Ziua Logo
  Nr. 2517 de luni, 23 septembrie 2002 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Bush a prezentat prioritatile strategice americane
SUA isi afirma dreptul de super-putere militara
-- Combaterea terorismului, in centrul strategiei Washingtonului * Unda libera pentru "actiuni militare preventive", impotriva pericolelor potentiale, oriunde in lume * China, pusa in banca ei * Indeplinirea acestor misiuni va reveni unor "forte de lupta rapida" * Doctrina securitatii colective a NATO, sub semnul intrebarii
Cu doua luni inainte de summit-ul NATO de la Praga, presedintele american, George W. Bush, a prezentat vinerea trecuta noua strategie de securitate a SUA care subliniaza necesitatea actiunilor militare "preventive" si crearea unor "forte de lupta rapida", informeaza Reuters. Documentul prevede ca SUA poate declansa actiuni militare "atunci cand este necesar", pentru prevenirea unui eventual atac la adresa tarii. "Fortele de lupta rapida" ar urma sa fie desfasurate in tarile din lume care ar prezenta un potential de amenintare pentru SUA. O asemenea perspectiva reprezinta, in opinia analistilor, o "subminare" a conceptului de "securitate colectiva" al NATO. Documentul va fi, de altfel, analizat maine, la Varsovia, cu ocazia unei reuniuni a ministrilor Apararii din statele membre ale Aliantei Nord-Atlantice.
"Strategia Nationala de Securitate a Statelor Unite ale Americii", care cuprinde 35 de pagini, este primul raport de acest fel elaborat de George W. Bush de cand acesta a preluat conducerea la Casa Alba. Conform unei legi datand din 1986, presedintii americani trebuie sa raporteze Congresului in fiecare an strategia lor de securitate nationala.
Documentul sintetizeaza strategia presedintelui american, de la 11 septembrie 2001, cand au avut loc atentatele teroriste din New York si Washington, pana la campania impotriva liderului irakian, pe care, in subtext, o pregateste. Pe termen mai lung, doctrina lui Bush evalueaza superioritatea militara globala a SUA. "Fortele noastre vor fi suficient de puternice pentru a determina orice potentiali adversari sa nu incerce sa-si dezvolte capacitatea militara in speranta de a depasi sau egala puterea Statelor Unite", a afirmat presedintele american. (D.E.)
"Razboiul impotriva terorismului nu e o ciocnire a civilizatiilor"
In centrul doctrinei Washingtonului se afla combaterea terorismului, fortele militare americane avand drept obiectiv impiedicarea obtinerii de catre teroristi a armelor de distrugere in masa. "Razboiul impotriva terorismului", se sustine, "nu este o ciocnire a civilizatiilor". Dar, se continua, acesta "releva totusi o ciocnire in interiorul unei civilizatii, o batalie pentru viitorul lumii musulmane. Aceasta este o batalie a ideilor si aceasta este o zona in care America trebuie sa exceleze".
"Date fiind scopurile statelor rebele si teroriste, Statele Unite nu se mai pot baza pe o pozitie de reactie, asa cum am facut in trecut (...). Nu le putem permite inamicilor nostri sa loveasca primii", scrie Bush in documentul prezentat Congresului.
"Cel mai grav pericol pentru natiunea noastra se afla la punctul de contact dintre radicalism si tehnologie". Astfel, "America va actiona (...) in scopul auto-apararii, pentru a impiedica formarea unor asemenea amenintari".
In timp ce presedintele american incearca din rasputeri sa convinga Rusia, Franta si alte tari membre ale Natiunilor Unite sa sprijine o ofensiva militara impotriva presedintelui irakian, Saddam Hussein, doctrina lui Bush include o declaratie univoca privind dreptul Americii de a actiona pe cont propriu: "In timp ce Statele Unite se vor stradui sa obtina sprijinul comunitatii internationale, nu vom ezita sa actionam singuri, daca este necesar, pentru a ne exercita dreptul de autoaparare, actionand preventiv impotriva oricaror teroristi care ar incerca sa faca rau poporului si tarii noastre".
Actiuni, "in caz de necesitate", "in mod preventiv"
"Riscul de ramane pasivi este mai mare si argumentul in favoarea actiunilor preventive pentru a ne apara, mai puternic, chiar daca exista incertitudini asupra momentului si locului atacurilor inamice", se arata in document. Pentru a contracara si impiedica "asemenea acte de ostilitate din partea adversarilor", America va actiona, "in caz de necesitate, in mod preventiv". SUA trebuie sa pastreze si vor pastra capacitatea de a dejuca orice tentativa dusmana, venita din partea unui stat sau a altcuiva, de a-si impune vointa asupra Statelor Unite, asupra aliatilor sau prietenilor nostri".
Avertismente la adresa Chinei
Pentru indeplinirea acestor obiective, America va trebui sa isi mentina dominatia militara, obtinuta la sfarsitul Razboiului Rece. "Fortele noastre vor fi suficient de puternice pentru a-i descuraja pe adversarii potentiali sa incerce depasirea sau egalarea puterii Statelor Unite", avertizeaza strategia. In special, China este avertizata sa puna capat expansiunii sale militare. "Prin achizitionarea unor capacitati militare avansate in regiunea Asia-Pacific, China urmeaza o cale depasita care, in final, va aduce prejudicii dorintei sale de a-si recrea unitatea nationala", cu referire la relatiile dintre China si Taiwan.
Raportul, sustin analistii, ii prezinta insa pe cei doi adversari ai SUA din timpul Razboiului Rece - Rusia si China - ca amenintari minime la adresa SUA. Un oficial american, citat de Reuters, considera ca in actualul context "marile puteri" sunt inclinate mai mult spre cooperare decat spre rivalitati de genul celor din timpul Razboiului Rece. (A.D.)
A r h i v a
  Criza Tarom    
  Victima profesorului pedofil    
  Ambasada SUA nu stie nimic dspre cazul Treptow    
  Catalin Harnagea: SIE nu a avut legaturi cu Treptow    
  2000 de pedofili in atentia politiei britanice    
  Au reaparut "Scrisorile nigeriene"    
  50 de kilograme de heroina in bara unui VW    
  Cucos si fiul sau l-au omorat pe vecinul care le otravise pasarile    
  Aradean implicat intr-un accident mortal in Ungaria    
  Ars de viu in propriul TIR    
  Scafandrului Apostu i-au explodat plamanii    
  Referent al Administratiei Finantelor Publice Slanic, arestat    
  Motor de locomotiva furat de la "Remat"    
  Icoane vechi confiscate la Salonta    
  Boschetar gasit mort langa Piata Colentina    
  Ana Lugojana isi ducea fiica la cersit in Franta    
  O batrana si-a omorat ginerele cu securea    
  Incendiu la Arpechim Pitesti    
  Motorina contra ordine de plata false    
  Mutilata de o asistenta si violata de unchi    
  Marii corupti sunt anchetati de procurori cu salarii de 16 milioane de lei    
  "Alianta Anticoruptie" va denunta penal toate infractiunile acoperite de autoritati    
  Presiuni pentru votarea taxei pe cablu dedicata Fondului Cinematografic    
  Romania are "economie peste potential" la capitolul investitii directe    
  Peripetiile unui Papillon dambovitean    
 Top afisari / comentarii 
 Criza Tarom (191 afisari)
 SUA isi afirma dreptul de super-putere militara (48 afisari)
 Marii corupti sunt anchetati de procurori cu salarii de 16 milioane de lei (28 afisari)
 CARAGIALE, FANTASTICUL LA RADIO ROMANIA CULTURAL (25 afisari)
 Eugen Oprina expune "Fotosensibil" la TIAV (21 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2002 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01216 sec.