Irina Mavrodin. Poeta, eseista, traducatoare. Profesor universitar. A publicat (selectiv): Versuri: Poeme, Cartea Romaneasca,1970; Reci limpezi cuvinte, C.R.,1971; Copac inflorit, C.R.1987; Picatura de ploaie, C.R.,1987; Vocile, C.R., 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor; Punerea in abis, antologie, Eminescu, 2002; Capcana/La piège, Curtea Veche, 2002; Eseuri: Spatiul continuu, Univers, 1972; Romanul poetic, Univers, 1977; Poussin - Praxis si metoda, Meridiane, 1981; Modernii, precursori ai clasicilor, Dacia, 1981; Poetica si poietica, Univers, 1982; Stendhal - Scriitura si cunoastere, Albatros, 1985; Punctul central, Eminescu, 1986; Mana care scrie, Eminescu, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Romane; Uimire si poiesis, Scrisul Romanesc, 1999; Cvadratura cercului, Eminescu, 2003; Traduceri din: Doamna de StaIl; Albert Camus; Doamna de Sévigné, Elie Faure, Andre Gide, Francis Ponge, Montherland, Gérard Genette; Delacroix, Maurice Blanchot (Premiul U.S.), Flaubert (Premiul U.S.), Paul Ricoeur, Mircea Eliade (in franceza), Bachelard, Albert Cohen, Emil Cioran, Mandiargues, Rambaud, Marcel Proust (In cautarea timpului pierdut, Premiul Iulia Hasdeu, Premiul U.S.) etc. Premiul Editurii Scrisul Romanesc (pentru intreaga opera). Premiul "Le 14 Juillet"; "Chevalier des Artes et des Lettres"; "Ordinul Steaua Romaniei in gradul de Cavaler. transcriere lumina noptii ma orbeste sau poate lumina zilei care se apropie de sub pamant se aud Vocile in vesnicia lor noi vietuim Christos a inviat din morti canta Vocile si eu le transcriu aici cu mana supusa eu cred eu cred in acest cer si in norii care plutesc pe el daca as fi pictor asemenea pictura se face cu mult albastru si alb stralucitor si totusi undeva as pune o pata rosie Ochiul ma inchin instinctului meu negru care ma duce spre centrul de aur acolo unde din putreziciune se naste lumina si bucuria sub ochiul atent sunt prada Lui ajuta-ma Doamne prada in fata voastra ma prosternez adanc animale din padurea foarte verde a camerei mele in fata inocentei voastre duhoarea ei ma ameteste raman tintuita cazuta la pamant veniti zei preaslaviti zeite adorate sfartecati-va prada securea cum sa intru in acest copac cum sa fiu una cu animalul care este copacul cu tesutul lui animal care simte durerea cand il patrunde taisul securii limita cruzimea sacra a animalului a trecut in mine limita a fost atinsa ti se pare rade animalul nu ai inocenta nu ai sfaramat portelanul tabu din nou in patul meu sunt din nou in patul meu simt iar la capatai respiratia animalului botul lui sfant ma atinge pe frunte pornim impreuna prin hatisuri vorbim intr-o limba care nu-i limba mea sau poate doar e tacerea poate eu insami sunt animalul si el este eu dar vine vremea tare as vrea sa te stiu in scorbura la caldura dar vine vremea cand nimeni nu mai e la adapost poate doar monahul cu numele Sofian sangele prin lume am pornit sa-mi caut rudele cele mai scumpe lupoaicele din care ma trag si pe care le-am nascut in chinuri pana in binecuvantata zi cand le voi intalni voi fi aici si nu voi fi mai mult plecata si straina printre voi vreau ca sangele lupoaicei sa straluceasca in acest poem prin el sa va vorbeasca lupoaica epifanie in fiecare dimineata lumina te orbeste si ziua intreaga tu orb ramai in totala confuzie printre fapturile lumii abia cand vine noaptea cu somnul ei cel mai negru ochii tai incep sa vada Animalul rugaciune desertaciunea desertaciunilor desertaciunea desertaciunilor desertaciunea desertaciunilor desertaciunea desertaciunilor desertaciunea desertaciunilor desertaciunea desertaciunilor desertaciunea desertaciunilor desertaciunea desertaciunilor desertaciunea desertaciunilor amin intrebare omule de ce sa folosesti atat de multe cuvinte cand totul poate fi spus cu unul singur: animal si poate doar inca unul: instinct poem in oglinda si acum ma intreb de ce nu-mi mai este frica de poezia mea de samburii ei negri de carnea ei rosie? ajuta-ma si inca o data ajuta-ma Doamne