Dan PAVEL 

Recenta declaratie a presedintelui Ion Iliescu cu privire Holocaust, care nu ar fi afectat doar populatia evreiasca a Europei, ci si alte "categorii," nu este o simpla gafa diplomatica sau morala, ci face parte din structura culturii politice postcomuniste romanesti. O cultura politica deficitara din perspectiva criteriilor democratice si liberale. Subiectul este vast, dar cand vine vorba despre reutilizarea trecutului istoric, elitele autohtone au esuat in a aduce clarificari factuale si interpretative asupra a doua dezbateri cruciale: in ordine cronologica, Holocaustul si Gulagul comunist. Ca o consolare pentru nationalisti, dezbaterea cu privire la cele doua subiecte reprezinta una dintre axele "noului razboi civil" al perioadei postcomuniste. Si in dezbaterea europeana si in cea autohtona au prevalat abordarile ideologice. Nici antifascistii, nici anticomunistii nu sunt capabili sa-si depaseasca obsesia cu privire la unicitatea genocidelor comise de fascisti sau comunisti. Oricate dovezi empirice si argumente teoretice s-au adunat pentru a demonstra caracterul abominabil al implicarii fostelor guverne ale Romaniei in Holocaust sau in sistemul represiv totalitar comunist, dupa 1989 in tara noastra oficialitatile au esuat in asumarea responsabila a crimelor trecutului. Exista diferente semnificative in dezbaterea celor doua subiecte, care nu vin din preocuparea nationala pentru rescrierea corecta a istoriei, ci din relevanta lor internationala diferita. In dezbaterea ambelor subiecte exista dovezi clare de orbire morala. Dar ea iese in evidenta doar in masura in care subiectele au relevanta pe plan geopolitic. Faptul ca aproape in fiecare luna cate o inalta oficialitate romana se trezeste vorbind prostii despre Holocaust este vizibil si trezeste proteste pe plan international deoarece asistam atat la o noua ofensiva a antisemitismului, cat si la contracararea acestuia. Antisemitismul se afirma in toata lumea islamica in forme cvasiidentice cu acelea naziste, prezente in scrierile lui Hitler, Rosenberg si ale altor precursori ideologici ai "solutiei finale." Ganditorii stangii democratice au denumit aceasta orientare prin sintagme precum islamo-nazism, islamo-fascism sau fascism cu fata islamica. Dar antisemitismul a reinviat (daca se poate spune ca ar fi murit vreodata) in Europa Occidentala, iar noutatea relativa o constituie vehementa sa in cercurile de stanga. Ca si in lumea islamica, in Europa Occidentala antisemitismul merge mana in mana cu antiamericanismul. Nici Romania nu face exceptie de la acest pattern, doar ca uneori antiamericanismul cercurilor reactionare preceda antisemitismul, in timp ce in alte cercuri antisemitismul preceda antiamericanismul. Cand vine vorba despre negarea, diminuarea sau relativizarea crimelor regimului comunist totalitar, formele cele mai evidente ale acestei patologii sunt legate de impiedicarea accesului la arhivele fostei politii politice totalitare comuniste, Securitatea. Daca nu ar fi fost vorba despre indeplinirea criteriilor de compatibilitate cu NATO de catre serviciile secrete, autoritatile romanesti ar fi incercat sa ascunda adevarul si cu privire la acest subiect. Singurul rezultat palpabil al acestei presiuni internationale a fost limitarea accesului la informatiile clasificate ale Aliantei Atlanticului de Nord pentru un numar restrans de ofiteri ai serviciilor secrete, pe motiv ca au facut inainte politie politica, in particular impotriva democratiilor occidentale din NATO. Nu vom afla insa prea curand natura faptelor comise si nici numele respectivilor tortionari. Motivul este simplu: din punct de vedere geopolitic, prioritatea americanilor nu mai este lupta anticomunista, cel putin nu aceea impotriva comunismului din zona sovietica de dominatie. Iar regimurile comuniste supravietuitoare (asiatice, cubanez) sunt percepute ca amenintari doar in masura in care sunt posibile colaborari cu state sau grupari teroriste fundamentalist islamice. Ceea ce nu pricep nici americanii si nici politicienii autohtoni este ca indiferent de forma sa, negationismul (in legatura cu Holocaustul sau natura criminala a regimului comunist) dauneaza enorm culturii politice a democratiei, cultura civica. Natura profund corupta a regimului postcomunist nu are doar explicatii strict economice, ci si etice. Toleranta fata de prezentul corupt nu vine doar din predominanta lacomiei in cercuri din ce in ce mai largi, ci si din incapacitatea de a admite si intelege fenomenele coruptiei morale care au facut posibile crimele abominabile comise in trecut. Cind vorbim despre semiesecul statului de drept in Romania, nu este vorba doar despre reforme institutionale incomplete. Este vorba de o intreaga cultura politica din care lipseste dimensiunea morala a intelegerii gravitatii crimelor in masa comise de generatii de politicieni a caror mostenire malefica a ramas nealterata, fie ca a fost vorba despre Antonescu si legionari, fie de comunisti. Ca om de stanga, presedintele Iliescu este mai tentat sa admita natura criminala a actelor comise de aliatii autohtoni ai fascistilor europeni decat natura represiv genocidara a regimului comunist totalitar. Cu toate acestea, din motive greu de inteles, cand relativizeaza participarea romaneasca la Holocaust, actualul presedinte pare sa cedeze presiunii simbolice a cercurilor nationaliste. In asemenea manifestari, pare ca nu mai este nici o diferenta intre antisemitii expliciti (de la Corneliu Vadim Tudor pana la Paul Goma) si democratii nationalisti. Ciudat este insa ca sentimentul demnitatii nationale nu mai functioneaza cand vine vorba despre recunoasterea gravitatii sistemului represiv pus in functiune de nomenclatura comunista cu sprijinul Securitatii. Rezultanta atitudinilor negationiste sau de diminuare a crimelor trecutului este constituirea unui enorm spatiu al ambiguitatii prezentului, in care se relativizeaza distinctiile dintre bine si rau, drept si nedrept, moral si imoral. Un talmes-balmes etico-politic.