Ioan GROSAN 

Mi-am surprins in aceste ultime zile o psihologie de coafeza sau de vanzatoare Loto: precum aceste vajnice degustatoare de telenovele, cum ajung acasa, cum deschid televizorul pe CNN, Euronews ori Realitatea tv si, ore in sir, ma uit prostit la "telenovela" razboiului din Irak. In contextul asta, pana si Ion Cristoiu mi-a devenit simpatic cu sasaielile lui sceptice asupra triumfalismului marsului anglo-american. Mai mult, mi-am dat seama de faptul imbucurator ca tara noastra are, probabil, cel mai mare numar de analisti ai razboiului pe cap de locuitor din lume. Pare ca romanul nu se mai naste poet, ci direct analist militar. Sigur insa ca la fel ca orice telenovela razboiul e o porcarie si ca spre deosebire de fictiunile sud-americane, in Irak se moare "pa bune": 91 de americani pana ieri, 23 de englezi; cat despre bietii irakieni - numai Allah mai poate sti. Iar imaginile cu acei copii raniti, amputati s.a.m.d. te fac sa-ti treaca orice sentiment de satisfactie ca faci parte, chipurile, dintr-o glorioasa coalitie. Nu iti raman decat doua sperante: ca telenovela razboiului sa aiba cat mai putine episoade si ca, daca americanii se vor indura de noi si ne vor asvarli cateva ciosvarte din trupul reconstructiei post-Saddam, la acest minifestin sa nu fie invitata si firma lui Adrian Oprisan, cea cu "reconstructia" gazonului pe stadionul national.