Dan PAVEL 

Indiferent ca vom avea sau nu alternanta guvernamentala dupa viitoarele alegeri parlamentare, Romania a intrat intr-o faza politica in care circulatia elitelor este restransa, daca nu chiar blocata. Aparent, ca urmare a selectiei activistilor politici au aparut o multime de nume noi la centru sau in parodiile organizationale numite filiale. Este suficient sa comparam "cadrele" din 1990 care alcatuiau CPUN-ul, primul parlament ales in mai, primul guvern, conducerile locale cu actualul parlament, guvern, consiliile judetene, municipale, pentru a vedea multitudinea de nume noi. Se mai pot examina organizatiile de tineret sau studenti ale diferitelor partide parlamentare sau extraparlamentare, iar concluzia ar fi ca succesiunea biologica a generatiilor asigura un fond de primenire a partidelor. In realitate, schimbarile sunt superficiale. Grupurile de tineri din partide reprezinta ingrozitoare colectivitati clientelare, conformiste, care mimeaza activitatea unor mecanisme organizationale anchilozate, precum si perpetuarea mentalitatilor retrograde. Partidele sunt conduse de fapt de aceleasi minuscule grupuri oligarhice. Acestea au impus un stil submediocru al muncii de partid, din care decurge o viata politica ale carei trasaturi sunt inertia, lipsa de imaginatie si eficienta, autoreproducerea retelelor clientelare si a coruptiei. Partidele care au fost si sunt la putere in Romania nu sunt democratice. Si nici reprezentative. Ele sunt structuri oligarhice nu numai la nivelul organizarii interne (ceea ce ar reproduce "legea de bronz a oligarhiei," teoretizata de Roberto Michels), ci mai ales in relatia cu propriii membri si alegatori. Nu este de mirare ca nivelul increderii in partidele de la noi (nu nivelul de vot) este scazut de la inceputul anilor 1990 si pana in prezent (din lipsa de spatiu nu reproduc cifrele aici, dar ele pot fi consultate de cei care inteleg ca politica este activitatea care decide modul in care traiesc). La fel, daca vom contabiliza pentru aceeasi perioada raportul intre increderea si neincrederea in institutiile prin intermediul carora isi desfasoara partidele activitatea (Parlamentul, Guvernul, administratia locala) vom vedea ca nivelul neincrederii trece de 60%, in timp ce nivelul increderii trece rareori de 40%. Am facut acest exercitiu in cartile mele si am obtinut rezultate interesante pentru diferitele etape ale tranzitiei. Orice tip de grila analitica am aplica formatiunilor politice dominante - bazata pe teoriile partidelor sau organizatiilor ori dedusa din teoria democratiei - partidele importante din Romania reprezinta esecul cel mai vizibil. Indiferent de marimea si relevanta lor, partidele autohtone sunt avortonii institutionali ai tranzitiei. Partidele au esuat atat din punct de vedere organizational, cat si democratic. Aceste concluzii sunt bazate pe analiza modului in care organizatiile partinice isi exercita functiile specifice, pe eficienta lor institutionala. Partidele din Romania nu au iesit inca din stadiul copilariei organizationale si/sau democratice. Singurele functii pe care le presteaza cu adevarat sunt cele electorale de mobilizare a cetatenilor la vot si de promovare a intereselor diferitelor grupuri de presiune. Chiar si functia de mobilizare electorala este exercitata tot mai deficitar. Concret, in alegerile din 1990, din numarul total de alegatori, potrivit listelor electorale (17.200.722) si-au exercitat dreptul de vot (la Adunarea Deputatilor) 14.825.616 cetateni, adica 86,1%, in timp ce in 1992 ponderea celor care au participat la vot (la Camera Deputatilor) a fost de 76,2% (pentru analiza anomaliilor de atunci, vezi volumul "Nu putem reusi decat impreuna"), in 1996 au votat 76%, iar in 2000 doar 65,3%. in ceea ce priveste relatia dintre grupurile de interese sau de presiune reprezentate de diferite partide, aceasta a fost semnalata constant de presa, iar in ultima vreme o serie de lucrari de licenta sau de masterat ale studentilor de la stiinta politica le-a abordat sistematic. Pe de alta parte, asa cum a rezultat dintr-o cercetare de seminar pe care am coordonat-o cu studentii de la masterat, a reiesit ca aproape toate grupurile de interese sau de presiune care au reusit sa obtina cate ceva in anii din urma sunt acelea care s-au subordonat partidelor. Partidele din Romania sunt pseudodemocratice. A spune despre partidele dintr-o democratie ca sunt pseudodemocratice inseamna a spune ca sunt pseudopartide. Pe de alta parte, daca intr-o democratie actioneaza pseudopartide pseudodemocratice, atunci ea este o pseudodemocratie. Democratia este doar un pseudonim. Situatia are multiple explicatii. Conform anumitor teorii ale genezei partidelor, aceste organizatii reprezinta rezultatul dezvoltarii politice, al democratizarii. Aici, partidele ar fi variabilele dependente. Cele mai multe dintre partidele postcomuniste au fost rezultantele evenimentelor revolutionare ambigue din 1989, iar nu produsul democratizarii. Alte ipoteze teoretice opereaza cu partidele in calitate de variabile independente, iar atunci ele sunt acelea care determina dezvoltarea politica, democratizarea. Nu se poate afirma ca la nivelul consolidarii democratice din Romania partidele nu au avut contributii pozitive. Dimpotriva. Iar lista implinirilor are o anumita consistenta. Dar multe realizari sunt ambigue sau contestabile. De pilda, in ciuda reformelor din justitie, puterea juridica este in continuare subordonata intereselor partidelor la putere. Aceasta subordonare ar fi imposibila daca partidele respective ar fi democratice, iar nu oligarhice. Prin urmare, datorita specificului activitatii partidelor si justitia este una oligarhica, iar nu democratica. Inertia partidelor produce inertia democratiei. Cand democratia va iesi din inertie, va rezulta statul de drept. P.S. Dintr-o regretabila confuzie, care provine din lipsa de cultura fotbalistica, in editorialul "Deceniu pierdut?" din 4 august 2003, am facut confuzie intre fotbalistii Contra si Chivu, atribuindu-i primului ceea ce declarase cel de-al doilea in legatura cu minunatele timpuri din perioada comunista. Fac cuvenita rectificare, desi poate ca nimeni nu a bagat de seama, cu exceptia studentului de la stiinta politica, care este si microbist si m-a sunat sa-mi atraga atentia.