Putin inaintea evenimentelor din 11 septembrie 2001, FBI-ul a procedat la arestarea a 200 de presupusi agenti israelieni, care actionau in cadrul celei mai mari retele de spionaj din SUA. Implicate direct sunt trei mari companii - "Amdocs", "Converse lnfosys" si "Odigo", care asigurau diverse servicii tehnice, printre altele si agentiilor pentru aplicarea legii din Statele Unite. Toate trei erau, de fapt, filiale cu sediul central in Israel. 140 de agenti israelieni au fost arestati cu putin inainte de 11 septembrie 2001, iar alti 60 dupa aceasta data. "Fox News" a prezentat un material in patru parti despre aceasta afacere, dupa care toata povestea a "disparut" de pe site. Emisiunea "We report, you decide" ("Noi te informam, tu decizi") s-a terminat astfel cu orweelianul "This story no longer exist" ("Aceasta poveste nu mai exista"). Si aceasta in primul rand datorita implicatiilor exceptionale asupra relatiilor dintre doua state, SUA si Israel. Se stie ca Israelul primeste din Statele Unite - prin taxele platite de cetatenii americani - circa 10% din intregul sau buget. In timp, Statele Unite au cheltuit cu Israelul de patru ori cat au cheltuit cu propriul program spatial selenar. Multi cetateni americani se intreaba, totusi, de ce trebuie sa cheltuiasca America atatia bani cu o natiune mica si ce da Israelul, in schimb, Americii. Documentarul de la "Fox News" pune exact aceste intrebari. De la afacerea "Jonathan Pollard", spionul care a oferit, pana in 1986, mii de documente ultrasecrete americane Israelului, nu a mai existat o afacere de asemenea anvergura intre alte doua tari, care sa fie tratata mai "discret" de mass-media din Statele Unite (exceptand "Fox News" si cateva publicatii). Se stie ca Israelul reprezinta o adevarata forta pe piata telefoniei mobile americane, si aceasta de cativa ani. Astfel, "Amdocs" controleaza 90% din companiile telefonice americane, "Converse Infosys" - care lucreaza si cu agentiile americane de aplicare a legii - este specializata in instalatiile de inregistrare telefonica secreta si se pare ca si-a creat "portite" in sistemul automatizat telefonic, astfel ca inregistreaza convorbiri si mesaje de la traficul de arme si droguri sau acordare de credite pana la afacerile sexuale ale unor politicieni din SUA. "Odigo" - specializata in "mesaje urgente" - este compania care a primit "indicatia" sa-si evacueze personalul de langa World Trade Center ("Odigo" se afla la doua strazi de WTC) cu doua ore inainte de atacul din 11 septembrie 2001. Problema este ca aceasta "facilitate" a celor trei companii israeliene din SUA dateaza de cativa ani si nu se stie pana unde s-a mers cu interceptarile. Procurorul Ken Starr, in raportul sau pe marginea afacerii "Whitewater", nota insa ca presedintele Bill Clinton a avertizat-o pe Monica Lewinski, inca din 1997, ca telefoanele Casei Albe sunt interceptate de agentii altui stat, fara sa-i dea insa alte amanunte. La randul lor, israelienii neaga toate acuzatiile. Mark Regev, purtatorul de cuvant al Ambasadei Israelului in SUA, a declarat ca "Israelul nu spioneaza Statele Unite" si, incercand sa destinda putin atmosfera, a adaugat in gluma: "Eu, unul, nici macar telefonul nevesti-mii nu am curajul sa-l ascult". Problema retelei de spioni israelieni in SUA, cei mai multi angajati ai celor trei companii telefonice mentionate mai sus, reprezinta insa un semnal de alarma pentru FBI, prin prisma afacerii Pollard. FBI stie foarte bine ca, dupa ce a primit documente americane ultrasecrete de la Jonathan Pollard, Israelul le-a vandut Uniunii Sovietice, in schimbul cresterii anuale a numarului de evrei sovietici emigrati in Israel. Desi perfect constient ca telefoanele Casei Albe sunt interceptate, ascultate si inregistrate, acelasi Bill Clinton a ordonat FBI sa inceteze vanatoarea celei mai importante "cartite" israeliene care opera de cativa ani chiar la Casa Alba: cartita Mega. In "Insight" din 19 noiembrie 2001, J. Michael Waller si Paul M. Rodriguez arata ca celebra Directie 5 a FBI s-a aflat la originea intregii afaceri. De mai bine de un an, Directia 5 urmarea un om de afaceri israelian care lucra pentru o companie telefonica locala. Sotia omului de afaceri era banuita ca ar fi ofiter Mossad, actionand sub acoperire diplomatica la Ambasada Israelului din Washington. Mossad-ul fiind cunoscut pentru preferinta sa fata de cuplurile de spioni, sot-sotie, Directia 5 incearca sa depisteze daca nu cumva si omul de afaceri israelian nu e, de fapt, ofiter de informatii. Cand FBI-ul i-a facut o perchezitie la birou, a avut surpriza sa descopere o lista cu cele mai importante numere de telefon puse sub urmarire, inclusiv "lista neagra" utilizata pentru interceptari. S-a tras concluzia ca "vanatorul" era, la randul lui, "vanat". "A fost un veritabil soc", a comentat incidentul o sursa din FBI, care cunostea "lista neagra". "Intreaga operatiune era compromisa. Dar de cat timp oare? Pentru cei de la Directia 5 nu era o surpriza, dar pentru conducerea FBI a fost o veritabila bomba". Erau puse in cauza telefoanele Casei Albe, ale Departamentului de Stat, ale Pentagonului si ale National Security Center (NSC). De ani de zile, comunitatea de informatii secrete din SUA era dominata de "complexul Pollard": un spion infiltrat intr-un serviciu de informatii (NSA) care a transmis unei puteri straine (Israelul) 500.000 de documente secrete si ultrasecrete, inclusiv nume de agenti si locul in care acestia actionau sub acoperire, cu fotografiile lor. "Pierderea a fost incredibila. Ne-o amintim si astazi", a declarat, in acest context, un ofiter de informatii american revistei "Insight". Principala banuiala a FBI-ului s-a indreptat, cum era si firesc, catre companiile care asigurau asistenta sistemului de telefonie din Washington. La inceputul Administratiei Clinton se procedase la modernizarea sistemului telefonic guvernamental: compania aleasa fusese "Amdocs", o firma israeliana cu reprezentare mondiala. In SUA ea controleaza 90 la suta din companiile telefonice locale. O alta companie israeliana banuita era "Converse Infosys", pentru ca lucra cu agentiile americane de aplicare a legii, instaland astfel, in secret, sisteme de ascultare. Ambele companii s-au dovedit a avea legaturi cu Armata israeliana. Modernizand telefonia guvernamentala americana, "Amdocs" si "Converse Infosys" asigurau si o linie secreta de ascultare in Israel. Aceasta era, din pacate, prima indicatie clara ca sistemul telefonic guvernamental american se afla, practic, la discretia Israelului. "Washington Post" din 7 mai 1997 semnala ca, in ianuarie 1997, NSA interceptase o convorbire intre un functionar al Ambasadei Israelului la Washington si Dan Yatom, seful Mossad. In convorbire, functionarul ii cerea permisiunea lui Yatom sa "mearga la Mega", pentru a capata o copie a scrisorii confidentiale care fusese trimisa de secretarul de stat Warren Cristopher liderului palestinian Yasser Arafat, privind asigurarile pe care americanii le dadeau palestinienilor, in cazul dezangajarii militare a Israelului din Hebron. Potrivit interceptiei NSA, Dan Yatom a respins cererea, admonestandu-si agentul: "Nu este ceva pentru care sa-l utilizam pe Mega". Dezvaluirea din "Washington Post" a creat agitatie la Washington. Curand insa "vanatoarea" lui Mega a incetat. Din ordinul cui? In martie 1999, scriitorul britanic Gordon Thomas a publicat o carte, "Gideon's Spies" ("Spionii lui Gideon"), in care acuza Israelul ca l-a santajat pe Bill Clinton cu publicarea interceptarilor conversatiilor sale telefonice, "sexy", cu Monica Lewinski, pentru a-l forta sa renunte la "vanatoarea" lui Mega. Mega-suspectii: ambasadorul american Martin Indyk si Leon Fuerth, consilierul pentru securitate al vicepresedintelui Al Gore Chiar daca oficial depistarea unei retele de spionaj israeliene si a lui Mega incetase, in realitate, in secret, aceasta a continuat. O echipa a CIA s-a deplasat in Israel pentru a investiga conditiile in care ambasadorul american Martin Indyk incalcase statutul de securitate oferind documente guvernamentale americane secrete rezidentei sale din Tel Aviv. CIA mai detinea probe care aratau ca, in august 2000, Indyk se intalnise fara sa raporteze cu Ephraim Halevy, seful din acel moment al Mossad. Daca o persoana din Administratia Clinton putea sa candideze la identitatea Mega aceasta persoana era, cu siguranta, Martin Indyk. Cetatean australian nascut in Marea Britanie, Indyk raspunsese in Australia de problemele de securitate ale Orientului Mijlociu, la sfarsitul anilor '70, ajungand in pozitia de director pentru aceste probleme in "Australian Office of National Assesments", echivalentul lui National Security Council din SUA. Dupa zece luni Indyk si-a dat demisia, fiind banuit ca lucra pentru Israel. In fapt, Indyk se stabilise in Israel, chipurile pentru a-si completa o dizertatie: "Puterea celui slab: stabilitatea Israelului si Egiptului de a rezista politicii super-puterilor". Potrivit ziaristului britanic Kevin Dowling, urmatorul post al lui Indyk fusese cel de consultant de presa al prim-ministrilor israelieni Menahem Begin si Yitzhak Shamir. In 1982, Indyk soseste in SUA pentru o "vacanta" de studii universitare. Aici Indyk trece la treaba; formeaza un "Departament de cercetare" pentru American-Israeli Public Affair Committee (AIPAC), principalul organ de "lobby" pro-israelian din SUA. Cu 100.000 de dolari de la AIPAC, Indyk isi metamorfozeaza unitatea de cercetare in "Washington Institute of Near Est Policy" (WINEP - Institutul washingtonian pentru politica Orientului Apropiat). Formarea WINEP este importanta pentru ca fostul vicepresedinte Walter Mondale, fostii secretari de stat George Schultz si Alexander Haig, ca si fosta ambasadoare a SUA la ONU, Jeane Kirkpatrick, s-au numarat, alaturi de Martin Indyk, printre initiatorii acestui "grup de presiune". Vacanta "sabatica" a lui Indyk parea fara sfarsit cand, in 1987, a primit "cartea verde" australiana care ii permitea sa ramana in Statele Unite pe timp nelimitat. La 12 ianuarie 1993 obtinea cetatenia americana - exact cu opt zile inainte sa fie numit de Administratia Clinton in "National Security Council", ca director pe problemele Orientului Apropiat si ale Asiei de Sud. Indyk a mai fost, in acelasi timp, consilier informal pentru problemele Orientului Apropiat al presedintelui George W. Bush la sugestia lui Dennis Ross, secretar adjunct de stat si membru al WINEP-ului. Un alt posibil "Mega" era Leon Fuerth, consilierul pe probleme de securitate al vicepresedintelui Al Gore, un sustinator fanatic al Partidului Likud din Israel. "Washington Post", in profilul pe care i l-a facut lui Fuerth in 1998, scria ca individul era suspectat de a transmite informatii americane premierului israelian Benjamin Netanyahu (Likud), adversar recunoscut al presedintelui Clinton. Lista suspectilor Mega din aparatul de securitate al Administratiei Clinton continua cu Richard Clarke, "tarul contraterorismului" din "National Security Council" al lui Clinton, acuzat ca in 1992 a ascuns vanzarile de arme ale Israelului catre China. Proiectul "Emet" (Adevar) si "Grupul Mega" La 4 mai 1998, Lisa Miller facea cunoscut in "Wall Street Journal" existenta in SUA a unui "Mega-grup", format din miliardari americani de origine evreiasca. Sub titlul "Titanii industriei isi unesc fortele ca sa activeze filantropia evreiasca" era prezentat un grup de finantatori care isi propunea sa sustina politica Israelului in fata opiniei publice din SUA. Membrii grupului se numarau printre cei mai bogati evrei americani: Edgar Bronfman, presedintele "Congresului Mondial Evreiesc"; Charles Bronfman (fratele lui Edgar), director executiv la "Seagrams Corp"; Leslie Wexler de la "Limited Inc."; Charles Schusterman, presedintele "Samson Investment Co."; Harvey Meyerhoff, un foarte bogat patron de imobiliare din Baltimore; Laurence Tisch, presedintele "Loews Corp."; Max Fisher, magnatul petrolului din Detroit; miliardarul Max Lender si Leonard Abramson, fondatorul lui "U.S. Healthcare". Fondat in 1991 de Leslie Wexler si de Charles Bronfman, grupul se reunea de doua ori pe an intr-o sesiune de doua zile, in reuniuni ultrasecrete care tratau investitii "filantropice" de miliarde de dolari, in scopul sustinerii politicii israeliene in Statele Unite. Charles Bronfman ii declara Lisei Miller: "De la bun inceput n-am dorit sa fim perceputi ca o amenintare pentru nimeni si, totusi, lucrul acesta persista. Nu dorim sa fim un Sanhedrin (cea mai inalta curte a Justitiei in Israelul istoric)". Edgar Bronfman, la randul sau, i-a marturisit Lisei Miller: "Vrem sa fim niste evrei linistiti". La 31 martie 2001, Jewish Telegraph Agency transmite ca noul prim-ministru israelian Ariel Sharon apelase la grup, in incercarea de a dejuca planurile ticluite de Yasser Arafat. Sharon apelase la doua firme de "relatii publice" din SUA: "Rubenstein Associated si Morris" precum si la "Carryck and Guma" pentru a influenta opinia publica din SUA. Grupul Mega desemnase un comitet de trei membri - Leonard Abranson, Edgar Bronfman si Michael Steinhardt - drept "creierul" intregii actiuni, care purta denumirea codificata "Proiectul Emet" ("Proiectul Adevar"). Cei trei au refuzat sa dea declaratii asupra proiectului, in schimb Morton Klein de la "Zionist Organisation of America", o organizatie radicala, a declarat ca sustine demersul, ceea ce pare sa indice o linie politica mult mai belicoasa, in spiritul lui Ariel Sharon. De curand Morton Klein a condus o delegatie a organizatiei sale la o intalnire a presedintelui George W. Bush, la care a amenintat ca isi retrage intregul sprijin pentru noul presedinte daca acesta se opune "planurilor" lui Sharon. La 5 mai 2001, Israel Shamir nota intr-o publicatie electronica, "Media Monitors Network", despre grupul Mega: "Mega-miliardarii se autointituleaza "Mega-grup". Acest nume a aparut pentru prima data in urma cu cativa ani, drept codificare a unei cartite israeliene operand la cele mai inalte niveluri in establiamentul american. S-a vorbit atunci si de un telefon, dar povestea a fost negata, mai tarziu, de Ambasada Israelului din Washington". In concluzie, noteaza Shamir: "Mega-miliardarii, mai degraba decat Cabala, misca evenimentele in Orientul Apropiat. Nu este insa nimic magic, doar bani, si inca multi bani. Acesti oameni nu conduc efectiv America sau Israelul, dar influenteaza mult. 50 de miliardari, uniti intr-o singura retea, constituie o forta foarte mare in ziua de azi". A interceptat Mossad-ul convorbirile telefonice Clinton-Lewinski? Edward Spannaus, intr-un articol din "The Federalist" (21 septembrie 1998), amintea pasajul din raportul lui Kenneth Starr (martie 1997) referitor la Monica Lewinski, potrivit caruia presedintele Clinton ar fi avertizat-o ca telefoanele Casei Albe sunt interceptate de o ambasada straina, fara sa numeasca acea ambasada. Edward Spannaus numeste Ambasada Israelului din acea vreme, aflata sub controlul partidului de dreapta Likud, si al lui Benjamin Netanyahu. Scandalul Lewinski, noteaza Spannaus, a izbucnit intre doua evenimente: 1) asasinarea primului ministru Yitzhak Rabin, la 4 noiembrie 1995, partenerul presedintelui Clinton la acordul cu palestinienii de la Oslo; 2) vizita lui Netanyahu in SUA, la mijlocul lui ianuarie 1998, exact in momentul cand "afacerea Lewinski" inflamase presa americana. In cursul vizitei, Netanyahu l-a criticat cu duritate pe Clinton pentru Acord, intr-o emisiune de televiziune alaturi de tele-evanghelistii Pat Robertson si Jerry Falwell. Intr-o maniera asemanatoare s-a pronuntat Netanyahu si despre liderii moderati ai Israelului. Ziaristul britanic Kevin Dowling sustine ca Mossad-ul a interceptat constant convorbirile telefonice dintre Clinton si Lewinski. Surse sus-puse din Israel i-au deconspirat lui Dowling ca Mossad-ul detinea 30 de astfel de convorbiri, explicit sexuale, dintre presedinte si Monica. La randul sau, Guvernul american devenise, in 1995, constient ca Mossad-ul isi intensificase activitatile de spionaj in SUA. Cand "Defence Investigative Service" (Serviciul de Investigatii Militare) a atras atentia unor firme americane asupra programului israelian de spionaj "Liga anti-defaimare" a "B'nai B'rith"-ului (organizatie masonica evreiasca) a acuzat imediat acest serviciu de anti-semitism. Liga tocmai facea obiectul unor investigatii ale FBI si Politiei din San Francisco, fiind acuzata de spionaj. In anii '80, Liga mai fusese implicata din plin si in "Afacerea Pollard". Potrivit surselor din Tel Aviv ale lui Dowling, a existat o intalnire de urgenta a serviciilor secrete israeliene imediat ce "National Security Agency" a interceptat convorbirea functionarului Ambasadei Israelului de la Washington cu Dan Yatom, seful Mossad. O echipa de specialisti ai Mossad s-a deplasat apoi in SUA, iar unul dintre "obiective" era tocmai telefonul de acasa al Monicai Lewinski, supranumita "Honey Trap" ("Cursa de miere"). Ulterior, cele 30 de convorbiri telefonice au fost utilizate, sustine Dowling, pentru santajarea lui Bill Clinton, ca sa opreasca identificarea lui Mega. Potrivit lui Michael Isikoff, primul ziarist care a investigat "Afacerea Lewinsky", el a aflat ca exista o "problema" intre presedinte si o "interna" prin martie-aprilie 1997. In acest context al santajarii lui Clinton, Theodore Olson, coleg si bun prieten cu Ken Starr si fost aparator al lui Jonathan Pollard, continua sa-l reprezinte pe Pollard si cand a lansat campania anti-Clinton, "Proiectul Arkansas", in paginile lui "The American Spectator", si pe banii lui Richard Mello Scaife. Imediat dupa aceea au aparut in presa alte doua afaceri anti-Clinton: "Afacerea Whitewater" si "Afacerea Paula Jones", femeia care sustine ca presedintele american si-a desfacut slitul pantalonilor in fata ei. Probele impotriva retelelor israeliene din SUA sunt tinute departe de opinia publica, ca secrete Reportajul in patru parti al lui "Fox News" trateaza problema agentilor israelieni din perspectiva libertatii accesului la informatii. Nu este prima oara cand se constata ca anumite informatii "trec", ba chiar se dilata in mass-media americana (vezi "Enron"), in timp ce altele sunt tratate cu o "discretie" ciudata. In raportul "Fox News" despre reteaua de agenti israelieni din Statele Unite apare la un moment dat un oficial al Guvernului american care ii spune lui Carl Cameron, realizatorul anchetei, urmatoarele: "Probatoriul care ii leaga pe acesti israelieni de evenimentele din 11 septembrie este clasificat secret. Nu pot sa va vorbesc despre probele care au fost adunate. Este informatie clasificata." Reportajul de la "Fox News" face o mica inventariere a subiectelor tabu din mass-media americana. Astfel, doi agenti Mossad au fost arestati in octombrie 2001 in incinta Congresului mexican, avand dinamita asupra lor. Guvernul mexican a fost "convins" sa-i elibereze pe cei doi fara proces, iar mass-media americana "persuadata" sa nu relateze evenimentul. Totusi, prin prisma evenimentelor din septembrie 2001 din Statele Unite, stirea merita din plin atentia presei americane. Ernesto Cienfuegos a relatat-o in "La Voz de Aztlan". Conform unui interviu luat la telefon, Adriana Lopez, secretara de presa a Congresului mexican, a dat primele relatii. Cei doi, Salvatore Guersson Smecke, 34 de ani, si Saur Ben Zvi, 27 de ani, au fost prinsi in cladirea Congresului avand asupra lor cate un pistol Glock de 9 mm, noua grenade de mana, batoane de dinamita si instalatii pentru detonare. Gersson Smecke avusese gradul de colonel Mossad, era in "retragere" si membru al lui "Israeli Defence Forces". Al doilea, Ben Zvi, era un emigrant ilegal israelian. Cei doi au pretextat ulterior ca lucrau pentru o agentie de securitate privata si ca aveau permise port-arma. Pana la urma s-a dovedit ca n-aveau nici o legatura cu vreo agentie de securitate si ca se aflau in Mexic cu documente ilegale. Ei au fost, totusi, eliberati fara proces. Secretara de presa a Congresului, Adriana Lopez, a aflat cu stupoare de la ziaristii mexicani ca eliberarea celor doi a fost negociata de trimisul special al lui Ariel Sharon, venit la Mexico City in acest scop, iar oficialii cu care a tratat, in mod discret, eliberarea celor doi agenti fusesera Jorge Gutman, ministru de Externe al Mexicului si sionist bine cunoscut, descendentul unei familii evreiesti, ca si ministrul Justitiei, generalul Rafael Marcial Macedo De La Concha, un personaj strans legat de complexul militar industrial american. Ce urmareau agentii, in opinia specialistilor? Aruncarea in aer a Congresului mexican era doar o treapta dintr-o piesa in mai multe "acte". Actul doi: explozia avea sa-i fie atribuita lui Osama ben Laden, iar presa din Mexic si Statele Unite aveau rolul de a mobiliza populatia in acest scop. Obiectivul urmarit: declansarea de catre Mexic a razboiului contra Afganistanului si trimiterea de trupe mexicane pe campul de lupta. Pentru aceasta, cei doi agenti urmau sa patrunda in Congresul mexican la 10 octombrie, in jurul orelor 17.00, odata cu reprezentantii lui "Sugar Industry Unionists", prezentandu-se drept fotoreporteri, si sa se indrepte cu "unionistii" spre birourile presedintelui Congresului mexican, Beatrice Pardela. Nervozitatea, insa, i-a tradat si cei doi au fost supusi unei perchezitii corporale amanuntite. Desi presedintele Bush si organizatiile sioniste americane sperau ca Mexicul sa intre, inca din octombrie 2001, in razboiul din Afganistan, premierul mexican, Vincente Fox, a fost foarte precaut. Mexicul era important pentru coalitie datorita nu numai trupelor sale, dar mai ales datorita petrolului, care trebuia sa constituie o sursa importanta de rezerva a fortelor americane. Datorita esecului celor doi agenti intreg proiectul a cazut, iar mass-media americana convinsa sa taca. Reportajul de la "Fox News" da si alte exemple de informatie "manipulata prin omisiune": crimele de razboi ale lui Sharon, acuzatiile ONU la adresa Israelului etc. "Fox News" sustine ca, in toate aceste situatii, mass-media americana a fost determinata sa taca. Cum? "Amdocs" si "Converse Infosys" au capatat, de cativa ani buni, accesul la cele mai private convorbiri telefonice, inclusiv la cele - sustine "Fox News" - privind secrete ale Guvernului american si ale patronilor de presa.

Vladimir ALEXE