3 poeme Pianele scufundate O nava care transporta piane dintr-o tara in alta a fost surprinsa de o furtuna cateva zile de la plecare, cand nu mai avea decat cateva zile pana la sosire. Acolo unde trebuiau sa ajunga pianele, fusesera pregatite sali pentru marile festivaluri muzicale de toamna, caci vara era pe sfarsite. Purtata in deriva ca o foaie vesteda, nava se izbi de un mare colier de corali, potrivit poate in jurul vreunui gat nevazut. Din pantecele ei sfaramate incepura atunci sa cada, unul cate unul, pianele negre de concert, cu coada, Petroff, Bösendorfer, Steinway, Bechstein, Pleyel. Unii cred a fi identificat si un Lipatti printre ele, dar este putin prababil sa se fi aflat cu adevarat unul acolo. Se scufundau gratios, fara graba, alunecand intai la dreapta, pe urma la stanga, in felul direct in care cad frunzele toamna. Furtuna se opri. Pianele coborau in tacere, pana cand, cu un tunet prelung, atingeu fundul de corali al oceanului, asezandu-se alaturi unul de altul, intr-o formatie fantastica, pe o estrada vasta, in adancul apelor. Purtata de curenti, epava se scufunda in cele din urma si ea, la o distanta respectuoasa, parca pentru a putea sa asiste, fara a-l deranja, la concertul care se pregatea. Dar pianele nu era mecanice. Apele cuprinsesera coardele, acoperisera clapele, pestii veneau din toate partile sa vada marile obiecte negre aparute acolo din senin. Seninul pentru ei insemna linia de sus a apelor, cerul lor le trimitea lumina unor astri cetosi. Cu miscari iuti, izbindu-se din cand in cand cu capetele de lemnul negru, batand cu cozile in clapele albe si in clapele negre, pestii au inceput sa se exprime. Ce trup imens, de aer acum, purtase pe gatu-i diafan colierul de corali, atolul acela? * Mururoa, cca 22 grade latitudine sudica, deasupra Tropicului Capricornului. Prin apropiere, alti atoli. Grupul Acteon, Fungatanfa, Vanavana, Tureia, toti in arhipelagul Tuamotu din Polinezia. * Pianele scufundate sunt acolo si azi, in apropierea unui atol din Oceanul Pacific. Poate e chiar Mururoa, poate e altul. In zona aceea, furtunile scot din adancuri note muzicale, iar pestii nu mai sunt buni de mancat. De altfel nici nu-i mai prinde nimeni, iar ei mor de batranete, depunandu-si scheletele, ca niste ofrande muzicale, subtiri, la picioarele pianelor, unde au trait ore fericite din viata lor lunga si scurta de pesti. Nu se mai mananca nici unii pe altii, iar pestele cel mare nu-l mai inghite pe cel mic, ce lume, ce viata! Numele atolului Mururoa imi este cunoscut de mult timp, poate chiar din adolescenta. Se vorbea atunci, daca nu ma insel, de experiente atomice efectuate prin apropiere, in urma carora viata ar fi fost acolo, in pericol. In realitate, apele ascundeau fenomenul nemaiintalnit al pianelor scufundate, in realitate oceanul inchidea in cutia-i elastica fenomenul nemaiauzit al pestilor cu posibilitati de exprimare, fie ele si � doar? � muzicale. Acolo furtunile sunt altfel. Incepe, mai intai, o muzica profunda, ale carei note se vad cum tasnesc prin suprafata apei, de jos in sus, ca o ploaie torentiala inversa. Apa e plina de bulbuci care fierb si plesnesc, lasand sa se ridice la cerul nebanuit niciodata de populatiile ei "expresia sentimentelor celor mai distinse" si gingase ale pestilor orbi in adanc. Pe urma furtuna se desfasoara normal, doar ca din cand in cand se aud si altfel de sunete decat, sa zicem, de pilda, mai la nord, in Hawaii. Fara sfarsit Aplecat pe-o parte poemul ia apa si se bucura ca in cele din urma se va scufunda se va termina odata. in picioare cu mana streasina la ochi personajul lui secret inca mai spera ca in adancuri e cerul ca in cer e Dumnezeu ca va ajunge cu bine in lumea cealalta * cu o astfel de prefata nu mai ramane cartii nimic de adaugat un salut fugar sau o plecaciune in plus si goarnele ei se umplu de apa sarata marea preschimba vorbele calpe in aur trimite stele cerului ca sa-i inchida ochii iar cartea care se scufunda cu filele unduind provoaca un inceput de furtuna * unde au fost toate acestea in zilele noastre nu stiu de ce a trebuit sa asteptam atat iarasi secret mormaie cineva un raspuns dar nici el nu-ntelege corturile dreptilor plutesc nemiscate in departare potolind valurile cu uleiul lor nevazut * ma tem ca la pagina sapte scrie tot ce urma sa se intample ma tem ca mai intai pagina sapte a fost absorbita de valuri si mii de pasari flamande s-au repezit sa pescuiasca toti pestii tasnind dintr-o data din pulpana ei umeda * nu e departe ziua cand pe urmele cartii va veni autorul o sa-l caute o sa-i spuna bun venit in felul lor pestii de la toate paginile cartii intre timp digerate de apa cea neagra intr-o liniste ca aceea cand cartea se scria cu mirare ivindu-se din spuma tulbure sub ochii din mana bietului autor. * nu-ti vei mai pierde niciodata viata i se sopteste-n adanc poti sa cobori tot mai departe drumul n-are sfarsit pana-ti vei intalni din nou cartea pierduta si ea sa te judece vor mai trece milenii marine eoni aerieni si terestri si nici atunci n-ai sa mai poti s-o cuprinzi in ea va fi marea iar tu intr-un val mult prea neincapator vei ramane cadavru al atator ganduri care inca sunt vii * si pe deasupra abia acum se incumeta caravelele lui Columb sa descopere America si Atlantida sa se scufunde repede in fata lor facandu-le loc sa treaca netulburate. cu toate acestea sa nu speri nici o intoarcere nu mai e posibila nimeni nu poate fi din nou inainte de a fi * intra-n oceane flamande si lasa-te devorat in tacere tu care ai fost candva autorul tuturor acestora sa se-mprastie ultima ta picatura in substanta celesta a apelor culorile sa se stinga si sa se aprinda iarasi in nori sa pluteasca o alta mare ca-ntr-o oglinda imensa de unde nimeni prins nu se intoarce * cate sunt pseudonimele lui Dumnezeu pe pamant si in ape nu incerca sa cunosti * iarna aduce la mal coperta de aur a unei carti scrise demult unii spun atat de demult incat niciodata nimeni n-o vede pe valuri calca prudenta o ninsoare mai veche atat ne-a ramas nici atat nu vom sti auru-i sters nu se mai poate citi macar o litera din titlul uitat macar o umbra a autorului in cautarea cartii pierdute a judecatii poemului sau * un salut fugar sau o plecaciune in plus o pasare flamanda se zdrobeste crezand ca aurul poate fi pescuit si mancat un ochi se uita la toate acestea poate din stanca in care-i inchis * si in sfarsit poemul nu se mai vede un cerc enorm se indeparteaza deasupra urmele-n mare precum stii nu se vad nici nu naste nimic din acea ce au inghitit vreodata apele ei * doar un cerc inghetat si vara si iarna ramane centrul lui e in punctul in care poemul s-a dus oricat de mari ar fi valurile oricat de lungi furtunile cercul nu se mai sterge e-o apa altfel nici compozitia ei nu mai e aceea pe care o stii dar numai daca iei probele direct din mijlocul cerului * poemul il face pe om cartea il judeca singura in cele din urma * adio le spui tuturor poemului cartii si celui ce-a scris-o inecul e bun e o boala curata un mod de-a renaste in partea cealalta Pata de sange pe cer O pata sangerie se stinge pe cer inspre noapte suma tuturor vietilor de pe pamant a fost ea din toate timpurile si pana la sfarsit