Ziua Logo
  Nr. 2545 de vineri, 25 octombrie 2002 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Un motiv care poate justifica marimea spagii ceruta de Fanel Pavalache
"Briliantele" de miliarde ale BIR
-- Ex-presedintele Bancii Internationale a Religiilor, Ion Popescu, a fost identificat ca autorul unei escrocherii cu pietre pretioase neprelucrate de aproape trei milioane de dolari * Ion Popescu si acolitii sai si-au intemeiat firma INTERFINBROOK prin care au vandut BIR pietre pretioase neprelucrate drept briliante estimate la 1,4 milioane de dolari * In acelasi fel, firma MNL din Oradea a obtinut un credit de 1,2 milioane de dolari * Procurorul Alexandru Lele il probase pe administratorul acestei firme, in urma cu patru ani, pentru acest imens prejudiciu adus BIR * Lele a remis Parchetului General un caz asemanator in care firma MNL prejudiciase BANCOREX * Dosarul a murit in birourile Parchetului CSJ * Administratorul firmei MNL a scapat de pedeapsa pentru ca judecatorii nu i-au gasit complicele * Firma lui Pavalache de lichidare era preferata pentru ca putea acoperi aceasta manevra in care sunt implicate firme fantoma din Occident conduse de administratori romani
Toate itele spagii de patru milioane ceruta de Fanel Pavalache duc la dosarele "grele" ale Bancii Internationale a Religiilor, preluate de catre lichidatorul "Reconversie si Valorificare Active" SA. O parte dintre aceste dosare penale duc spre oameni grei si firme fantoma din Occident. Cu administratori romani. Pentru acoperirea acestor afaceri de milioane de dolari, pentru reglarea conturilor si mai ales pentru acoperirea pistelor, trebuia gasit un lichidator "necalificat", cum ar fi fost de exemplu firma lui Pavalache, care sa nu doreasca penetrarea sistemului. Multi au crezut ca cele patru milioane de dolari cerute de Pavalache reprezinta o solicitare exagerata. Se va vedea ca nu.
Politia Capitalei - Serviciul Economico-Financiar - a decis, in cursul zilei de ieri, sa-si decline competenta in favoarea magistratilor Parchetului National Anticoruptie in legatura cu un dosar penal in care fostul presedinte al Bancii Internationale a Religiilor, Ion Popescu, si alti cativa functionari cu rang inalt din banca, sunt acuzati de afaceri necurate cu pietre pretioase. In acelasi dosar sunt acuzate si administratorii a doua societati comerciale prin intermediul carora conducerea BIR a devalizat banca.
Un dosar de trei milioane de dolari
Potrivit anchetatorilor, acest recent dosar inaintat de lichidatorul BIR vizeaza o afacere in valoare de aproape trei milioane de dolari derulate pe baza unor evaluari incorecte ale unor "cioburi" expertizate de catre ex-presedintele BIR "Ion Popescu & Co" drept "pietre pretioase". Oamenii legii au descoperit ca valoarea reala a pietrelor pretioase nu depaseste 100.000 de dolari, dar conducerea BIR a acordat firmelor MNL din Oradea si INTERFINBROOK aproape trei milioane de dolari pentru aceste "minereuri neprelucrate". Bineinteles ca ambele firme nu au inapoiat creditele, iar BIR a "executat" garantia", astfel ca prejudiciul cauzat institutiei se ridica la aproape 2,8 milioane de dolari.
Curios este ca aceeasi "speta" a fost investigata, in urma cu patru ani, de procurorul Alexandru Lele deoarece una dintre firmele implicate, MNL Oradea, isi avea sediul pe raza de competenta a magistratului. Lele ne-a declarat, in exclusivitate, referitor la caz: "In anul 1998 am incheiat un rechizitoriu cu privire la activitatea lui Neculai Mihaila, patronul firmei MNL, care inselase mai multe banci printr-o afacere cu pietre pretioase. Am trimis dosarul in instanta, dar deocamdata zace acolo deoarece Mihaila avea un partener suedez de origine romana, care nu a fost inca citat". Surprinzator este ca procurorul Alexandru Lele sustine ca probase activitatea infractionala a lui Mihaila si intr-o cauza care viza prejudicierea BANCOREX prin aceeasi manevra cu pietre pretioase. "Pentru ca aprobarea pentru credit fusese acordata de catre conducerea BANCOREX, iar sediul acesteia era in Bucuresti, am trimis la Parchetul Curtii Supreme de Justitie acest dosar pentru competenta solutionare". Acolo se afla si acum.
Popescu si-a transferat in contul propriei firme banii bancii
In anul 1996, conducerea BIR a aprobat un credit in valoare de 1,2 milioane de dolari firmei INTERFINBROOK CORPORATION SA, pentru a finanta cumpararea unei cantitati de 2600 pietre pretioase. Interfinbrook n-a rambursat imprumutul si in octombrie 1997, BIR a "executat" garantia "evaluata" la 5,1 milioane dolari. Surpriza a fost identificarea actionariatului firmei INTERFINBROOK: Ion Popescu presedintele BIR, Ilie Simon, vicepresedinte, Gheorghe Rosu director si Caius Filimon, unul dintre consilierii presedintelui.
Din anul 1998 cand procurorul Alexandru Lele a cerut judecarea lui Mihaila si pana acum, cand lichidatorul BIR, RVA, a depus plangere penala la DGPMB impotriva fostei conduceri a BIR, nici o persoana suspectata de comiterea acestor infractiuni nu a fost luata la intrebari. Iar anchetatorii ne-au precizat ca afacerea cu pietre pretioase este numai una dintre "zecile de afaceri de milioane de dolari murdari derulate prin BIR". In acest caz se pot explica si pretentiile lui Pavalache. Si ale complicilor sai.
Petre NITEANU 
A r h i v a
  ZIUA - Inamicul public nr. 1    
  ZIUA - Inamicul public nr. 1    
  Teroare la teatru    
  Alti doi suspecti arestati    
  Nastase a ordonat verificarea tuturor consilierilor guvernamentali    
  Maria Navala si Cristina Negru pe mana PNA    
  Iliescu nu s-a intalnit cu presedintele BIR    
  Firma lui Pavalache a incercat sa obtina un comision exagerat la lichidarea unui abator din Galati    
  PNL ii cere lui Iliescu sa vorbeasca mai clar despre Mihailescu    
  Oamenii de cultura considera derizorie Legea Pruteanu    
  Treptow, trimis in judecata    
  Romania ramane raiul pedofililor si dereglatilor    
  Martori inculpati in dosarul pedofilului francez    
  Proiect legislativ pentru infiintarea Avocatului Copilului    
 Top afisari / comentarii 
 ZIUA - Inamicul public nr. 1 (34 afisari)
 Tagrimpex Bucuresti si-a vandut actiunile din cadrul Tagrimpex Romcif SA Fieni grupului HeidelbergCement (20 afisari)
 Teroare la teatru (15 afisari)
 ZIUA - Inamicul public nr. 1 (15 afisari)
 "Ultimul imparat" deschide stagiunea la Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu" (13 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2002 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01465 sec.