in limba engleza cu mare fidelitate continutul de idei, structura de adincime a poeziilor,... se transpune in sufletul poetului, ii sesizeaza psihologia, realizind astfel, o empatie lingvistica, o imersare in stilul autorului si o simpatie pentru mesajul transmis de poet in cuvinte" (Sever Trifu, "Persistenta memoriei", Convorbiri literare nr. 3/2003). Cuvintele renumitului anglist de la Cluj ma scutesc de alte comentarii. Un alt clujean, de data aceasta poetul Mircea Petean, directorul editurii Limes, mi-a propus, cu generozitatea care-l caracterizeaza, tiparirea cartii despre care ma intrebi. Nu exista o reteta anume pentru a alcatui o antologie. O faci cum te taie capul sau cum vor muschii tai. Daca ai carti, cronici literare si ceva poeme inedite, problema e rezolvata. Super. Desigur, mai sunt si alte fandoseli. - Duminica din trasnet este a saptea carte a ta. Reprezinta o treapta noua in evolutia poeziei tale? Ce aduce nou? Omul inventat de angoasa, intors dintr-o calatorie prin geografia vietii, ca stare de disperare, de agonie, a publicat cea de-a saptea carte, avind si senzatia ca mai urca o treapta pe scara biograficului. Dar trebuie sa spun ca, inainte inca de Ruperea ritmurilor, ma obsedase poezia absurdului. Daca exista un teatru al absurdului, de ce nu ar fi si o poezie asemanatoare, imi spun si acum. O poezie a inumanului. Mi-am inventat un dincolo, unde plonjez deseori si unde trairile devin "jurnal" al nimicului, al neantului, al tragicului. Asa scriu cind imi aduc aminte ca traiesc. Noutatea? "Apocalipse mintuitoare", a scris Ioan Es. Pop ca sunt poemele mele. Incluzindu-ma in TOP-ul sau, Al. Cistelecan are "sentimentul imediat" ca scrierea poetilor, avuti in vedere, "cutremura, pe de o parte, sintaxa, iar pe de alta parte, visceralizeaza notatia". Adrian Alui Gheorghe constata, si el, "nelinistea de a fi unic si irepetabil pina la disperare". Iar ca un corolar, trebuie sa mentionez cronica poetului si criticului literar din Amarul Tirg, Gheorghe Grigurcu. - Vorbeste-ne despre receptarea critica a cartilor tale. - Ma bucur, o spun cu mina pe inima, de o critica atenta si generoasa (ca numar de cronici). Numai ultima carte, Duminica din trasnet, in noua luni de la aparitie, a inregistrat douasprezece intampinari sau cronici literare. De la Bogdan Alexandru Stanescu la Gheorghe Grigurcu, de la Ioan Es. Pop la Nichita Danilov sau George Vulturescu, de la Ana Dobre la Octavian Soviany si Ioan Holban. Exemplele ar putea continua. - Ca redactor la revista "Poezia" ce talente noi ai descoperit/ publicat in ultimii ani? - Sa iei cuvintele pentru a scrie propriul act de nastere, dupa ce te-ai nascut in lima pe care ai reinventat-o, fiindca, poetul, nu-i asa?, este ceea ce se face pe sine. Acestea sunt considerentele pe care le am in vedere atunci cind, sub ochii mei, se afla textele primite de la diferiti autori. "Poezia", revista trimestriala de cultura poetica, numar de numar, are rezervate zeci de pagini pentru tinerii poeti. Aici au debutat ori au confirmat Cosmin Perta, Amalia Voicu, Radu Tataruca, Dragos Cojocaru, Adrian Urmanov, Cristian Pohrib, Doina Maria Harangus si multi altii. Am scris, cu placere, rinduri insotitoare la grupajele unor talente deosebite, care poarta numele de Nicolae Cornescian, Andrei Fat, George Tintas, Rafila Radu, Gheorghe Sarbu si Teodor Paduraru. Rubrica catalogul manuscriselor (posta redactiei) va oferi, sper, nume noi pentru amintitele pagini. - Ce proiecte imediate sau de perspectiva ai? - Proiecte? Aud, batrine, manuscrisele in sertare vorbind despre psihoze, sperante cosmaresti, complexe, moarte, apocalipsa si uitare de sine. Cu alte cuvinte, desfriuri de verbe. Dar, ce tot spun eu? Mai bine plec in celesta curatura si, cu atentie, fara sa fiu vazut, voi ajunge in spatele casei albastre, unde voi respira mirosul anotimpurilor pictate cu maiestrie de Maria. Si de data aceasta, Ursu, un ciobanesc carpatin, nu-mi va trada prezenta. Imi stie de frica, dupa ce l-am adormit de citeva ori cu piine inmuiata in tuica. Un tiriit ca de greier: pe mobil, parintele Hrisostom, de la manastirea Petru Voda, ma instiinteaza ca este pregatita, temporar, chilia pentru doua persoane. Asta e. Sunt indragostit si ma tratez: ascult Vangelis si inventez dragostea, patruns de psihoza altitudinii, pe drumul de la pictura la logoterapie.

A consemnat Marian DRAGHICI