Pe 17 septembrie 2002, Admnistratia Bush a publicat "The National Security Strategy of the United States of America" ("Strategia de Securitate Nationala a Statelor Unite ale Americii"), document care a trecut - din pacate - neobservat de mass-media. Pentru ca acest document avanseaza justificarea teoretica a escaladei militare americane in lume, "ghidul" interventionismului si al dreptului de utilizare a fortei impotriva oricarei tari in orice moment, daca respectiva tara este - ori se considera a fi - un "pericol" pentru interesele politice sau economice ale Statelor Unite. Nici o alta natiune in istoria moderna nu si-a afirmat vointa de hegemonie mondiala intr-o maniera mai clara si fara echivoc ca Statele Unite, in documentul mentionat. Guvernul american isi afirma in document dreptul de a bombarda, invada si distruge orice stat considerat un pericol imediat sau potential pentru securitatea Statelor Unite, orice stat ostil intereselor americane, in detrimentul legilor internationale si ale dreptului de suveranitate ale statului respectiv. Documentul ameninta direct, si fara jumatati de masura, ceea ce numeste "state falimentare", fostele colonii si tari din Lumea a Treia, dar lasa - deocamdata - "Marile Puteri" in afara interesului imediat al Statelor Unite. Razboaiele preconizate contra tarilor mici, sau lipsite de aparare, nu apar decat ca un prim pas catre ambitii mult mai mari si catre tinte mai dificil de lovit. Documentul incepe cu considerentul ca "Statele Unite poseda o putere si o influenta in lume fara precedent - si de neegalat." Pentru ca apoi sa se declare ca "Securitatea nationala a Statelor Unite va fi bazata pe un internationalism american distinct, care sa reflecte valorile si interesele noastre nationale." Este de retinut ca se vorbeste de un "internationalism american" in lume. Altfel spus, este un "internationalism" in virtutea caruia "ce este bun pentru America este bun pentru intreaga planeta." Exact asa cum presedintele Bush a reiterat de mai multe ori, in discursurile sale, ca "valorile americane" sunt "drepte si adevarate pentru fiecare persoana, pentru fiecare societate". Documentul sustine ca "Lectiile istoriei sunt clare: economie de piata, nu economie de comanda si control, cu interventia masiva a guvernului, este cel mai bun mod de a produce prosperitatea si a reduce saracia." Plecand de la aceasta teza generala se insereaza insa concluzia: "Politicile care vor intari piata si institutiile de piata sunt cele relevante pentru toate economiile - tari industriale, piete aflate in dezvoltare si Lumea a Treia." A pune in "cazanul general" al economiei de piata tarile industriale cu state subdezvoltate din Lumea a Treia - dintre care unele n-au nici macar "industrie" in sensul modern al termenului -, a crea un "model unic" al economiei de piata, care trebuie aplicat peste tot in lume - la nevoie chiar cu forta - este in realitate o teza a Noii Ordini Mondiale, care are in Statele Unite, in acest moment, "varful de lance" militar, financiar si politic. "Statele Unite incearca sa-si atraga sprijinul comunitatii internationale", se atrage atentia in document, "dar nu vor ezita sa actioneze si singure". Intr-un alt pasaj se avertizeaza ca Statele Unite "vor intreprinde actiunile necesare pentru ca eforturile noastre sa ne asigure o securitate globala si ca protectia americanilor sa nu ramana la discretia investigatiilor, anchetelor si urmaririi Curtii Penale Internationale, a carei jurisdictie nu se extinde asupra americanilor, si pe care nu o recunoastem." Altfel spus, deciziile liderilor americani nu vor mai fi "tulburate", in nici un fel de conventiile legilor internationale. In acest context, problema Irakului este firesc sa joace un rol de varf in ambitiile strategice americane, datorita a doi factori: petrolul si pozitia geografica a Irakului in Orientul Mijlociu. Intr-un anume fel, primul razboi contra Irakului a debutat prea devreme, pentru ca fostul presedinte George H. Bush - nesigur in acel moment de destinul Uniunii Sovietice - nu a indraznit, in razboiul din Golf (1991), sa depaseasca "granitele" unui mandat ONU si sa incerce unilateral rasturnarea lui Saddam Hussein. Sfarsitul razboiului din Golf nu a corespuns, de aceea, nici asteptarilor elitei politice americane, nici celor ale marilor companii petrolifere. In contextul actual insa - cand Statele Unite incearca sa previna orice forta, sau combinatie de forte, care ar ameninta dominatia Americii - cucerirea Irakului, si a petrolului irakian, a devenit un obiectiv strategic crucial, atat pentru Statele Unite, cat si pentru Noua Ordine Mondiala In numeroase documente ale strategiilor dreptei republicane din SUA se afirma deschis ca rasturnarea regimului lui Saddam Hussein va conferi Statelor Unite controlul asupra petrolului irakian, resursa esentiala pentru ca America sa domine economic si militar Europa si Japonia. Zbigniew Brzezinsky afirmase, inca din anii '70, ca "pentru a supravietui (economic) trebuie sa cucerim". George Friedman si Meredith Lebard afirma la randul lor, in influenta carte "The Coming War with Japan", aparuta in 1991, urmatoarele: "Datorita resurselor sale petroliere, Golful Persic este mult mai mult decat o problema regionala. Devine pivotul economiei mondiale. Pentru Statele Unite, dominatia regiunii va deschide portile unei puteri internationale fara precedent. Pe de alta parte, controland tari ca Irakul sau Iranul, Statele Unite vor controla practic intreaga regiune si-si vor consolida astfel propria putere." Exceptand mass-media americana - pentru care subiectul este tabu -, peste tot in lume este recunoscut faptul ca petrolul lui Saddam, si nu armele de distrugere in masa ale Irakului sunt preocuparea centrala a Statelor Unite. Dupa razboiul din Afganistan - care a oferit Statelor Unite sansa unor baze militare in Asia Centrala, considerata al doilea rezervor mondial de petrol dupa cel din Golf (aflat deja sub control american) - uriasele zacaminte de petrol din Irak, exploatate sau neexploatate, vor conferi Statelor Unite o forta fara precedent in istoria moderna. Presedintele George W. Bush a sustinut, in mod repetat, ca obiectivul Administratiei sale il constituie "schimbarea de regim" din Irak, deoarece Saddam Hussein refuza sa se supuna rezolutiilor ONU privind controlul armelor de distrugere in masa ale Irakului. Asa cum s-a vazut in ultimele saptamani, de fapt Statele Unite incearca, prin orice mijloace, sa blocheze intoarcerea inspectorilor ONU in Irak - pe baza actualelor rezolutii -, in timp ce incearca sa determine Consiliul de Securitate sa adopte o noua rezolutie privind Irakul, pe baza propunerilor americane. Conform unei intelegeri care a intervenit la inceputul lui octombrie 2002 intre Irak si ONU, inspectorii organizatiei mondiale se pot intoarce oricand in Irak, pentru controale "neconditionate si nerestrictive ca acces", ceea ce a determinat Statele Unite sa exercite mari presiuni pentru ca inspectorii sa nu plece in Irak pe baza vechilor rezolutii. Administratia Bush are doua motive majore sa se opuna reintoarcerii inspectorilor UNMOVIC ("United Nations Monitoring Verification and Inspection Commision"). In primul rand, pentru ca Washingtonul se teme ca inspectiile ar putea dovedi ca armele de distrugere in masa irakiene sunt o mare exagerare a Washingtonului, asa cum sustin Germania si Franta. Intoarcerea inspectorilor in Irak ar clarifica, astfel, lucrurile, anuland totodata un "casus belli" (pretext de razboi) american. In al doilea rand, intoarcerea inspectorilor in Irak ar da peste cap toata cronologia conflictului, pusa deja la punct de americani. Strategii militari ai Statelor Unite sunt unanimi in a considera ca perioada optima pentru lansarea atacului sunt lunile reci, ianuarie-februarie, care prezinta cele mai bune conditii pentru atacurile de noapte, ca si pentru protectia chimica a trupelor americane. Bombardamentele care sa pregateasca invazia ar putea preceda intervalul ianuarie-februarie. Dar, cu sutele de inspectori UNMOVIC in Irak, intreaga "cronologie a razboiului" trebuie amanata pentru mai multe luni. Faptul ca inspectorii UNMOVIC ar descoperi ca armele de distrugere in masa nu sunt decat un pretext, ca ar intarzia momentul declansarii conflictului mult dupa perioada optima prescrisa de strategi si ca America urmareste, in realitate, sa controleze resursele de petrol ale Irakului - al doilea mare producator din Golf, dupa Arabia Saudita - i-a determinat pe americani sa inainteze Consiliului de Securitate un proiect de rezolutie. In fapt, proiectul american cere ca - in sapte zile - Irakul sa se supuna doleantelor de control ale Statelor Unite si - in 23 de zile - sa faca "o declaratie completa a tuturor aspectelor programelor de dezvoltare de arme chimice, biologice si nucleare". Daca Irakul face declaratii false - conform documentului american - cade sub incidenta unei rezolutii anterioare a ONU, care permite statelor membre ale Consiliului de Securitate sa faca uz de "toate mijloacele necesare pentru a reinstaura pacea si securitatea in regiune." Asadar, daca Irakul va face o "declaratie completa" asupra armelor de distrugere in masa, Statele Unite pot declara, la randul lor, ca declaratia irakiana este o noua minciuna a lui Saddam, si pot incepe razboiul indelung pregatit. Daca Irakul accepta inspectiile UNMOVIC, atunci Statele Unite au sansa de a: plasa sute de "Berete verzi" si ofiteri de informatii ca "inspectori", adica au sansa de a declansa invazia, deghizand-o in "inspectii". "Inspectorii" - "Beretele verzi" si ofiterii de informatii - vor fi insotiti de trupe americane, care au drept la baze in Irak In cazul in care Irakul accepta inspectorii UNMOVIC, Statele Unite au un proiect, cu o serie de prevederi, care aminteste de faimosul "Rambouillet II", cel care a asigurat fortelor NATO ocuparea provinciei Kosovo fara lupte. Proiectul de rezolutie inaintat de SUA stipuleaza ca fiecare din cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate au dreptul sa trimita propriii inspectori si ca acestia se bucura de un "acces nerestrictiv" in orice sit de rachete sau cladire din Irak. Aceasta permite Statelor Unite sa expedieze o forta speciala in Irak - deghizata in inspectori UNMOVIC -, formata din "Berete verzi" si ofiteri de informatii. Oficiali americani au admis, in 1999, ca si inspectiile anterioare fusesera alcatuite dupa acelasi criteriu, obiectivele "inspectorilor" in Irak fiind, de fapt, doua: transmiterea pozitionarii siturilor de rachete irakiene catre "US Air Force" si monitorizarea lui Saddam Hussein, pentru a-i depista ascunzatorile si modelele dupa care se deplasa in Irak. Altfel spus, spionaj. Spre deosebire de rezolutiile ONU de pana acum, noul proiect american prevede insa ca echipele de "inspectori" sa fie insotite in Irak si de trupe militare, care au dreptul la baze pe teritoriul Irakului. Proiectul rezerva dreptul inspectorilor si trupelor care ii insotesc sa declare orice zona din Irak "zona de excludere si securitate", "coridoare de tranzit aerian si de uscat" sau "zona de interdictie a zborurilor si transportului rutier". Oriunde si oricand se considera necesar. Armata irakiana va avea astfel interdictie de a patrunde in aceste "zone de restrictie". Proiectul de inspectii al Statelor Unite nu numai ca preconizeaza o veritabila debarcare de trupe americane - care sa-i pazeasca pe inspectorii UNMOVIC -, nu numai ca aceste trupe americane au dreptul sa-si ridice baze militare in intregul Irak, dar au si dreptul de a proceda la "fragmentarea" Irakului, la scoaterea de sub autoritatea Bagdadului a unor teritorii intinse, datorita instituirii "zonelor de restrictie". In final, americanii cer ca inspectorii - care reprezinta tari ale Consiliului de Securitate - sa aiba dreptul, "nerestrictiv", de a-i retine pe cercetatorii irakieni, impreuna cu familiile lor si de a-i interoga, in afara granitelor Irakului. Hans Blix, presedintele in exercitiu al UNMOVIC, s-a opus proiectului american, datorita "zonelor de excludere" si - conform unui diplomat ONU - faptului ca organizatia mondiala nu are dreptul sa "aresteze" cercetatorii unei tari, impreuna cu familiile lor, si nici sa-i "deporteze". Proiectul american are insa un precedent: "Rambouillet II". La conferinta de la Rambouillet, Iugoslavia a venit pregatita sa semneze un acord - negociat - privind autonomia regiunii Kosovo. La semnarea tratatului insa - asa cum bine se stie - americanii au pus in fata delegatiei iugoslave un cu totul alt text, unde se prevedea ca fortele NATO sunt "libere, au trecere nerestrictiva si acces nestanjenit" nu numai in Kosovo, ci in intreaga Serbie! Astfel, fortele NATO ar fi ocupat nu numai Kosovo, ci toata Serbia si Muntenegru, fara sa traga un glont. Refuzul Belgradului de a semna acest text de ultima ora - altul decat cel negociat - a oferit Aliatilor pretextul pentru bombardamentele distrugatoare din primavara lui 1999. Trei membri ai Consiliului de Securitate - Franta, Rusia si China - care au dreptul de veto - se opun propunerilor Statelor Unite. Daca aceste propuneri vor fi votate, Statele Unite ar ocupa practic Irakul cu o rezolutie a ONU in mana. Franta, in particular, a subliniat ca orice actiune militara, autorizata de ONU, trebuie sa plece de la constatarea incalcarii unei rezolutii anterioare a organizatiei, solicitand astfel doua rezolutii: prima pentru inspectii, si abia in cazul constatarii incalcarii rezolutiilor ONU o a doua, pentru interventia militara. Rice si Rumsfeld "descopera" brusc legaturi intre Saddam Hussein si Al-Queda la Bagdad! La sfarsitul lui septembrie 2002, secretarul american al Apararii - Donald Rumsfeld - a declarat ca exista probe clare ale legaturilor lui Saddam si ale Irakului cu organizatia Al-Queda. Consilierul pentru Securitate Nationala, Condolezza Rice, a facut si ea afirmatii asemanatoare. Dar "probele" nu au fost prezentate opiniei publice. Daniel Benjamin - care a indeplinit functia de director pentru "Amenintarile Transnationale" din cadrul lui "National Security Council" (NSC) in anii '90 - scrie in "New York Times" urmatoarele: "Irakul si Al-Queda nu sunt aliati naturali. De fapt, ei sunt inamici naturali. Credinta profunda a ideologiei jihadiste a Al-Queda este ca regimurile musulmanilor atei au opresat credinciosii si au adus Islamul intr-o criza istorica. De aici telul suprem al revolutionarilor islamisti, timp de o jumatate de secol, a fost de a distruge regimurile unor asemenea lideri." "Un asemenea lider ateu este chiar Saddam Hussein, care s-a razboit opt ani cu Iranul fundamentalist". Tocmai aceasta ostilitate politica intre islamisti si regimurile arabe atee a determinat sustinerea masiva a Irakului de catre SUA in razboiul indelungat contra Iranului fundamentalist, din anii '80. A fost ceea ce mass-media americana a numit afacerea "Irakgate", si pe care William Safire, in "New York Times", a caracterizat-o drept "primul scandal politic global". Scandal pe care Rumsfeld si Rice - fara sa vrea - ni-l reamintesc acum. Anume ca nu Al-Queda are legaturi la Bagdad, ci Statele Unite; timp de zece ani i-au furnizat armament lui Saddam - inclusiv, asa cum afirma "Le Figaro", sustinut de "American Type Culture Collection" din Rockeville (Maryland), arme biologice si chimice - si ca fostul presedinte Bush a semnat Directiva Nationala de Securitate nr. 26 din 1989, care ii dadea acces lui Saddam la armele americane de inalta tehnologie. Iata cum "excesul de zel" ii aduc pe Rice si Rumsfeld exact acolo unde trebuie. La "Irakgate"! Robert Hennely isi intitula de altfel articolul din "Village Voice", in 11 august 1992, "Anatomia unui scandal: cum Bush l-a inarmat pe Saddam, apoi l-a infatisat lumii ca pe Hitler." La sfarsitul lui septembrie a.c., primul ministru britanic Tony Blair a prezentat un "dosar" de cincizeci de pagini in care trecea in revista, chipurile, arsenalul militar irakian de distrugere in masa. Care ar justifica razboiul Statelor Unite. Cu toate ca "dosarul" lui Blair a starnit ironia presei, in el nu se pomeneste totusi nimic despre posibilele legaturi ale lui Saddam cu Al-Queda. Dupa 11 septembrie 2001, cand in SUA s-a dezlantuit "campania cu antrax", s-a incercat ca aceasta sa fie pusa pe seama Irakului, pana cand s-a dovedit ca autorii erau mai aproape de Washington decat de Bagdad. Tot astfel, la inceputul lui octombrie a.c. presa americana a fost "bombardata" cu stiri despre o "campanie cu variola", despre care se afirma ca va rapune milioane de americani, raspandita de "teroristi". Timp de o zi presa americana a fost suprasaturata cu rapoarte ale Guvernului pentru "inocularea" populatiei cu vaccinuri. A doua zi s-a remarcat faptul ca numarul acestor "rapoarte" guvernamentale scazuse simtitor, iar din ziua a treia disparusera "cu variola cu tot." Donald Rumsfeld a mai sustinut chiar ca Irakul a furnizat lui Al-Queda arme chimice, dar cand a fost intrebat despre sursa informatiei a declarat-o "nespecifica" si a cerut reporterilor sa nu mai staruie asupra subiectului. Cu zece zile inaintea atacarii Poloniei (1 septembrie 1939), Hitler le-a spus comandantilor sai sa-i gaseasca un pretext de razboi, un "casus belli". "N-are nici o importanta daca motivatia va suna convingator sau nu. Invingatorul nu este niciodata intrebat daca a spus adevarul sau nu. Fiindca invingatorul are intotdeauna dreptate!" Statele Unite resping Conventia privind armele biologice! Partea cinica a lucrurilor este ca - in timp ce solicita Irakului inspectii asupra armelor de distrugere in masa pana la punctul in care inspectiile devin ocupatie a tarii - Statele Unite au blocat orice efort international din cadrul Conventiei privind Armele Biologice, distrugand o intelegere de 30 de ani. Atat Administratia Bush, cat si Administratia Clinton au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a submina si Conventia privind Armele Chimice. In 1997 Senatul Statelor Unite, de pilda, a votat "Chemical Weapons Convention Implemetation Act", lege care precizeaza clar: "Presedintele poate respinge orice cerere de inspectie, a oricarei facilitati din Statele Unite, in cazul in care constata ca inspectia constituie o amenintare la adresa intereselor securitatii nationale a Statelor Unite". Aceasta in conditiile in care Pentagonul isi dezvolta capacitatile de razboi biologic si chimic, sub acoperirea cercetarilor de aparare biologica. Planurile Pentagonului au fost dezvaluite la inceputul anului, cand au devenit cunoscute testele pentru capetele de racheta continand microbi efectuate la "Edgewood Chemical Biological Centre" al lui US Army din Maryland. Laboratoarele biologice ale SUA dezvolta culturi de antrax, cu efecte mult mai serioase, carora le-a cazut victima chiar un cercetator al Pentagonului, in octombrie 2001. Este insa improbabil ca ONU sa impuna vreo sanctiune Statelor Unite pentru violarea tratatelor internationale privind armele de distrugere in masa. "Legile internationale" - mereu invocate de Administratia Bush -, cu "inspectii" si "sanctiuni", se pare ca se aplica doar natiunilor sarace si fara putere ale lumii. "Marile puteri" cunosc doar "legea junglei".

Vladimir ALEXE