O zarca-i durerea si un stilet aburit, aceasta-ti spun tie, barbat ca un steag desirat, tu fumezi, tu stii ca femeile sunt inspaimantatoare in dorintele lor neimplinite. Ma gandesc la tine ca la o batalie pierduta, ca la un barbat in negru pur, caruia mi-ar place sa-i ling genele daca as sti ca el ar mai putea plange. Tu esti un soi acrisor, cu pori infoiati, odaia in care nu voi mai intra niciodata, desi atatea animale salbatice am tinut in brate. Mi-am ascutit unghiile de dintii lor, m-am pieptanat cu oscioarele lor curatate, si degetele lor mi-au fost semafoare ale dorintei. Am iubit si n-am uitat. Voi iubi, voi uita si voi muri. Oasele mele sunt dulci la framantat. Sexul e-ntins ca un arc, doar cu ochii mei negri s-a imprietenit candva, desi acestia n-au vazut printr-un ochean intors ce fi-va sa fie. N-as putea nicicum sa te mursesc, fiindca nu mai am colti pentru dragoste, n-as putea nici sa te-nghit, fiindca limba mi-a fost taiata la sectia de psihiatrie. Doar in torace mai am tarie, fiindca acolo, tu insuti, barbatul meu, te-ai aflat candva. Te-am zarit pe cand erai in coma, pe cand mureai putin si eu credeam ca aveai sa-nvii la loc, lipit cu saliva mortii bune, erai tanar, aveai pielea ca ciorapii de matase si-un schelet sanatos, cu lana alba toarsa. Dar acum gheata am in timpan, in creier, bucati de stanca, nimic nu mai pot sa moi in sangele tau, fiindca obiectele sangelui tau s-au prafuit si-au devenit zburatoare ca niste insecte batrane. Batrana sunt si eu, femeie cu parul arzand ori troznind din incheieturi, batrana fara pielea ta racoroasa, fara barba ta jupuita de mangaieri. Cu zgarcituri inghit viata care trece, o paine bezmetica si-o apa salcie, nimic nu mai vreau, nu mai pot, nu mai simt, decat vartej cu insomnie. Buzele tale sunt vinete ca niste reptile intre stanjenei, unghiile tale sunt galbene si atarna in aer, oasele nu pot sa ti le culeg, fiindca inca-s legate-ntre ele cu dragoste de viata. Esti imbracat intr-un costum de comis-voiajor ce tocmai se pregateste sa zboare pe fereastra. Pleoapele mi le-am cusut ca sa nu te mai vad, mi le-am cusut cu carlige de pescuit orci, pasari fara pene mi-au intrat prin ochi, lasand cate-un ou golas acolo, ca o ventuza de supt moarte. Netede de serpuiri ori de rani, mainile ti-au cazut in prapastie si-apoi corpul intreg a venit peste ele, ca un dumnezeu lovit cu piciorul de un alt dumnezeu. In genunchi as merge pe cuie si pe orice tais, dac-as mai putea sa-i spun mortii o singura data sa piara de tot, sa se lase-nghitita de falcile-i late, porcesti, care mesteca-n gol si nu se mai satura de nimic. Lacrima mea are trahee si buric, lacrima mea respira si se naste, lacrima mea se zvarcoleste ca un peste, miroase a peste sarat si a sange inghetat. Sunt intr-o zarca de carne, inchisa-n durere ca o oarba umflata, nici chiar picatura chinezeasca pe crestet nu m-ar putea jupui mai tare, nici chiar o centura de castitate nu m-ar putea zavori mai adanc. Departe de mine, insa, plansoarea cu pulpe dezvelite. Rumegus presarat pe retina usor ciuruita, sarme-aramii prinse-n sprancene, nu sufar mai mult decat o femeie uitata de viata, dar vizitata de moarte, nu sufar mai mult decat o femeie aruncata-ntr-o balta, decat cea care isi da foc fara sa arda, chiar daca bucati de carne i se innegresc si-o fac sa semene c-o vaduva. Injectiile cu narcoleptice intra-n mine ca niste surori incestuoase, de solduri am prinsa vita-de-vie a barbatului azvarlit in prapastie, care nicicand mi se va-ncolaci de gat. in creier, o gaura de grenada, pe-aici intra amintiri departate cu guri de dantela, pe-aici intra spirala de voal a miresei ce-am fost, cea care a dantuit cu obiectele dorintelor ei. Camasa de cuie mi-ar trebui acum si-o jugulara umflata si-apoi intepata de-o gheara. La capatul ploii, plansoarea s-a izbit de zid. Am inotat candva spre o epava pe care urcand am zarit marea in straturi cenusii, ca o molusca fardata. Dar acum ma aflu intr-un tinut in cioburi pe care calc ca intr-o mlastina zdrentuita. Nu mi-e foame si nici sete. Degetele nu mi s-au chircit, ci ar lovi cu-neversunare daca ar avea ce. As vrea si sa tip, daca un horcait rece nu mi-ar desira maruntaiele ca pe margele. Am fost aruncata-ntr-o zarca, din cap pana-n picioare in ghips, cu tije de otel in vene, cu filamentele mintii intoarse pe dos ca o inecata in casa-i de apa sarata. Eu sunt scafandra. Tu esti mortul meu. Carpe-am in piele, inmuiate in sange ars, tulpini de nebunie, cu ceara la radacini, moartea mi-o simt doar cat o peruca rosie pe crestetul ras pesti sub unghii, oglinzi in gura, in somn bolborosesc despre un hau despicat, fiindca eu insami am cazut intr-o morga de fluturi strapunsi cu ace. Cornee cu lichioruri ca un bar explodat, vaduva acvatica esti, o luna de par lung, mai roasa de molii ca o haina de vant hibernand printre bucati de sticla. Nu mai am margine, nici continut interzis, nu mai am ziduri cu buze si dinti, gura mea e o veioza stinsa. M-am descaltat de oase, cine sunt eu ori cine e mortul meu tremurand nimeni nu poate sa stie. Securea taie in coapse, ciopartind cate-un colt de gand. As manca ciocolata neagra a gurii lui, daca n-ar fi inconjurata de pene si aripi, dragostea mea-i imbracata-n frac, un cadavru greu de sarutat, greu de privit, peretii craniului stralucesc ca o racla doar ca sa te poata cuprinde. Atat de tare m-am ratacit incat as putea fi data la caini, supta de lacrimi, negresa inzapezita de batranetea cu repezitorul, capacul infrunzeste un abis cald, cu beregata taiata, din care spaima curge ciobit. Asa si eu, ciuruita de negru, adunand nauca lichidele si solidele ramase de la tine. Strict interzis a iubi un proaspat mort, strict interzis a te lipi de raceala lui pamantie, strict interzis a-i asterne patul de parca ar fi inca viu. Ploaia mi-aduce aminte ca sunt singura, cu soldurile deschise catre sangele lui care nu mai curge. Domine et lux perpetua et tibi reddetur votum in Jerusalem exandi orationem solvet saeclum in favilla quantus tremor est futurus cuncta stricte discussurus tuba mirum spargens sonum per sepulchra regionum mors stupebit et natura cum resurget creatura unde mundus judicetur nil inultum remanebit quid sum miser tunc dicturus quem patronum regaturus salva me fons pietatis ne me perdas ille die redemisti crucem passus ante diem rationis culpa rubet vultus meus ne perenni cremer igne inter oves locum praesta me sequestra Atat mi-a mai ramas, un recviem stalcit si greu de mangaiat. Esti mort, esti mort, esti mort.