Ralf DAHRENDORF 

Pentru astazi am ales din analizele Project Syndicate un material de referinta al reputatului Ralf Dahrendorf. Lord Dahrendorf s-a nascut la Hamburg, in Germania, si a studiat sociologia si filozofia, profesand apoi la numeroase universitati celebre. Cariera sa politica l-a alaturat primului Cabinet al lui Willy Brandt devenind in 1970 ministru de Externe. Din 1974 se muta in Anglia unde, pentru 10 ani, este rector al prestigioasei London School of Economics si membru al conducerii Fundatiei Ford. Publica numeroase carti, printre care, in 1990, "Reflectii asupra Revolutiei in Europa". Presedinte al Central and East European Publishing Project si membru al Camerei britanice a Lorzilor, Lord Dahrendorf este in prezent si custode al St. Antony's College, Oxford si Pro Vice-Cancelar al University of Oxford. (V. RONCEA)Nu incepuse bine razboiul din Irak ca mintile celor care au conceput invazia s-au indreptat spre ceea ce ar trebui sa se intample dupa victoria asupra regimului lui Saddam Hussein - o victorie pe care toata lumea a presupus ca fiind inevitabila. Politicieni si experti au incercat in mod invariabil sa faca comparatii cu exemple recente cum ar fi Afganistan, Sierra Leone, Timorul de Est, dar si cu cazuri mai speciale si de baza. In definitiv, ce s-a asteptat in Irak este rasturnarea unei dictaturi extrem de ideologizate. Este ceva ce putem invata de la ultimele situatii asemanatoare, cum ar fi caderea comunismului in Europa de Est in 1989, sau sfarsitul celui de-al III-lea Reich in Germania si 1945 si procesul de "denazificare" ce a urmat? Riscurile unor asemenea comparatii sunt aproape prea evidente pentru a fi exprimate in cuvinte. Fiecare caz are propriile sale caracteristici definitorii. In ce priveste decesul comunismului, de exemplu, experientele Poloniei si Romaniei sunt profund diferite. Pe masura ce depasim mai multe bariere culturale, comparatiile devin inca si mai putin relevante. Dar sunt cateva caracteristici comune destramarii unora dintre cele mai ideologice dictaturi. Una dintre aceste trasaturi are legatura cu memoria si cu modul de raportare la trecut. Aceasta are legatura cu o intrebare practica: cine este in masura sa construiasca o tara noua pe ruinele vechiului regim? Rare sunt situatiile cand o contra-elita se formeaza rapid, cu atat mai putin cand exista o elita care sa fie pregatita sa ia puterea. In Germania anilor '50, au existat multe plangeri privind fosti nazisti care au aparut sub o masca democrata si au ocupat pozitii importante. Multi dintre noi am luptat impotriva unei aparente "restauratii" a vechiului regim. In Europa de Est, vechii lideri au disparut initial din scena, dar nu pentru mult timp. Ex-comunistii s-au reincarnat deseori din punct de vedere politic in social-democrati. Cei care au facut parte din rezistenta - asemeni lui Vaclav Havel la Praga - au considerat ca acest lucru este greu de acceptat. Dar acesti aparatchik comunisti nu erau aceiasi care fusesera inainte. Circumstantele s-au schimbat si oamenii odata cu ele. Aceasta situatie are mare legatura cu sistemele de legatura cu trecutul. Germania post-1945 si Polonia post-1989 sunt exemple de tari care au mers inainte fara a acorda prea mare atentie trecutului. Intelectualii s-au plans ca au fost dedicate prea putin timp si energie "luarii in posesie" a trecutului. Au avut motive serioase pentru a se plange. Intr-adevar, dupa zece ani sau mai mult, nevoia de a trage linii clare si de a spune totul, inclusiv povestile care dor, a devenit coplesitoare. Dar cele mai de succes tari post-comuniste au mers intai inainte si apoi s-au gandit la trecut. Cei care nu si-au putut indeparta ochii de la ororile trecutului au facut putin progres. O a doua problema generala se refera la prioritati. Este o tendinta naturala - in special in tarile anglo-saxone - de a considera alegerile drept remediul institutional cel mai efectiv in cazul tarilor eliberate de dictaturi ideologice. Sa ne fie clar, alegerile sunt importante: dar doar ele singure nu rezolva probleme. Iar daca dezamagesc, principiile de baza pe care se intemeiaza - democratia si libertatile civile - vor fi discreditate. Ma numar printre cei care - aproape demodat - cred puternic in democratia parlamentara, dar atunci cand avem de-a face cu situatii ca Irakul post-razboi, alte doua imperative sunt la fel de presante. Unul este necesitatea de a stabili o administratie efectiva pentru a da asigurari ca noile politici tolerante si economiile de piata sunt intr-adevar puse in aplicare. In tarile est-europene, aceasta a fost o problema importanta, si doar prin negocierile de aderare cu UE o asemenea reforma administrativa a fost asigurata. Cel de-al doilea imperativ este statul de drept. Legea ocupa un loc diferit in culturi diferite, si ridica probleme speciale in tarile islamice. Cu toate acestea, este crucial sa fie depus orice efort pentru a educa si instala un sistem juridic impartial si incoruptibil. Judecatorii trebuie sa fie nu numai onesti, dar trebuie sa fie si perceputi ca atare si, in consecinta, sa se increada in ei. Procesul stabilirii statului de drept a fost dificil si a ramas incomplet in majoritatea tarilor post-dictatoriale; va fi o cheie a refacerii de succes si in cazul Irakului. Unul din punctele-cheie la care ma refer in cartea mea din 1990 "Reflectii asupra Revolutiei in Europa" este valabil si pentru Irak. Drumul de la colapsul unui regim dictatorial bazat pe ideologie, la o ordine mai liberala trece printr-o Vale a Plangerii. Inainte de a merge mai bine, lucrurile vor merge mai prost. Este cazul indeosebi din punct de vedere economic. Chiar si aclamatul ministru al Economiei care a facut miracole in Germania de dupa razboi, Ludwig Erhard, a fost extrem de impopular la inceputul anilor '50, deoarece exista impresia ca doar cativa se imbogatesc, in timp ce majoritatea vest-germanilor ramaneau saraci sau deveneau mai saraci. Pentru o anumita perioada a procesului de refacere, este pur si simplu necesar ca oamenii sa-si pastreze cumpatul. Polonia este un recent exemplu a unei tari care a avut aceasta indemanare. Este nevoie de o conducere credibila si o speranta rezonabila pentru ca lucrurile sa mearga mai bine in scurta vreme. Daca aceasta perioada de tranzitie merge prost, alternativa este revenirea la tulburari si victoria fundamentalistilor de un fel sau altul. Avertismenul "Atentie la Valea Plangerii" este unul care trebuie luat cat se poate de in serios de catre cei responsabili de reconstruirea unui Irak inspaimantat de terorile dictaturii si de ravagiile razboiului. Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences seriile "Impotriva curentului" Aprilie 2003