Dan PAVEL 

Multe lucruri bune s-au petrecut de la caderea comunismului in Romania, dar din anumite puncte de vedere primul deceniu al tranzitiei a trecut degeaba. Nu este un moment de bilant, dar evenimente si fenomene politice petrecute sub ochii nostri ne obliga sa ne punem intrebari in legatura cu perioada care s-a scurs. Cei care conduc tara asta asa cum o fac si modul in care functioneaza institutiile democratiei ne constrang permanent sa reflectam asupra semnificatiilor tranzitiei. Cum este posibila stagnarea? De ce anumiti oameni (cu putere de decizie) se impotrivesc mersului inainte al democratiei? O parte din raspunsuri se leaga de prestatia politicianului cel mai influent, cel mai puternic al postcomunismului, Ion Iliescu. Nu are rost sa reiau observatiile facute de-a lungul timpului asupra imensei sale responsabilitatii pentru modul in care a inceput totul, pentru oamenii pe care i-a promovat, pentru conflictele pe care le-a patronat, asa ca ma voi rezuma asupra unor prestatii recente. Dupa alegerile din 2000, Iliescu a surprins placut prin pozitia in multe chestiuni pe care inainte le tratase nedemocratic. In ultima vreme, seful statului vrea sa stearga impresia pozitiva. In toata controversa cu privire la Holocaust, Iliescu poate fi suspectat ca nu prea intelege semnificatia acelui tragic eveniment. Cand vine insa vorba despre modul in care a tratat mereu regimul criminal comunist, nu mai este vorba de a nu intelege, ci de neputinta confruntarii cu trecutul. De aceea, Iliescu este reprezentativ pentru concetatenii, din toate generatiile, care sunt incapabili sa inteleaga natura malefica a respectivului sistem. De pilda, ziaristii au comentat deja peiorativ declaratiile aberante ale fotbalistului Contra despre cat de bine a fost in comunism, care nu se deosebesc de nostalgiile celor mai abjecti reprezentanti ai fostei politii politice sau aparatului de represiune. Iliescu a reusit insa performanta ca prin declaratiile sale sa mai scoata la iveala un punct comun al modului in care categoria umana din care face parte se raporteaza la Holocaust si represiunea comunista. In ambele cazuri, Iliescu respinge principiul moral al repararii nedreptatilor. Si o face respingand in acelasi timp fundamentul economic al societatii democratice de tip liberal - proprietatea privata. Locatarul de la Cotroceni a refuzat de la bun inceput si continua sa aiba probleme cu garantarea proprietatii private si principiul conex al restituirii proprietatilor abuziv confiscate sau furate de la proprietarii de drept. In ciuda numeroaselor dezbateri parlamentare pe legile proprietatii, a includerii principiului garantarii proprietatii in viitoarea Constitutie, presedintele republicii actuale continua sa respinga revendicarile fostilor proprietari, fie ca vin de la comunitatile de evrei, romani greco-catolici, germani sau maghiari, fie ca vin de la sute de mii de fosti proprietari individuali. Pretextul ca nu se pot da inapoi proprietatile, din cauza saraciei unor categorii ale populatiei, este aberant. Proprietatile nu se vor lua de la amarati. Restituirea trebuie sa cada in responsabilitatea statului democratic, constituit in conformitate cu principiul repararii nedreptatilor trecutului, comise in primul rand de comunisti sau petrecute in preajma celui de-al doilea razboi mondial. Garantarea proprietatii private face parte din categoria problemelor politicii constitutionale, cele care stabilesc regulile jocului. In tarile foste comuniste care au transat de la bun inceput problema, reforma economica si prosperitatea cetatenilor sunt net superioare celor din tara noastra. Iliescu si altii ca el continua sa trateze o politica de tip constitutional cu mijloacele politicii de tip normal, ca si cum ea ar depinde de circumstante sau de anumite persoane. Un alt principiu pe care Iliescu pur si simplu nu il intelege, iar cand pare ca il intelege il respinge cu toata fiinta sa este acela ca "nimeni nu este mai presus de lege". Tot baletul penibil al declaratiilor cu privire la posibilitatea gratierii lui Miron Cozma dovedeste ca fostul si actualul sef al statului nu intelege cat rau au facut mineriadele Romaniei si cetatenilor sai. Pare de inteles ca se cere eliberarea fostului lider sindical de catre ortacii lui Cozma, dar dintre ei sunt destui care i-au fost complici in actele criminale de agresiune asupra cetatenilor nevinovati, asa ca ar trebui si ei sa-i tina companie. Mai grava insa decat complicitatea in faradelegi a celor care au fost niste cvasiinstrumente, dar care au dovedit o imensa placere de a face rau semenilor, este manipularea hoardelor violente de catre anumiti politicieni si fosti securisti. Chiar daca momentul dreptatii va fi amanat pana dupa viitoarele alegeri sau peste un sfert de secol, tot va iesi la iveala pana la urma cine a dat ordinele, cine a stat in spatele mineriadelor. Posibila gratiere a lui Cozma, inainte chiar ca el sa fi fost judecat si pentru mineriadele din ianuarie si februarie 1999, ba chiar ipoteza ca el ar putea beneficia de un recurs in anulare, nu fac decat sa incurajeze cele mai negre ipoteze cu privire la complicitatile dintre mineri si anumite forte politice. Iliescu este un personaj atat de ambiguu, incat in doua sau trei saptamani el poate sa declare exact contrariul a tot ceea ce a declarat in ultimele luni. S-a vazut acest lucru dupa alegerile din 2000, cand a facut gesturi care contrazic tot ceea ce a facut in perioada 1989-1996. Oricat ne-am bate capul in legatura cu adevarata identitate a celui care a fost ales in cea mai inalta functie din stat, exista ceva indubitabil. Din cauza acestor ambiguitati, Romania a pierdut mai mult de un deceniu. Circumstanta agravanta pentru istoria nationala este ca ultimul deceniu se adauga precedentelor mai bine de patru decenii si jumatate de comunism. Pare ca am pierdut un intreg secol. Mai grav este ca unii vor sa ne faca sa pierdem si inceputul noului mileniu.