Ziua Logo
  Nr. 2408 de sambata, 18 mai 2002 
 Cauta:  
  Detalii »
Dosare
FBI a ignorat un avertisment cu privire la atentatele de la 11 septembrie
"Moussaoui ar putea zbura in World Trade Center"
-- Raportul unui agent FBI din Minneapolis
Biroul Federal de Investigatii fusese avertizat inca din vara trecuta ca turnurile gemene ale World Trade Center ar putea fi tinta unui atac terorist, a recunoscut directorul FBI, Robert Mueller, in fata unei comisii a Senatului american. Mueller a fost audiat, saptamana trecuta, in legatura cu atentatele de la 11 septembrie. El a marturisit ca un agent FBI din Minneapolis semnalase, cu cateva luni inainte de tragedie, ca Zacarias Moussaoui "ar putea zbura cu ceva in World Trade Center". Moussaoui, despre care se crede ca ar fi trebuit sa fie "al 20-lea" terorist de la bordul avioanelor kamikadze, este prima persoana inculpata in legatura cu atentatele de la 11 septembrie.
In fata Comisiei judiciare a Senatului american, Robert Mueller, directorul FBI, a recunoscut ca institutia pe care o conduce a dispus de o serie de informatii care, privite retrospectiv, se dovedesc extrem de edificatoare cu privire la atentatele de la 11 septembrie. La momentul respectiv, insa, nu li s-a dat suficienta importanta. Mueller si-a facut autocritica si a declarat ca FBI "ar fi trebuit sa urmareasca mai agresiv aceste avertismente". Despre ce este, insa, vorba?
La inceputul verii lui 2001, un agent din Minneapolis a inaintat un raport in care semnala faptul ca un anume Zacarias Moussaoui, cetatean francez de origine marocana, ar putea fi un terorist periculos. Moussaoui intrase pe teritoriul Statelor Unite la inceputul anului si urmase cursurile unei scoli de pilotaj.
Potrivit directorului FBI, agentul din Minneapolis sublinia in raportul sau ca Moussaoui este genul de om capabil "sa piloteze ceva drept in World Trade Center". Aceasta propozitie naste acum multe semne de intrebare. Detinea, oare, agentul federal informatii care indicau turnurile gemene din New York drept tinta potentiala pentru un atentat terorist? Sau numirea lor a fost o simpla "coincidenta", o figura de stil menita sa arate ce fel de persoana este "suspectul"? In aceasta privinta, raspunsurile lui Robert Mueller au ramas destul de ambigue. El a admis ca FBI-ul ar fi trebuit sa urmeze mai ferm recomandarile agentului din Minneapolis, insa a minimalizat importanta raportului: "Nu cred ca acesta a semnalat ceea ce urma sa se intample la 11 septembrie".
Mueller nu a fost de acord cu opinia exprimata de senatorul democrat de Illinois, Dick Derbin, care a afirmat ca Biroul Federal de Investigatii a ignorat un semnal clar si nu a raspuns cu s-ar fi cuvenit avertismentelor primite cu privire la 11 septembrie."
Suspectul franco-marocan
Zacarias Moussaoui a fost arestat de autoritatile federale americane cu cateva saptamani inainte de 11 septembrie. Se pare ca acest "incident" l-a impiedicat sa fie al "20-lea" terorist de la bordul avioanelor kamikadze. El a fost retinut dupa ce administratorii unei scoli de pilotaj de avioane de linie au atras atentia autoritatilor asupra comportamentului sau suspect. Moussaoui incercase sa se inscrie la cursuri insistand insa asupra faptului ca nu este interesat sa invete nici procedurile de decolare, nici cele de aterizare. Cu alta ocazie, el se interesase daca este posibil sa te parasutezi dintr-un avion de pasageri. Dupa atentatele de la 11 septembrie, anchetatorii FBI au aflat ca Moussaoui se afla de mai multi ani in atentia serviciilor secrete franceze. El vizitase in cateva randuri Afganistanul, unde fusese antrenat in taberele Al-Queda.
Zacarias Moussaoui trage de timp
Zacarias Moussaoui este prima persoana inculpata in legatura cu atentatele de la 11 septembrie. Impotriva sa exista sase capete de acuzare: conspiratie in vederea savarsirii unui act terorist, conspiratie in vederea deturnarii si distrugerii unui avion, tentativa de utilizare a unor arme de distrugere in masa, conspiratie in vederea distrugerii de proprietati si in vederea uciderii unor cetateni americani. Procurorii care au instrumentat cazul intentioneaza sa ceara pentru inculpat pedeapsa cu moartea.
Potrivit acuzarii, legatura dintre Moussaoui si cei 19 teroristi care au executat oribilul atac este neindoielnica. Anchetatorii americani au stabilit ca francezul de origine marocana ii cunostea pe multi dintre cei 19, fiind "coleg" cu ei in taberele Al-Queda din Afganistan. In plus, Moussaoui a primit constant bani de la aceeasi sursa din Germania care ii finantase si pe teroristii sinucigasi.
Avocatii apararii, numiti din oficiu, sustin ca nu exista totusi nici o legatura directa intre clientul lor si teroristii care, la 11 septembrie, au deturnat patru avioane comerciale, prabusindu-le pe rand in turnurile gemene de la World Trade Center, in cladirea Pentagonului si pe un camp din Pennsylvania.
Procesul lui Zacarias Moussaoui este programat sa inceapa la 30 septembrie, cand ar trebui demarate procedurile de selectare a juratilor. Este insa posibil ca el sa se amane, din cauza faptului ca inculpatul i-a refuzat pe avocatii numiti din oficiu. De altfel, Moussaoui face tot ce poate pentru a "trage de timp". El a cerut recuzarea judecatorului si a refuzat sa se lase examinat de expertii care ar fi trebuit sa-i evalueze puterea de discernamant, stabilind daca este sau nu responsabil de faptele sale.
Miruna MUNTEANU 
A r h i v a
  Saddam Hussein nu are deocamdata un rival serios    
  Mao misogin    
  Petrolul angolez si afacerea "Savimbi"    
 Top afisari / comentarii 
 IMPACT construieste case prin contracte parsive (138 afisari)
 Legea ANL a fost modificata (31 afisari)
 Razboi total Doroftei - Balbi (30 afisari)
 Asasinii de la Moara Grecilor au ajuns in fata instantei (27 afisari)
 Fetita desfigurata de doi cockeri in calduri (19 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2002 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02699 sec.