Ziua Logo
  Nr. 2449 de vineri, 5 iulie 2002 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
Divergentele in cazul pictarii Manastirii Putna duc la invinuiri grave
IPS Pimen il acuza pe ministrul Theodorescu de spalare de bani
-- Fratii Morosanu n-au trecut proba estetica a BOR
IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor, acuza Ministerul Culturii si Cultelor de interese politice in cazul pictarii Manastirii Putna, dupa ce avizul de pictura, dat initial fratilor Mihai si Gavril Morosan, a fost retras de Comisia Nationala a Monumentelor Istorice, informeaza RomNet. IPS Pimen este de parere ca "schimbarea pictorilor de la Putna a fost determinata de interese politice. Guvernul vrea sa faca un act politic din aceasta lucrare si a spus ca da toti banii necesari daca picteaza Grigore Popescu. Este un abuz pentru ca fratii Morosanu nu au cerut nimic. Cred ca este vorba si de o spalare a banilor pusa la cale de cei la putere si e un lucru rusinos". Razvan Theodorescu, ministrul Culturii, a respins acuzatiile si a declarat la BBC ca "IPS Pimen a facut un pic cam multa zarva in jurul unei povesti care nu il priveste in nici un fel". Mihai si Gavril Morosan au pictat biserici ortodoxe din toata lumea si, in ultima perioada, s-au oferit sa picteze gratuit biserica, ceea ce poate echivala cu o donatie de miliarde de lei, comenteaza RomNet. IPS Pimen considera ca Arhiepiscopia este in masura sa decida cine va picta manastirea, deoarece materialele, in valoare de 300.000 de euro, sunt achitate de Arhiepiscopie, iar Putna este in custodia acesteia. IPS Pimen a adaugat ca va solicita interventia premierului in acest caz, precizeaza aceeasi sursa.
Singura motivatie pentru care pictorilor Mihai si Gavril Morosanu li s-a retras comanda de a picta Biserica Manastirii Putna este aceea ca munca lor nu a corespuns asteptarilor Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) a afirmat ieri Episcopul vicar patriarhal Vincentiu Ploiesteanu, purtatorul de cuvant al Sfantului Sinod al BOR, citat de Rompres. Apreciind ca toate afirmatiile privitoare la acest subiect sunt "valuri care nu-si au rostul", delegatul Sfantului Sinod a precizat ca "nu este vorba de nici o motivatie politica sau de vreun alt ordin", singurul criteriu al BOR fiind cel estetic, dorinta ca la Putna sa se realizeze o lucrare cat mai buna. Conflictul in privinta pictorilor Bisericii Manastirii Putna a fost declansat dupa ce Comisia Nationala a Monumentelor Istorice a retras avizul pictorilor Mihai si Gavril Morosanu, care incepusera deja lucrarile de pictura, desemnandu-l pe Grigore Popescu sa realizeze pictura de la Putna. Potrivit purtatorului de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Costel Stoica, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Pimen, s-a intalnit joi cu pictorul Grigore Popescu si conflictul a fost inchis. (L.D.)
A r h i v a
  A fost deschis primul Salon national de grafica satirica    
  Johnny Raducanu si Theodora Enache au prezentat "Master jazz of Romania" la Paris    
  Festivalul Saltimbanc 2002 incepe astazi la Timisoara    
  Stirile interne sunt atractia BBC Romania    
  Horia Popp va recomanda    
  Irina Safarica Nicolau: "Mai bine sa stai si sa te lasi leganat"    
  Editia jubiliara a Bibliei a fost impusa de evolutia limbii romane    
 Top afisari / comentarii 
 Tabara antidrog la Saliste Sibiu (35 afisari)
 Retea de traficanti de carne vie anihilata la Oradea (27 afisari)
 Campanie antidrog la Centrul de consiliere Dej (22 afisari)
 Irina Safarica Nicolau: "Mai bine sa stai si sa te lasi leganat" (21 afisari)
 Politisti de la IPJ Suceava, sanctionati pentru "superficialitate si formalism" (20 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2002 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00798 sec.