Iolanda Malamen: Draga Dan Cristea, in primul rind tin sa-ti urez "La multi ani!". Ai implinit de curind 60 de ani, virsta care pentru un critic literar nu este nici pe departe aceea a bilanturilor. Esti una dintre cele mai avizate "voci" ale criticii ultimelor decenii. Ce personalitate ti-a incurajat debutul in literatura? Dan Cristea: Am debutat In critica literara foarte devreme, In 1964, asadar In penultimul an de facultate, la Romana, cand George Ivascu, redactorul-sef al "Contemporanului" de atunci (o mare revista In peisajul literar al vremii!) a avut ideea sa cheme pe cativa dintre studentii sai sa colaboreze la revista cu mici recenzioare (maximum 30 de randuri la masina), adunate toate In josul paginii de literatura sub titlul "Vitrina literara". Ivascu, trebuie spus, era un profesor execrabil, dar un bun ziarist si un si mai bun strateg al culiselor politico-culturale. Asa avusese, probabil, si ideea sa-l instituie, cam In aceeasi perioada, pe tanarul Nicolae Manolescu drept cronicar literar absolut al "Contemporanului". Ceea ce a fost cel mai bun lucru din toata afacerea a fost faptul ca ne-am si Intalnit, de cateva ori, cei cativa colegi (dintre care, sincer, mi-i amintesc In special pe Laurentiu Ulici, Dinu Kivu si Mihai Pop) Intr-un soi de cenaclu critic In care ne citeam "productiile" In fata "boss-ului", asteptand verdictul. A fost prima mea scoala de critica "pe viu", pentru ca, altfel, precum toti colegii mei, trageam din plin cu ochiul la Calinescu, Inca In viata si vecin de pagini cu noi. I.M.: Ce a insemnat Calinescu pentru generatia ta, stiut fiind faptul ca aveati deseori coplesitoarea bucurie de a fi in pagina alaturi de el? D.C.: Calinescu a fost "zeul critic" al generatiei mele si mai toti Incercam sa-i copiem stilul, ceea ce, fireste, era o imposibilitate, precum si o mare tampenie, scuzabila Intrucatva prin tineretea noastra si prin lipsa altor mari maestri. I.M.: Cum ti se pare ca scriai in acea perioada? Recitindu-ti eseurile, cronicile din tineretea creatoare, tumultoasa, cum le percepi astazi? D.C.: In fine, nu scriam nici mai bine, nici mai prost decat cei cu care debutasem Impreuna, dar problema "stilului", a "calofiliei" a fost ceva care m-a urmarit ani buni. Cred, adica eu cred, ca am scapat acum de asta (si exercitiul de a scrie In limba engleza m-a ajutat foarte mult), continui Insa sa elaborez destul de greu, desi, ca practica de scris, nu pot sa pun pe hartie nici macar un rand daca nu am totul In cap. Ca un ritual, Incep cu o pagina pe care caligrafiez Intrebarea "ce vreau sa spun". Tot raul e spre bine, se spune, si chestia asta, cu elaborarea dificila, m-a ajutat, de pilda, printre altele, sa scap de multe ori de a scrie (si de a citi, mai ales) tot soiul de carti proaste, In special de romane asa-zis "problematice", cu activisti si stupidele lor rasuciri de constiinta, atat de la moda prin anii '70-'80. I.M.: Ai fost catalogat drept un "critic de poezie". Accepti acest lucru? D.C.: Astfel am ajuns sa fiu catalogat drept un critic eminamente "de poezie", si cam lenes, si cam boem, si cam contemplativ sau cam estetizant. Adevarul e ca nu ma dau Inapoi de a scrie despre proza ori despre orice si scriu mai usor decat despre poezie, cu conditia sa-mi placa si sa nu ma plictiseasca. "Ajuns, In fine, In ora matura a vietii", cum spune prietenul meu, Adrian, pot sa spun ca e cumplit de greu sa scrii despre poezie si ca realizez asta, eu, "criticul de poezie", din ce In ce mai acut. Tot Adrian are un vers deosebit de frumos: "Mai des vorbesc cu mortii decat cu vii". Il invoc, pentru ca, dincolo de talent, pentru un scriitor al vremurilor recente, pentru care nu mai exista mitul romantic, al geniului adolescentin, este extrem de important sa aiba noroc de existenta si In existenta. I.M.: Se spune ca orice critic literar este un scriitor "ratat". Despre vocatia ta literara ce poti spune? D.C.: Am Inceput prin a scrie versuri, am scris poeme, mai scriu Inca si astazi, am devenit Insa critic prin perseverenta si prin norocul despre care vorbeam. Multi dintre cei alaturi de care am debutat si-am trait In viata literara nu mai sunt, altii au abandonat cariera literelor dupa primele Incercari. Nu mi-am ghicit "menirea", n-am avut viziuni sau premonitii despre vocatia mea literara, chiar si acum ma consider a fi departe de a ma fi realizat deplin In meseria de critic, ci doar atat: m-am Incapatanat sa merg Inainte sau chiar sa reiau lucrurile, asa cum s-a Intamplat dupa venirea mea In tara, In 1992, dupa ani buni petrecuti In Statele Unite. I.M.: Esti un "neobosit", un om care pare a lua tot timpul de la capat viata, ai un destin diferit de al multor colegi de literatura si o putere de munca iesita din comun. D.C.: Sunt, recunosc, un "Incapatanat", nu de putine ori chiar si In sensul rau al cuvantului. Am beneficiat, apoi, de complicitatea destinului, desi, In majoritatea cazurilor, acesta si-a aratat spre mine fata buna mult mai tarziu decat sperasem. In studentie, de pilda, Inainte de ma gandi ca pot sa scriu, m-am visat facand o cariera universitara. Am suferit Ingrozitor pentru faptul ca n-am ramas, In facultate, cadru didactic. Am usurinta, cred, de a Invata si din multe privinte ma vad un student perpetuu. Ei bine, a trebuit sa am 44 de ani ca sa devin student-doctorand si aproape 50 ca sa devin doctor In literatura comparata si profesor universitar (sunt, cu alte cuvinte, un tanar profesor!). Studiul In strainatate a fost, de asemenea, un alt vis al meu si usurinta cu care astazi multi tineri merg sa Invete, la Berkeley sau la Paris, mi se pare un lucru deopotriva si incredibil si de bun augur. Am facut o scoala buna, iar asta, pe fondul dificultatilor prin care am trecut, mi-a redat Increderea In mine, dupa ce, cam Intre '80 si '84, ma Indoisem de tot si de toate, chiar si de faptul ca traiesc. I.M.: Critica literara, acum, dupa '89 nu mai este supusa unor presiuni, optiunile criticului fiind cele care decid "soarta" cartilor. Ce ai totusi de reprosat? D.C.: Criticii literari, Inainte de '89, se Imparteau In doua tabere, cum de fapt se Imparteau toti intelectualii si, mai mult, tot poporul Romaniei, In cei care refuzau minciuna si In cei care o acceptau, ba chiar Ii dadeau o mana de ajutor sa prospere. N-a existat, In fond, nici o scoala de critica, doar cativa universitari se ocupau de semiotica, de structuralism ori de teoria textului, fara ca aceste lucruri sa apara mai pronuntat In ceea ce se numea si se numeste cronica literara curenta sau jurnalistica. Dupa '89, expresia critica, s-o spun foarte pompos, si-a dobandit libertatea, dar, cum stim, nu exista libertate daca nu stii cum s-o folosesti sau daca n-ai spatiul necesar s-o folosesti. Sunt convins, de pilda, ca nu mai exista acum presiunile si imixtiunile sefilor de reviste asupra cronicarilor sa scrie Intr-un fel sau altul, dictat de interese ori idiosincrazii, sa scrie despre o carte ori s-o ignore pe alta. Nu mai sunt, ori poate nu stiu eu, prin cine stie ce colturi uitate, "directive de sus". si alte institutii literare, precum institutia premiilor, au devenit cu mult mai putin fluctuante la glasul ierarhiilor. Multe reviste din cele pe care le urmaresc ("Romania literara", "Convorbiri literare", "Ramuri", "Familia", "Luceafarul") si-au dezvoltat In jurul lor noi si talentate echipe de tineri critici, desi greutatile lor financiare de aparitie sunt din ce In ce mai mari. Recent, si cotidianul "Ziua" se adauga acestor posibile enumerari. Lipsesc Insa coerenta si circulatia, concertul ideilor si al eforturilor. Facem la ora actuala � din motive care ar merita o dezbatere, cum stringent necesara ar fi si o discutie asupra criticii de azi � o literatura de provincii si localitati, de colturi si coltisoare, parca fara o legatura intima si profunda. Din alt punct de vedere, criticul de astazi are posibilitatea sa opteze pentru orice metoda si pentru orice mod de lectura. Nu o prea face si pentru ca ne lipseste traditia, si pentru ca, In toata lumea, critica trece printr-un moment nu de criza (cuvant pe care nu-mi place sa-l folosesc), ci de expectativa. Discursul critic face parte din discursurile certitudinii si s-a sprijinit In ultima jumatate de secol pe metadiscursuri sau pe metanarative ale certitudinii, de la marxism la psihanaliza. Traim Insa mai degraba Intr-o perioada a incertitudinii, pe a carei ambiguitate si polisemie a exploatat-o postmodernismul. De aici si expectativa, pentru ca postmodernismul nu rezolva, ci pune doar sub semnul Intrebarii. I.M.: "Critica de intimpinare" cistiga din ce in ce mai mult teren. Esti unul dintre cei care o practica. De ce? D.C.: Personal, nu ma consider un cronicar literar, desi fac cronica literara, chiar daca uneori cu intermitente, de ani de zile si, In plus, am o mare stima si Intelegere pentru meseria de cronicar. Critica de Intampinare este, si ea, un discurs al certitudinii, a spune da si nu, de care nu prea m-am folosit, In sensul ca am scris In majoritate despre cartile si autorii pe care i-am apreciat si, drept urmare, favorabil. "Critica de atitudine", "critica de directie" nu m-a sedus niciodata, desi pot Intelege, istoriceste, necesitatea unor concepte directoare. Termeni precum cod, program, paradigma, structura m-au speriat chiar Inainte de a le pricepe modul de functionare, desi nu sunt deloc atat de tampit, Incat sa nu realizez ce spune Barthes, de pilda, cand vorbese despre "moartea autorului". Barthes Insusi s-a speriat si s-a dezis de scientismul abuziv al unei bune parti din cariera lui si a scris, printre ultimele lui opere, o carte fermecatoare si mai profunda decat tot ce scrisese pana atunci, si anume Roland Barthes par Roland Barthes. Vreau sa spun ca ma intereseaza In primul rand vitalitatea operelor, si nu scheletul lor, oricat de bine ar sta acesta In muzeele diferite ale literaturii. Am avut si In aceasta privinta "noroc", pentru ca am stat catva timp In preajma echipei de critici a "Romaniei literare" de pe vremuri, alaturi adica de Raicu, Dimisianu, Valeriu Cristea. De la Raicu, de pilda, am Invatat, printre altele, un lucru important, pe care nu stiu acum cat de bine Il pot defini pe scurt: un mod de a privi dramatic si In acelasi timp "omenos" textul literar, nu ca pe un lac limpede si stagnant, dar ca pe o apa tulburata de curenti ce se confrunta. Am Inceput, astfel, sa scap treptat de fascinatia "formulelor" critice sententioase, de efect la posibili cititori, dar simplificatoare la culme. Nu-mi place, altfel spus, sa dau note. Baia de vitalitate pe care o ofera scrierile lui Jean-Pierre Richard a avut si are Inca asupra mea o influenta statornica, vazandu-ma astfel mai aproape de fenomenologie si de hermeneutica. Euphorion-ul lui Balota si omul Nicolae Balota (fata de care se manifesta, In genere, o nedreptate strigatoare la cer) au constituit, de asemenea, Intalniri benefice pentru sporul meu intelectual. I.M.: Esti directorul Editurii Cartea Romaneasca, editura care dincolo de prestigiul ei, a avut si mai are fluxuri si refluxuri financiare. Esti, de asemenea, apreciat, contestat sau minimalizat, cum se intimpla de foarte multe ori in viata literara. In pofida tuturor valurilor ai o mare putere de munca si, zic eu, "nervi de otel". Cum rezisti? D.C.: Spui ca In calitate de director al editurii Cartea Romaneasca am parte si de aprecieri, si de contestari. Poate ca cele dintai s-au produs In momentele cand mai eram plecat din tara, pentru ca altfel ... Lasand gluma la o parte, despre Cartea Romaneasca am putea vorbi ore Intregi. Lasand gluma la o parte, nu contestarile ma Ingrijoreaza, pentru ca oricat de Incapatanat as fi din nastere, am bunul simt sa recunosc sugestia si critica dreapta de oriunde apar, ci ignoranta, calculul de culise, manevra si meschinaria de unde provin. Cand cineva vorbeste, de exemplu, despre "falimentul" Cartii Romanesti, pentru mine e clar ca nu stie ce vorbeste, confundand poate Editura Uniunii Scriitorilor cu alte edituri care au dat Intr-adevar faliment. Cand cineva spune "hai sa-l dam jos pe Dan Cristea!", pot sa-l Inteleg omeneste, ca Terentiu "nihil humani...", pentru ca am destui ani In Uniunea Scriitorilor ca sa fi asistat la destule sforarii si misculatiuni (am avut naivitatea, pana mai de curand, sa le cred definitiv apuse), dar, cel putin, sa nu mi se Imbrace toate astea In poleiala grijii pentru binele comun ori pentru bunul mers al editurii. Sunt prea contemporan cu multe minciuni ca sa le mai Inghit. I.M.: La ce carte lucrezi acum? D.C.: Termin o carte despre poetii de astazi, numita Poezia vie, cu mici, foarte mici pretentii de panorama; termin o carte despre jurnalul literar, deloc exhaustiva In intentii, dar cu un mic accent pe o poetica a genului; termin o antologie de literatura universala, Texte fundamentale, pe care studentii mi-o pretind de mai mult timp. I.M.: America, in care ai locuit atitia ani si Grecia pe care o revezi ciclic, nu-ti stirnesc memoria culturala si sentimentala cu intoarcerea in timp pentru scrierea unei carti? D.C.: Visez la un volum aparte, la un soi de jurnal repetat, retrospectiv si actual In acelasi timp. O revenire In locuri din Grecia si America, care mi-au fost straine In timp si care tot In timp mi-au devenit familiare, ca tot atatea case. Un palimpsest de amintiri, un jurnal pentru cineva care a fost incapabil, prea Imprastiat si prea tanar ca sa tina un jurnal adevarat la vremea respectiva. I.M.: Iti multumesc si inca o data, "La multi ani"!

Interviu de Iolanda Malamen