Dupa vreo opt volume de poezii si unul de proza scurta, Adrian Alui Gheorghe isi incearca puterile in "romant". Denumirea arhaizanta a speciei apartine autorului care se adreseaza usor ironic "iubitului cetitor" intr-un epilog conventional (si duplicitar), Cuvantul de pe urma al autorului, unde explica pretextul creator. Este vorba despre o intamplare reala din timpul cutremurului din 1977, cand un profesor universitar moare strivit de biblioteca alcatuita din cartile salvate cu mari riscuri in anii '50 de "rugul" comunist. Punctul de plecare ar fi, asadar: "cartile nu mai sunt inocente". Aceasta "poveste" si alte cateva de ordin livresc au generat edificiul romanesc si povestirile alaturate din Batranul si Marta, un titlu gandit probabil ca parafraza parodica la Batranul si marea lui Hemingway. Protagonistul microromanului este un pictor ratat dintr-un oras anonim scos din habitudinea existentei sale monotone printr-o mostenire neobisnuita: biblioteca privata a unei rude indepartate, profesorul Sever Lecca Papasterie. Ajuns in orasul O. de pe malul marii, pictorul descopera o biblioteca imensa, adapostita intr-o cladire labirintica de la marginea orasului. El se adanceste, mai intai, in lectura arborelui genealogic intocmit de batranul profesor, citind acolo tot felul de istorii senzationale dintr-un "timp vetust" despre destinul unor inaintasi, dintre care il obsedeaza al Martei Wagner, posibila "succesoare de drept" a profesorului pierduta in lumea larga. Crezand initial ca e victima unei farse, mostenitorul bibliotecii se obisnuieste curand cu interiorul auster si "ramane la post" zile in sir, izolandu-se de lumea exterioara. Pe fondul acestor premise evenimentiale, prozatorul construieste abil o utopie negativa. "Eu mi-am imaginat intotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci" � spunea Jorge Luis Borges in Cartile si noaptea. Adrian Alui Gheorghe intoarce ideea borgesiana pe dos si imagineaza o biblioteca infernala, al carei prizonier ajunge artistul ratat. Cladirea intesata de carti inutile devine inchisoarea lui voluntara. "Biblioteca moarta" e bantuita de spirite malefice (al fostului profesor, mai ales) care ii induc frica si produc fenomene inexplicabile, asa cum e disparitia femeilor invitate peste noapte de pictorul golit de pasiune. Rand pe rand, dispar in "pantecul" misterios al bibliotecii, uneori cu ajutorul proprietarului agresiv: Ruth, Antonia, femeia-paznic, Lili, Elvira si Gabriela. Singura care se salveaza este fosta iubita venita in vizita, Diana, pe care "n-o inghitise biblioteca, dar o inghitise lumea". Alui Gheorghe brodeaza in tesatura parabolei sale drama alienarii "omului liber" nu intr-un univers real, ci intr-unul livresc. Eroul sau � care citeste, simptomatic, Elogiul nebuniei de Erasmus � se instraineaza de lume, nemaisimtind nevoia comunicarii si se transforma intr-un piroman (incendiind periodic cate o camera de biblioteca). El intra aievea in pielea biblicului Iona, inghitit de monstrul marin, ajungand captiv "in burta unui animal urias" de hartie. In acest spatiu carceral, traieste intens sentimentul singuratatii absolute, asemeni eroului lui Marin Sorescu din drama Iona. Simbolic, Sebastian (al carui nume il aflam in final) se salveaza din universul absurdului, simili-kafkian, cu ajutorul cuvantului ("caci Dumnezeu i-a dat omului cuvantul") prin deschiderea/lectura unei carti (ce se intampla sa fie "Viata albinelor"). Intr-un fel de epilog (dinaintea propriuzisului Epilog, parazitar), eroul se intoarce in lumea care l-a salvat si exerseaza "terapeutica poeziei" prin lectura asupra Isabelei, o femeie intalnita in tren. La capatul calatoriei � sfarsit ce "trebuie sa mi-l inventez" �, el se trezeste in mijlocul flacarilor purificatoare ce mistuiau casa Isabelei. Povestirile anexate romanului, concepute in acelasi registru al inefabilului (monstruos sau benefic), reprezinta, majoritatea, simple exercitii de stil. In Maestrul, un spiritist moare cuprins de spasme, fiindca invocase Duhul lui Dumnezeu. Hotul de buzunare, din povestirea omonima, sustine o teorie despre buzunarele care sunt "auxiliare ale sufletului". Raul, din Totul e aparenta, e dotat cu harul de a vedea prin oameni si lucruri, sub coaja aparentelor. Mai consistente epic sunt Goliath si Moartea de catifea. Nicanor, eroul din Goliath, ii inculca naratorului ideea ca realitatea desfide imaginatia. Pornit in cautarea unui fluture gigantic, el traieste o experienta misterioasa in mijlocul unui trib inzestrat cu darul de a pasi peste valuri, asemeni Mantuitorului. Dar membrii tribului se contamineaza de boala strainului (neputinta de a merge pe apa) si vor muri, rand pe rand, in timp ce izbucneste razboiul mondial. Scriitorul din Moartea de catifea traieste intr-o lume-inchisoare sau lume-spital, terorizata de o secta scientista, condusa de doctorul Vaum, care intretine cultul unei Apocalipse pasnice ("sfarsitul calm al lumii") si interzice procreatia. "Clinica" imaginata de Alui Gheorghe se aseamana, la nivel ideatic, cu universul concentrationar conturat de V. Voiculescu in Lobocoagularea prefrontala sau de Bujor Nedelcovici in Ultimul mesager. Adrian Alui Gheorghe isi valorifica in Batranul si Marta talentul bivalent de poet � prin fantezia debordanta si povestitor � prin stilul rece, elaborat si fraza concisa, irizata de ironie. Cu reminiscente livresti, inevitabile, din Borges, Umberto Eco sau Kafka, prozatorul optzecist construieste metodic fascinante planete imaginare, fie ele utopice sau distopice. El se vadeste un "traducator si cititor" borgesian de fictiuni cu alura realista. Intrucat detine forta artistica de a construi o lume pe care o prezinta drept imaginara spre a convinge in final ca e reala, depasind concretul vietii.

Nicolae OPREA Adrian Alui Gheorghe, Batranul si Marta, Ed. Cronica, Iasi, 2002