Poeta Ruxandra Cesereanu se duce si ea la Venetia, ca si Thomas Mann, ca sa contemple miasmele erotizante si thanatofile ale acestui topos ruginit de atata textualizare. In chiar titlul ultimului sau volum, Venetia cu vene violete (editura Dacia, 2002), se sugereaza cangrena ce erodeaza eminescian "falnica" urbe a "dogessei" Alessandra Cesarigna, un fel de "dublu" fantasmatic al autoarei Oceanului schizoidian (1998) si al femeii cruciat (1999). Desi subtitlul volumului (Scrisorile unei curtezane) ar indica un "expeditor" feminin, totusi cel care scrie se pare ca este "amantul" ("curtezanul"), entitatea masculina a actului scriptural; incape aici o subtila ambiguitare ce ar putea sa sugereze ca e vorba mai degraba de tribulatiile obscure ale unui subiect incert, in constituire hermafrodita, care nu este in stare sa opteze pentru nici una dintre cele doua anime (feminina sau masculina) din cauza ca nu reuseste pur si simplu sa se decida in care reprezentare se simte mai realizat: "Nu stiu cine sunt, barbat sau femeie,/ homunculus visator, arlechin cu voaleta,/ carnavalul mi-e tata, sfant si scarabeu,/ ademenind tanguirea mea violeta". Dar nici nu conteaza clarificarea neta a acestei identitati indefinite intrucat ne aflam in "carnaval", moment de staza a normalitatii cand totul este posibil. Carnavalul inseamna inainte de toate spectacol cu masti, adica teatralizare exacerbata a existentei; folosirea mastii implica poietica simulacrului si pentru aceasta poietica funerara se pare ca opteaza Ruxandra Cesereanu in periplul sau venetian. Cum am scris anterior, poetesa de la Cluj a exercitat totdeauna asupra mea o fascinatie deosebita prin gesticulatia si imbracamintea ei; eram atras irezistibil ca de o prezenta feminina fictiva si impresia cea mai puternica de ceva extrem de viu venea chiar din fictionalitatea personajului. Cand aparea intr-un context literar oarecare, Ruxandra Cesereanu era parca aureolata de un halou misterios; parea "stacojie" ca o infanta regala descinzand straniu printre noi de la Curtea regelui Spaniei sau a ducelui de Milano. Vesmintele ei erau strident colorate si fusesera croite dupa cele mai stricte canoane medievale astfel ca ocultau complet fiinta reala a poetei. De multe ori mi s-a parut ca am in fata un personaj de text sau un mim interpretand un rol de pantomima; asta explica probabil senzatia acuta de teatralitate indusa de orice gest al Ruxandrei Cesereanu pe care am receptat-o afectiv in concordanta cu codurile simulacrelor, impuse de conventionalitatea teatrala. In Venetia cu vene violete, poeta se identifica unui mim ("arlechin cu voaleta") ce evolueaza intr-un grandios spectacol cu masti (Carnavalul) care se desfasoara intr-un cadru cvasifictional (Venetia lui Thomas Mann). Arlecchino este personajul cel mai cunoscut din commedia dell' arte, un bufon tragic gatit cu panglici multicolore tocmai pentru a-si disimula umaniatea profunda. Poate ca poeta prefera sa se ascunda si ea sub masca acestui personaj de pantomima pentru a putea comunica mai pregnant ipostaza estetizata a propriului eu. "Voaleta" o invesmanta desigur pe curtezana de stirpe nobila, Alessandra Cesarigna, fantasma resuscitata a "lagunei", adoptata ca un alter-ego. Modalitatea estetizanta la care se recurge este in consonanta cu toposul ultratextualizat al alteritatii baroce. Degradarea prin eros a cadrului este opacizata de miasma pestilentiala a elementului acvatic ce inteteste alterarea carnii; aici, la Venetia, unde totul dospeste estetizant, damful afrodisiac nu se deosebeste de damful putreziciunii: "trupul gaunos", "gura cadavru", "sufletul supracarnos", "florile-s putrede", "Palatele sunt in delir, invinetite de apa,/ si trupul tau palat curand se va scoroji si el", "carnea e pacatoasa" iar "moartea vine ca un arlechin". S-a afirmat deja ca desantarea carnala se sublimeaza pe cale estetica si Artistul Tanar vine la Venetia pentru a-si exorciza surplusul amoros printr-o exacerbare perversa a trairii. Ritualul erotic este exaltat violent de catre curtezana venetiana ("aveam nevoie sa fiu ranita pana la sange") care figureaza in text sub numele textualizat Malcontenta ("Nemultumita"), adica cea fara de satiu, niciodata satisfacuta pe deplin, "mancand inima" (precum in Dante) unui "barbat himeric pe care-l simte in maruntaiele hipnotizate". Dupa cum se poate deduce usor, Ruxandra Cesereanu adopta programatic masca "arlechinului cu voaleta" asa cum intr-un volum anterior isi forjase pe figura masca mortuara a "femeii�cruciat". In ipostaza "femeii�cruciat" se optase pentru austeritatea centurii de castitate, iar acum se simuleaza desfraul sexual ca un auxiliar exercitiu chatartic. Astfel se ilustreaza acel decadentism discursiv provocat la act de efigie macabra a "cetatii Dogilor" cuprinse de febra carnavalului. In orasul mortii, carnavalul inseamna resuscitare prin potentare estetizanta si de cate ori mergem la Venetia, participam la exorcismele cavaleresti pentru a nu muri de tot. Excesul erotizant/ estetizant din aceasta Venetie cu vene violete ne releva posibilitatile de innoire ale unei poete foarte originale. In aparenta, Ruxandra Cesereanu a renuntat la acea "Maria Magdalena mentala" ("nu cea carnala") spre care era predispusa in femeia�cruciat, dezvaluindu-ne vampirismul ipostazei sale demoniace. Dar, in realitate actul erotic nu a fost trait, ci doar experiat pe cale cerebrala si de aici provine senzatia inautenticitatii in receptarea critica, senzatie acutizata de un discurs intertextual artificializat prin abuzul barochizant. In contextul poetic actual atat de pauper (prin reductie "topografica"), excursul thomasmannian al autoarei ne daruieste insa o carte rara pe care o degustam cu o placere nedisimulata.

Ruxandra Cesereanu, Venetia cu vene violete, Ed. Dacia, 2002