Iolanda MALAMEN: Draga Cristian Simionescu, ai facut din Barlad o reduta, o fronda? O meditatie asupra conditiei poetului? Un capital social? Cristian SIMIONESCU: Nici mic fort de aparare, nici opozitie, adica fronda. Nici loc ales pentru meditatie in poezie, nici o pozitie de lamentare. Este o urbe in care vietuiesc prin destinul care m-a adus, fara sa-l preconcep. Daca locul nu a fost ales special e o intimplare neprovocata pentru conditia cugetarii. Timpul si spatiul unde te-ai nascut si vietuiesti este sortit, chiar daca nu l-ai ales special. Aici unde vietuiesc eu exista toate structurile de oameni ca si intr-un catun sau intr-o metropola: traiesc si ticalosi, si impostori, minti luminate si constructori, suferinzi si sanatosi, ca peste tot in lume... Cunosc o varietate de tipuri si insi, si oameni fara splina si caracter, dar si fiinte inteligente si cu bun simt innascut, unii frumosi, altii uriti, unii apucati, altii blinzi, unii care trag birfi sociale, altii fermi, si betivi si bautori de elixir. Elixirul chiar exista, rar, nu-i doar cuvint poeticesc. Ti-am raspuns, in felul meu, aproape de intrebare si ocolind... Doar calugarii isi aleg destinul si locul unde mediteaza. Intrebarea mai raspicata si mai clara ar fi fost de ce am hotarit sa locuiesc atita vreme in provincie. E o poveste mai lunga. Provincia inseamna uneori si exil, dar poate fi si libertate in exil. Dar ce nu-i provincie in lumea asta? Provinciali sunt(traiesc) si in marile aglomeratii, mentalitatea deseori hotaraste. si filmul e o provincie, si biochimia, chiar si surisul si umorul negru. Si elefantul si efemeridele sunt provincii, si humulestenii si Antonioni sunt provincii. Si deconstructismul e o provincie salvatoare. Dar sunt performante si in gene si in firele de pulbere. si pamintul e o provincie in chaos. Arata ca o sfera in fotografiile celor care l-au fotografiat. Oameni de nimic si persoane � personaje puternice (insemnate) exista peste tot, stiu asta de la medicul Cehov. Si Bucurestiul e o aglomerare de provinciali. De Birlad ce sa zic? Provincialii fosnesc. Provincia e un tinut foarte intins si cu variate forme de relief subiective. As fi dorit sa locuiesc intr-un imens sat patriarhal, de 80 km lungime si 60 km. latime. Primele porniri de poezie s-au petrecut in catunul Hlipiceni din zona Botosanilor, unde revin in fiecare an. Uneori precedentele isi au rostul lor. Din zona Birladului si imprejurimi au plecat si s-au scolit fete luminate. Hamangiu a scris 18 volume. Trei mari lingvisti � Al. Philippide, Gh. Ivanescu si Poghirc au invatat si pe aici. Primele intimplari neastimparate ale lui Vasile Pirvan s-au petrecut aici pe linga biserica Mina. Pe aici au trecut Nicolae Milescu si Cantemir, a desenat Tonitza, a locuit o vreme medicul Vasile Voiculescu, a trecut cu trasura inspectorul Eminescu si aici la Birlad a scris povestirea "Taierea padurii" Lev Tolstoi. Plecind de la intrebarea ta, eu nu-ti spun toate astea pentru protectia mea, eu doar povestesc si cu amar. I.M.: Cum este viata unui poet departe de sminteala gregara? C.S.: Viata celui care scrie un fel de "istorie" in Tinutul Bufonilor poate fi si aproape si departe de sminteala gregara, si amestecate... Departe inseamna si izolat, dar eu nu sunt asocial de tot... Din ce am mai aflat si eu poezia are si sminteala, dar nu numaidecit in cete. Uneori poetul nezmintit o cam duce pe calea sterilitatii, ramine sau superelitist sau rece si cu un ceas in mina. Si imi vine sa zic ca uneori turma da si caldura in vremuri de ger... Iar sminteala nu-i totdeauna eroare, poate-i generativa... Ceata si turma citeodata trebuie cunoscute si sa fii o vreme inlauntrul lor, si devii moralist doar cind te rupi de ele. Chiar si izolarea totala poate sa fie o boala in societate, o nevroza tratabila. Scriitorul, mai ales prozatorul, daca nu stie de aproape sminteala gregara nu are destul story, decit ca un delicat si nu are hrana si personaje pentru povestire. Am ramas si acum in memorie cu marturisirile poetului care nu era doar iubitul Isadorei Duncan de care era tulburat fara liniste, a fugarit-o mereu, insa in alte imprejurari ii venea in ajutor sminteala gregara, uite ce-a zis Serghei Esenin raspunzind la un interviu (apel) in '22 (intr-un altfel de postmodernism): "Din P.C.R., n-am facut parte niciodata, fiindca ma consider a fi situat mult mai la stinga... in prezent scriu o lucrare de mari proportii intitulata "tara de canalii". In Rusia cind lipsea hirtia, imi publicam versurile... pe zidurile minastirii Strastnaia sau le reciteam pur si simplu pe bulevarde. Cei mai ferventi admiratori ai nostri erau prostituatele si borfasii. Cu ei pastram in continuare relatii amicale. Comunistii nu ne iubesc dintr-o neintelegere. In incheiere, o adinca plecaciune tuturor cititorilor mei si un apel: putina atentie la inscriptia "Rugam nu trageti!". Vezi Iolanda Malamen unde duce poetul in "sminteala gregara"? Ce spui tu, mihnita de serbarile si recitalurile de azi e semn pentru atentie. Si mila de droaia de gafe e nu-i asa? umana... Dar pina cind si cit mai suntem in postcomunism? Daca mai provocat cu gindurile astea, iti marturisesc ca abia acum am ascultat de la un slavist o inregistrare facuta pe locomotive, vocea lui Maiakovski si Esenin, n-o sa-ti vina sa crezi ca Maiakovski era tandru si Esenin urla. Intrebarea ta si raspunsul meu tin de leac pentru groaza...si speranta, daca nu azi si miine, macar raspoimiine... I.M.: Esti un poet greu de cuprins in niste tipare. La o prima lectura, realul pare ininteligibil, enuntia se dezmembreaza ca un mecanism erodat, doar setea de limbaj e cea care da sensul poeziei adevarate. Cu cat inaintezi in lectura, spaima de necuprindere dispare. Nu dispare insa sentimentul ca, oricit am vrea sa pronuntam sentinte, poetul zburda vesel prin ce labirinturi i se potrivesc. C.S.: Cred ca spui decis ca sunt greu de surprins in tipare. Si eu cred asta. De fapt in sinea mea am fost mereu impotriva dependentelor de tipare, sa scap de soarta de servitor fata de texte celebre, grija e un gind de a nu fi dependent de soarta altor minti, viata epigonilor e cumplita.... E imens de greu sa-ti cistigi o voce si in propriul labirint. Daca e vorba de labirint, citiva critici mi-au reprosat ca as fi uneori ermetic si obscur. A fost o binefacere din partea criticului Grigore Grigurcu scriind despre poezia mea ca are o "intunecata claritate". Altcineva m-a admonestat ca ma hranesc in poezie cu prea multe panseuri si cugetari, aforisme, sentinte. Cu un omenesc instinct de aparare.... marturisesc cu gura acuzatului: ele exista dar nu s-a mirosit ca sunt pline de singe... (Uneori acuzatul isi cere si iertare...). Sa stii ca in labirinturile pe care mi le-am imaginat exista un alt mit � teama de a nu ma fi pierdut dramatic chiar in stomacul propriului labirint pe care doar eu mi l-am nascocit... E si asta o povestire muritoare si cel care citeste gindurile astea sa nu creada ca fac pe nebunul... Si altceva sa-ti spun, ca rar de tot cind imi revad textele (inchipuirile) tiparite, gasesc fragmente pe care nu mi le amintesc deloc. Fata de unele imi zic da, ele exista (traiesc), altele le reneg daca am acest drept dupa pacatuire. Ia-o drept spovedanie in fata duhovnicului... I.M.: Tabu, Vicleniile Oceanului, Maratonul, Insula, Tinutul Bufonilor, parca si titlurile singularizeaza scrisul tau. Acestor carti le-ai dat drumul in lume, au locul lor in literatura ultimelor decenii. Are poetul o varsta fertila? Este poezia semnul unei anume perioade? C.S.: Sper ca nu citesti cu suparare, tine cont ca eu incerc sa povestesc, nu-s analist pentru scrisul meu, adica nu practic autoscopia, care e un simptom al bolii ca te vezi pe tine cu un spor de atentie, cei bolnavi se uita mereu in oglinda. Cind spui ca se singularizeaza scrisul meu si prin titluri e o vorba puternica. Sigur ca sunt autori draguti, care raspund cu placere la intrebari, oricum eu nu sunt reprosard cu ei. Dar iti spun ca eu nu sunt foarte gentil cu persoana mea. Si totusi vibrez uneori cind cineva zice cite o vorba de bine, ramin onorat, mai ales cind cel care zice mi-a citit un singur text (doar "cartea a 7-a " din Maratonul are 435 versuri), of, chiar m-a cuprins cu nerabdare iesita din comun si ma intreb: oare merit? Revin cu toate ca eu sunt nascut pentru taciturnie, pe care doi din prietenii mei mai din vreme au si pariat si au cistigat la masa rotunda: prozatorul Mircea Cojocaru si actorul Vasile Nitulescu. Iti spun cam asa, cum ii transmit si prietenului meu Marian Draghici, la care tin pentru intilnirile noastre generative si pentru scrisul lui: mereu am banuit ca starile cele care rascolesc si construiesc poezia sunt radacinile temeinice, cei care scriu nu-i asa ca le au pe amindoua? Dar nu-i vorba numai despre scriitori, ci si despre muzicieni si plasticieni. Si chiar � cum zici - de oamenii care nu-si bat capul si cu simtirea si cu mintea. Ce-o fi gindit sa zica Lautreamont cind scrie ca va veni o vreme cind toti oamenii vor deveni poeti? Tac, cum imi e in fire. Uite un autor cum e Poe are dublu, pe cit de beat deseori, isi analizeaza poemele. Cind scriu in poemele mele exista continuu stari care se provoaca reciproc de la distante (de timp si de loc) in credinta ca starile sunt forte, aduna din energia stocata care apare cind vrea ea. Si am urmarit ca sensibilitatea se ascute cind ai stari slabe, slabiciuni care vin (venind si din suferinta, a mea sau a altora). Cind te ischitesc rusii sa le spui cite ceva de tine, ei zic, a!!! retraiesti... La ei e o stare de forta asta: retrairea si in proza , teatru, poezie si in viata de toate zilele... Cind am intrebat pe un tinar sofer de droguri din Odesa daca el a auzit de Mihalkov, el a suris de incuietoare si m-a intrebat de care Mihalkov intrebi, ca peretii Rusiei sunt zgiriati de 3 Mihalkovi... Daca ma intrebi repede ce-i poezia, iti raspund ca nu stiu, fiindca e o taina. De pusti ziceam ca e o obraznicie sa scrii asa dintr-o doara, aveam stari, dar le traiam si le retraiam, dar nu le scriam. Intr-un fel mint, poate ca in strafunduri gindeam : ajuta-ma Doamne! Pentru mine nu caut rost in cunoasterea de sine (mareata vorba), ci in cautarea de sine... Devenim altii mereu, traim prin arbore (radacini) multe morti si re-nasteri... I.M.: In mod mecanic poetul a fost asociat de foarte multe ori cu fragilitatea, cu "plutirea" prin realitatea imediata. Mie poetul mi se pare cea mai rezistenta specie de artist, de pe fata pamantului � traieste si moare cand vrea, profeteste, indura, se descatuseaza... C.S.: Cind zici de asociere mecanica a poetului cu fragilitatea si plutirea prin realitatea imediata, da este, chiar daca-i si ceva improvizat, dar si real in spunerea asta. O minte luminata chiar nega rostul poetului. Exista pe lume si poeti delicati, au si ei o menire, granitele interzicatoare nu merita sa fie luate in seama. O istorie literara ramine atotcuprinzatoare. Eu, care plec destul de mult si de la satire, totusi nu sint capabil sa neg, dar intr-un interviu dintre cele foarte putine am zis ca eu nu ader la secta poetilor delicati, daca nu ader nu inseamna ca neg. Aderenta ta la specia de artist cea mai rezistenta de pe fata pamintului..., poetul � traieste cit vrea, moare cind vrea, profeteste, indura, se descatuseaza..., banuiesc ca gindesti si paradoxal, chiar daca spui cu fermitate. Asta imi aduce aminte de Borges si de poetul Ollan inventat de Domnia Sa, ca el poetul stie (sau trebuie sa stie) 360 de motive (fabule), 12 ierni studiul metricii a 2 tinuturi U si M, cuvintele cele mai vechi ale vorbirii, metaforele cele mai subtile, tainele scrierii secrete (care scapa de iscodirile indiscrete), sa cinte iubirile, hotiile de vite, calatoriile pe mare, bataliile, stramosii legendari, puterea ierburilor, dreptatea astrilor ceresti, matematica, credinta cea adevarata, arta oratorica, satira care provoaca boli ale pielii, minuirea spadei, alternanta asprimii si moliciunii, misterul numarului 3, stirnirea Mirarii... I.M.: Cu cat se citeste mai putina poezie, cu atat serbarile intru cinstirea ei se inmultesc: festivaluri, mese rotunde, recitaluri, avalansa ingrijoratoare de carti care o mimeaza. Acum, cand omul se grabeste spre moarte aproape cu voluptate, ce mai poate spune poezia? C.S.: Intrebarile tale totdeauna au miez si au si raspunsuri, dupa cum am convenit ca e mai important dialogul intre doi scriitori, nu doar ce chefuri am de raspuns eu intr-un moment scurt. Chiar asa, in alta perioada, raspoimiine, eu, s-ar putea, sa gindesc in alte nuante si porniri. Nu am un calendar al serbarilor poetilor, dar el exista mereu in lume, nu multi vor sa moara numaidecit, nici macar cei care doresc sa aiba la indemina colaci de salvare, uitindu-si pacatele de lacomie editoriala, sau, cumva, luindu-si poezia � vai de mine � ca hobby... sa scape de jocul trecutului sau al prezentului. Probabil, un sociolog si un psiholog, cum este colega noastra Gabriela Cretan, ar raspunde mai bine decit mine. Inmultirea si ingrijoratoarea avalansa de mimare, intr-o perioada si intr-o societate de azi, inca strimba si care nu gaseste caile dar e calita pentru improvizatii, bulimia tine si de o infometare, de aceea serbarile de cinstire par, uneori legate si de frica. Intrebarea ta e si greceasca. Si tragicii greci sarbatoreau dar intr-alt fel. Pina si Pitagora, care putea sa scrie un tom numai despre cifra unu, el fiind doctor si in magie, a devenit si campion olimpic de box, sport care nu este doar cafteala. Sigur ca te miri, cu drept, de iresponsabilitatea scriitorilor. Eu nu sunt judecator, eu sunt martor care depune marturie. Imi pare rau daca gresesc, dar, azi, serbarile, festivalurile, mesele rotunde, recitarile, avalansele de carti mimate sunt si un prilej de bautura si treaba, mimind, pe saturate, misiunea. Nu numaidecit, am vorba asta care tine de umor, cind mai beau si eu. Imi cer iertare pentru devierea de la intrebari, e felul meu de fiinta ingrijorata cu hiper si hipotensiune. S-ar distra, cu umor special, Faulkner, daca ar citi ce zic eu acum. Daca ai citit cartea mea, ai vazut ca i-am invitat la masa si pe Richard Burton, pe Peter O'Toole, pe cit de dramatici, pe atit de fericiti bautori, tulburind Londra. Cind spun ca omul, acum, se grabeste spre moarte cu mult mai mult, ce mai poate spune poezia?! Linisteste-te, esti prapastioasa. Eu, de obicei, nu folosesc vorba Doamne fereste!, eu zic: Dumnezeu sa te-ajute!. Ma intimideaza vorba ta, pare crunt decisa. Daca ai citi acum, cel mai lung text de poezie, cele 58 de imne, din ultimul sau exil, ale sfintului Simeon... Poezia a fost si este in criza si mereu in renastere. Traiesc poeti pentru toate timpurile. Exista mereu salvamari si salvamontisti la tulburarile tectonice. Zic si eu ca un om ingrijorat, dar mai bine reda ce scrie despre Tinutul Bufonilor, un tinar critic, Mircea A. Diaconu: "Anticonfensiv, poetul vrea sa vada cu un ochi dilatat purulenta lucrurilor contaminind totul. Chiar asupra mortii, perspectiva este una aproape viscerala. Numai sub teroare se pot naste astfel de poeme, care inving doar prin simplul fapt ca exista, mesajul lor depasind nivelul strict semantic." I.M.: Care este cel mai amar moment pe care l-ai traversat in aceasta ultima perioada? C.S.: Momente amare am avut deseori si in scris si in sutele de intimplari sociale. Nu cred in cei care spun ca in clipele cind scrii poezie e doar o initiere care este tot timpul gratie si sacralitate, e un altoi de stari care bintuie, ravasindu-te fara repaos, chiar cind creierul nu este beat, cimpurile te lucreaza fara de voie. Si umilit ai cere ajutorul. De aici si chemarea unui delfin protector. Am in casa (ce casa?! - la bloc) in afara de icoana, pe alt perete, imagini cu delfinul si Beckett. Dar in urbea de aici momentele amare te prind la tot pasul in aceasta perioada, in declinul de un deceniu cum zice analistul din cotidianul Ziua. Asa ca momentele cele mai amare au inceput cind m-am trezit cu primele alegeri in care judetul in care traiesc si cel de care sunt legat prin nastere, copilarie si adolescenta, tinutul Botosanilor, pe care il consideram un loc misteric, ajunsesera ultimele din tara prin nivelul social, economic, politic si cultural. Cum sa suporti? I.M.: Poezia ta este una a revoltei, fata de alcatuirea societati in care vietuim. Fii sigur insa ca, vecinii tai: economistul, agentul de vanzari, marinarul, profesorul de sport, mecanicul auto, raman indiferenti ba mai mult nu-si bat capul sa citeasca acesta poezie. Este ea, o specie aparte? Provoaca in subconstient o suferinta cu care nu mai vor sa se incarce? Sau pur si simplu numai inteleg? C.S.: Poezia mea vine dintr-o constiinta dramatica a vietuirii, din conflicte marunte, din presiunile unei societati strimbe si din demnitate ranita. Exista pentru oameni si revolte marunte care-ti toaca nervii, de care, prietenii te previn cu o vorba proteguitoare (chiar daca si ei sunt revoltati, poate chiar mai mult): "tot raul spre bine" sau "fereasca Dumnezeu de mai rau"... Eu, de obicei, nu ma invirt numai intre scriitori, am intilniri si aici, in urbe, unii, atit de diferiti ca tinuta si ca minte, dar, iti marturisesc: in firea mea si blinda si dracoasa..., sunt vinator (pescuitor) mai intii si intii de calitati ale oamenilor, dind la o parte, pe cit pot, defectiunile verbale, micile lasitati, chestiile caraghioase, lipsa de umor ( care nu prea exista in Moldova � e un fel de a fi al moldovenilor, copiii lui Creanga). Ar fi pacat sa fiu culegator de gafe si prostii. Felul meu de comportament in dialoguri, trialoguri si pentaloguri tine si de firea mea si de educatia mea primita de la parintii si straparintii mei din satul unde m-am nascut in zona Botosanilor, tinut de la care am invatat, din Nordul la care tin - si de care zic mereu cu un fel de orgoliu, mindrie, sigur nu cu vanitate care mi se pare o pacoste. Stii doar ca lumea e plina de vanitosi destepti! Ei! vanitatea asta e si fireasca uneori si nu e atit de amendabila. Nordul pentru mine inseamna si Cernauti si Bucovina si Basarabia si Tirgu�Neamt. Un savant a si zis: Cind pleci din Bucovina, cobori... Nu eu sunt analistul pentru tipetele mele si pentru revolta din Tinutul Bufonilor. E ca si cum l-ai pune pe muzician sa-si defineasca muzica in timp ce compune, pe plastician sa releve la tot pasul cum a facut... Imi ajunge cit scriu, sa mai si comentez nu-i chiar la indemina. Daca mai marturisesc din cind in cind, o fac cu sfiala. Cind ma doare capul, doctorul nu are nici un chef sa-mi si povesteasca si sa-mi transmita, traducind, gindurile lui de profesionist. Multi oameni suferinzi ar vrea sa afle exact ce-i in trupul lor infricosat. Revolta fizica si cea in afara de fizica nu este doar a scriitorului, este si in fiinta care n-a scris niciodata. Depinde de cei care nu-si bat capul, oricum nu te gindesti doar la "economistul" Karl Marx care-si batea capul cu fetitele lui sa le oblige sa scandeze din greci. Mult am locuit pe strada Karl Marx si am scris de sute de ori numele asta, desi strada se chema (si a redevenit) Costaki Epureanu, mare boier care a locuit pe aici, prin preajma mea, fost ministru luminat si orator teribil despre care a scris Eminescu in Timpul. Te poti gindi si la agentul de vinzari Rimbaud, la marinarul S. Pepys, la mecanicul auto � regele Mihai. Sunt destui oameni destepti care nu doresc sa citeasca poezie. Si apoi oamenii, dintotdeauna au fost mai apropiati de proza � proza noastra cea de toate zilele. Cum sa le fi obligat pe bunicile mele care erau analfabete amindoua, sa fi dorit sa citeasca ce mai scrie nepotul lor, cu toate ca si Zamfira si Ecaterina erau femei cu duh amindoua? Poezia, tot timpul, a fost si cu multe necunoscute. Sunt poeti care nici nu se pot citi unii pe altii. Nu intimplator Ion Barbu zicea ca poezia lui Arghezi este lenesa. Pina si Corb la Corb isi scot ochii. Sa-i pui pe Bacovia sa citeasca mereu si integral Pound si Eliot... Nu-i face bine, nu are rabdare, nici timp. Ei! Nu-i pui sa se plimbe impreuna. Nu se intilneau des Maiakovski si Esenin, ei bind in alt stil. Poetii nu suporta sa fie maestru si ucenic. Pictorii sunt mai putin orgoliosi. Nu am urmarit cu fanatism ecuatiile necunoscute ale speciei atit de diverse � poetii. N-am avut rabdarea cuvenita sa citesc de la cap la coada cartea � elefant Poezia de Benedetto Croce. Ce-o fi fost in mintea Domniei sale pentru aceasta misiune? Daca un nebun te loveste in figura cu Benedetto Croce, iti sparge capul. I.M.: Exista o carte la care lucrezi? Poti vorbi despre ea? C.S.: Ea exista - Tinutul Bufonilor, aducind si texte reconstruite din celelalte carti pe care le-am gindit anticronologic, cum cred eu ca starile mele se reintilnesc in diferite locuri si perioade de cind scriu. Cartea a aparut in 2002 la Editura Junimea in colectia Dictatura si Scriitura, initiata si coordonata de un mare initiat si poet Cezar Ivanescu. E o mare sansa pentru Junimea sa-l aiba coordonator intr-un oras celebru din Europa, Iasi. E o insemnata speranta ca va aparea in aceasta colectie cartea lui Vasile Vlad de care ma leaga o lunga prietenie. Cartea mea vine din mai multe tinuturi care se cheama tinutul grijilor, intimplarilor si izvoarelor marunte, vicleniile oceanului, maratonul, insula, confesiunile delfinului, vizitele himerelor, sperietoarea, masca de gaze, tinutul ordinarilor si extraordinarilor, scrisori catre Swift si dintr-un tinut care ma depaseste, de unde cu smerenie parca primesc mesaje foarte indepartate...

Interviu realizat de Iolanda MALAMEN