Iata o carte splendida despre niste fiinte virtuale atit de fantastice/domestice cum sunt zmeii pe care nu putea s-o scrie altcineva decit poetul Mircea Cartarescu. Aceasta Enciclopedie a zmeilor (Editura Humanitas,2002) este, cu toata stranietatea cuprinsa in enunt, un fascinant tratat despre ceva ce nu exista (zmeologia) si tocmai pentru ca nu exista a trebuit sa fie inventat de catre imaginarul colectiv. La bogatia acestui imaginar colectiv, extraordinar prin vitalitatea si originalitatea creativa, poetul Mircea Cartarescu adauga talentul sau jucaus, debordant de fantezie ludica si impregnat de un lirism difuz, ceea ce satisface orice tip de lector, de la cel mai fraged pina la cel mai matur. Inainte de a continua, as vrea sa clarific acum o anumita judecata de valoare care-mi apartine in legatura cu autorul Levantului, pentru a nu perpetua o confuzie jenanta.S-a acreditat in mod fals ideea ca eu n-as recunoaste valoarea indiscutabila a scriitorului, pornindu-se de la receptarea mea critica nu tocmai ditirambica (adica deloc encomiastica) a discursului sau poetic sau eseistic. Nu am scris inca despre romanele sale pe care le-am urmarit cu interes. Sunt convins ca Mircea Cartarescu este un autor complet, in acceptie europeana, probind cu egala fervoare toate registrele scriiturii (poezie, proza, eseu) si trezind, in mod normal, o reactie receptiva destul de controversata, ceea ce nu inseamna altceva decit ca este un autor incitant si viu, asa cum ar trebui sa fie oricare dintre autorii importanti de astazi. Daca textele sale m-au provocat la un comentariu critic mai nuantat, acest lucru nu face decit sa argumenteze valoarea certa a scriitorului, caci numai scriitorii de valoare incita la discutii fertile, facind sa avanseze literatura. In aceasta carte de lux, atit de frumos ilustrata de graficianul Tudor Banus, Mircea Cartarescu se intrece pe sine in a inventa o adevarata "enciclopedie" teratologica despre cele mai enigmatice personaje ale basmului romanesc (zmeii), situindu-se, ca perspectiva investigativa, chiar in interiorul "societatii" zmeiesti, adica echivalind raporturile existentiale si sociale ale zmeilor in conformitate cu o mentalitate autentic zmeiasca, nonumana. Asa cum cer uzantele cercetarii cind se intocmeste o lucrare atit de complexa, autorul procedeaza foarte "meticulos", documentindu-se la sursele cele mai autorizate prin parcurgerea si vizionarea unui material imens (povesti, mituri, situri arheologice etc.) sau prin confruntarea directa, nu tocmai pasnica, cu "subiectii"/creaturile acestea atit de imprevizibile, confruntare ce i-a adus "trei degete lipsa la mina stinga si o frumoasa proteza metalica la incheietura soldului". (La prima intilnire cu autorul, voi fi cit mai atent sa-i observ "mina stinga" pentru a ma incredinta de verosimilitatea aventurii sale.) Tratatul despre zmei are doua parti: partea intii, intitulata "Universul" in care ni se descrie, cu acuratete savanta, tot ce trebuie sa stim despre zmei (anatomie, rase si varietati, geografie, istorie, arme, ocupatii si unelte, economie, civilizatie, limba, stiinte, arte si literatura) si partea a doua, intitulata asa cum e firesc "Povestile", care cuprinde zece naratiuni fantastice despre faptele eroice sau comice ale protagonistilor ce traiesc in lumea subterana. Nu este nevoie sa pierdem timpul ca sa amanuntim cunostintele atit de interesante despre spatiul de dincolo, a carui topografie nu se deosebeste decit aparent de configuratia lumii reale ce se bucura de binefacerile luminii.Cred ca e esential de retinut ca zmeii au "doua inimi", ca au "un singe foarte rece si foarte albastru" si ca "nu au organe de reproducere", "vrajindu-si" femelele si concepind urmasi fara sa se impreuneze.Specimenele identificate, dupa adinci cercetari si observatii, sunt: zmeul comun, zmeul zmeilor, zmeul sur de vagauna, zmeul cu colti, ciinele de zmeu, muma zmeilor, zmeul mioritic, animicstiutorul, zmeul zmeelor, zmaul, incaltatii si zmeul asiatic (sau zombalul). Lucrul cel mai grav este ca zmeii dispretuiesc poetii din regnul lor si-i numesc, cu mare scirba, "puah" (adica, in traducere libera, "amaritii care imping stelele cu barbia"). Pentru a duce razboaie intre ei sau cu "prapaditii de la Suprafata" (pamintenii), intrebuinteaza "arme obiective si arme subiective". La capitolul armelor "subiective", zmeii folosesc "stratageme" precum: "se fac ca ploua", "isi pun cenusa-n cap", "il iau pe Nu in brate", "se fac ca nici usturoi n-au mincat, nici gura nu le miroase", "inchid ochii" si "dau din colt in colt". Nu este insa exclus ca ei sa le fi imprumutat chiar de la adversarii lor, oamenii. Din specia umana, in lupta impotriva zmeilor agresivi, care fura domnitele si cosinzenele, nu pot fi eficienti decit Voinicii voinicilor si super-eroul Fat-Frumos, cel ce-i vine de hac oricarui adversar. Savoarea epica a cartii lui Mircea Cartarescu nu poate fi redata aici prin mijloacele sumare ale unei simple cronici. Scriitorul face risipa de extraordinarele sale calitati de caricaturist si parodist, introducind in text cele mai subtile aluzii la viata umana utopica, intr-o lume nebuna ce nu mai incape in propriile-i limite, autoparodiindu-se si autodistrugindu-se hazliu si grotesc. Talentul proteic al poetului mentine in permanenta o ambiguitate periculoasa, in receptarea posibila a diverselor mesaje, comunicate alegoric sau parabolic, fiindca niciodata nu stii exact cind vorbeste despre creaturile acelea nesuferite si cind se refera la obiceiurile cunoscute ale tribului nostru, automutilat din exces civilizatoriu; concluzia sceptica, dupa o lectura palpitanta,confirma teza curajoasa a cartii ca intre zmeul troglodit si bipedul hipersofisticat de azi nu e nici o deosebire. Am putea spune chiar ca, in unele privinte, necioplitii de zmei sunt mult mai mai umani decit noi. Dar, daca nu se poate povesti in detalii si nici comenta metodic aceasta scriere polimorfa, in schimb ea provoaca placerea imensa de a o citi; ceea ce inseamna ca Mircea Cartarescu a stiut sa descopere o specie literara noua (prin cadrul inedit descris, prin ingenuitatea carnasiera a personajelor si prin eficienta lor sexista) ce se inscrie in acel tip exotic de literatura (inaugurata la noi de Odobescu) care isi refuza salutar limitele oricarei literaritati. Asteptam cu totii ca textul acesta, atit de atractiv, sa fie continuat intr-un serial, prin imaginarea altor nemaipomenite ispravi zmeiesti, raspunzind astfel foamei noastre de lectura. Mircea Cartarescu, Enciclopedia zmeilor, coperta si ilustratii de Tudor Banus, Editura Humanitas, 2003

Marin MINCU