Ziua Logo
  Nr. 2408 de sambata, 18 mai 2002 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Astazi se disputa sapte partide ale etapei a 27-a
Petrolul joaca, pe bune, ramanerea in Divizia A
-- "Gazarii" trebuie sa invinga Rapidul daca vor sa evite retrogradarea directa * De data asta insa, ei vor intalni un adversar care isi doreste si el victoria * "Bancarii" lui Olaroiu tintesc un succes in fata Sportului si ramanerea pe primul loc * Andone asteapta ajutor de la fostul coechipier Rednic
Petrolul joaca astazi cea mai importanta carte in lupta pentru evitarea locului 15, cel care i-ar aduce retrogradarea directa. Dupa blatul de la Piatra Neamt, din mijlocul saptamanii, "gazarii" intalnesc azi Rapidul, o echipa care l-a schimbat pe Hizo cu Rednic pentru atingerea obiectivului european. Daca inving, "gazarii" merg apoi la UMT, unde se aude ca vor cointeresa cativa jucatori ai lui Staicu, care n-au mai vazut niste bani la culoare de la Craciun, apoi primesc pe Dinamo la Ploiesti, 2 solist, iar in ultima etapa, cu un ajutor consistent al arbitrilor, vor invinge Farul la Constanta si uite asa mai vedem Petrolul si la anul in prima liga * FC National vizeaza cele trei puncte in disputa cu Sportul Studentesc, care, coroborate cu un eventual insucces al lui Dinamo in Ghencea, ar consolida pozitia de lider a "bancarilor". Oli si trupa sa nu vor avea viata usoara, pentru ca "gasca nebuna" se lupta cu ultimele puteri pentru a nu face schimb de locuri cu Petrolul. Andone va trage cu urechea si la meciul de la Ploiesti, de unde asteapta o victorie a fostului sau coechipier de la Dinamo, Mircea Rednic * La Galati, duel moldav cu iz european. Teoretic, ambele echipe mai pastreaza sanse pentru ocuparea unui loc care sa le permita accesul in cupele europene, insa miercuri ele au pierdut teren, dupa ce au pierdut la Brasov, respectiv Ploiesti * Intrat intr-o degringolada care pare fara sfarsit, Farul joaca in fieful lui Tata Jean. Cum se pare ca echipa care l-a lansat pe Hagi figureaza pe lista neagra a Cooperativei, este de asteptat ca mieluseii care au facut balet cu "cainii" miercuri sa devina adevarati crocodili si sa-i sfasie nemilos pe "marinari" * Ultimele trei meciuri ale etapei se joaca doar pentru ca sunt trecute in program, fara implicatii in "zonele fierbinti" ale clasamentului. Brasovul va castiga cu Ceahlaul pentru ca si Ceahlaul a castigat cu Brasovul, Halagian n-are nici un motiv sa nu bata UMT-ul, iar Universitatea - Astra nu este decat un prilej de reintalnire pentru vechii prieteni Buduru si Netoiu, si chiar ca n-are importanta cine bate. (B.G.)
A r h i v a
  Momentul adevarului    
  Iovan: "Ultima sansa pentru Europa"    
  Lobont vrea sa apere in Ghencea    
  Steaua a castigat la tineret-rezerve    
  Dinu: "Nu se decide titlul"    
  Baciu n-a mai venit din Germania    
  Marasescu va analiza luni actele    
  DIVIZIA A - ETAPA A 27-A    
  Lucescu il ia pe Mondragon la Besiktas    
  Razboi total Doroftei - Balbi    
  Reprezentare tricolora masiva la JO 2004    
  Moricz si Dimitriu, medalii de bronz    
  Razbunarea tricolorilor    
  Poloistii aspira la EURO 2003    
  Inadvertente informationale in voleiul romanesc    
 Top afisari / comentarii 
 IMPACT construieste case prin contracte parsive (138 afisari)
 Legea ANL a fost modificata (31 afisari)
 Razboi total Doroftei - Balbi (30 afisari)
 Asasinii de la Moara Grecilor au ajuns in fata instantei (27 afisari)
 Fetita desfigurata de doi cockeri in calduri (19 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2002 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00774 sec.