Ziua Logo
  Nr. 2522 de sambata, 28 septembrie 2002 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Locul unde dorintele se implinesc
Templul Ursitelor de la Sinca Veche
-- Templul Ursitelor este singurul lacas unde Steaua lui David si semnul oriental Ying si Yang sunt sculptate impreuna, deasupra unui altar * Americani, japonezi, italieni sau nemti vin in tara Fagarasului, la templul facator de minuni * Se presupune ca acesta ar fi fost construit cu peste 7000 de ani in urma si ar fi apartinut aceleiasi civilizatii care a intemeiat Templul Alb din Insula Serpilor
La marginea unui sat din tara Fagarasului se afla un loc despre care localnicii sustin ca este miraculos. Taranii din Sinca Veche, sat din care se trag Gheorghe Sincai, Mitropolitul Ardealului Nicolae Balan sau Ion Vulcan, cel care a publicat primele poezii ale lui Eminescu, sustin ca aici se intampla adevarate minuni si ca locul ar fi ales de Dumnezeu pentru a-si arata puterea. Daca-ti doresti aici ceva, dorinta se va implini. Se spune ca trebuie ca ruga sa fie rostita din adancul inimii si sa nu fie atinse insemnele ciudate scrijelite in peretii de piatra, relateaza RomNet.
Locul se numeste Templul Ursitelor si se afla sub Dealul Plesu, din apropierea satului Sinca Veche. Se presupune ca ar fi fost construit cu peste 7000 de ani in urma si ar fi apartinut aceleiasi civilizatii care a intemeiat Templul Alb din Insula Serpilor. Templul Ursitelor este singurul lacas unde Steaua lui David si semnul oriental Ying si Yang, simboluri stravechi pentru doua civilizatii diferite, sunt sculptate impreuna, deasupra unui altar sapat in gresie. Alaturi apare bustul unui barbat cu plete, cu o figura neobisnuita pentru acele vremuri. Taranii din Sinca Veche sunt convinsi ca templul este vechi de mii de ani si are puteri miraculoase. Batranii satului spun ca pana si iarba din jurul Templului Ursitelor ar face minuni. Vacile care pasc aici nasc vitei mai frumosi si dau lapte mai mult si mai gras decat celelalte. Atrasi de aceste legende, la templul Ursitelor vin oameni din toata tara si din toate colturile lumii. Americani, japonezi, italieni sau nemti vin in tara Fagarasului, la templul facator de minuni. "Aici vin oameni cu scoala. Pentru ca drumul lor trece prin fata casei mele, ma roaga, uneori, sa-i insotesc. Merg si ii vad aprinzand lumanari si rugandu-se la altarul sapat in perete", a declarat un localnic, Gheorghe Vulcu.
Templu unic in lume
Templul Ursitelor de la Sinca Veche nu e nici din lemn, nici din piatra, semn ca cei care l-au construit cunosteau proprietatile gresiei. Istoricii spun ca templul este unic in lume, insa locul este controversat, iar opiniile sunt diverse. Templul a fost folosit ca loc de refugiu si rugaciune de catre calugarii ardeleni haituiti de Maria Tereza in anii 1700, pentru a trece la catolicism. Cu toate acestea, in nici una din incaperi nu exista vreun semn al crucii. Dealul Plesu, pe care este construit Templul Ursitelor este locul unde tinerii din zona arunca, din cele mai vechi timpuri, o roata pe care leaga paie carora le dau foc. Localnicii au credinta ca astfel isi vor afla ursita si se vor casatori pana la sfarsitul anului. Traditia se respecta de trei ori pe an, de Sf. Gheorghe, la Lasata Secului, inainte de Pasti si la Schimbarea la Fata. (RomNet)
A r h i v a
  Nastase nu vrea circ in vanatoarea de averi ilicite    
  Dezbaterile de la APCE au pus Romania la colt    
  Nastase sustine ca Romania nu a stiut de disputa SUA-UE    
  CEDO judeca marti dosarul "Baragan versus Romania"    
  Adoptiile internationale se reiau dupa votarea pachetului de legi privind protectia copilului    
  Berceanu se erijeaza in avocatul ONU    
  Moussaoui a primit dosare secrete ale FBI in inchisoare    
  CIA stia de ani de zile ca Osama e liderul Al-Queda    
  Nastase catre mass-media: "Nu trebuie sa ne vanam unii pe altii"    
  Jurnalisti condamnati penal    
  CNA va propune alta solutie privind raportul Putere-Opozitie la TV    
  Retele de traficanti de droguri dezmembrate de politisti    
  "Occident" a ajuns la publicul romanesc    
  La Buftea s-a strigat "Stop!" pentru lung-metrajul "Vlad"    
  "Regatul de Foc" a beneficiat de o lansare "inflamabila"    
  Woody Allen si David Lynch vor canta la Paris    
  Steven Spielberg si Tom Cruise nu-si lasa copiii sa se uite la televizor    
  California declara razboi e-mail-urilor nesolicitate    
  Osteoporoza si calculii renali au o cauza genetica comuna    
  Dinti de porc cultivati in intestine de sobolan    
  Pompei poate fi vizitat noaptea contra sumei de 24 de euro    
  Misterul gradinilor Zen a fost descifrat    
 Top afisari / comentarii 
 Templul Ursitelor de la Sinca Veche (191 afisari)
 Jurnalisti condamnati penal (130 afisari)
 Eleve violate si batute ca sa dea in scris ca au fost de acord (126 afisari)
 Moussaoui a primit dosare secrete ale FBI in inchisoare (14 afisari)
 "Caruselul mortii" a fost confiscat (13 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2002 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00905 sec.