Cristian STEFANESCU 

Daca nu ar fi existat precedente, as fi putut spune ca surpriza facuta acum doua zile de Chisinau Bucurestilor, o data cu expulzarea atasatului militar al Romaniei, este explicabila prin ceea ce ne-am obisnuit sa numim, citandu-ne propriii politicieni, "agresivitatea politicianista rudimentara" sau "deruta" si "incapacitatea" guvernantilor de dincolo de Prut. In fond, una dintre cauze este chiar constitutia sovietoida a clasei politice de la Chisinau. Dar nu putem trece cu usurinta peste unele momente dintr-un trecut nu foarte indepartat, care ne-au demonstrat, fiecare in parte, ca diplomatia romaneasca este dominata de o adunatura de diletanti lamentabili misunand in anturajul unora ce au inteles definitia anecdotica a profesiei (a vorbi mult fara a spune nimic), toti laolalta atarnand bolovani de gatul catorva personaje remarcabile care, de felul lor, ar putea face cinste Romaniei, dar nu se pricep sa o ajute. Cat despre vointa politica, aceasta este sublima - dar lipseste cu desavarsire. A zburat cineva din Ministerul nostru de Externe atunci cand Bucurestii au aflat din presa ca Praga intentioneaza sa impuna vize cetatenilor romani care calatoresc in Cehia? Poate ca ar fi trecut neobservata aceasta furtuna intr-un pahar cu apa daca nu s-ar fi petrecut intr-un moment in care Bucurestii se laudau cu amplitudinea cailor pe care se indreapta spre libera circulatie prin spatiul Schengen. Nu cunosc in detaliu instrumentele specifice prin care se asambleaza politica externa a unei tari, a Romaniei, in cazul dat. Dar presupun ca este datoria unuia dintre functionarii unei misiuni diplomatice de a avertiza asupra anumitor iminente pericole la adresa imaginii si chiar securitatii statului care ii ofera o paine bunicica. Pentru ca, pana la urma, fara a ne mai feri de teama ca putem fi priviti ca apartinand tagmei conspirationistilor, putem afirma ca intregul circ generat de ratacita haita comunista de la Chisinau este o ultima tentativa de a zadarnici sau amana, cel putin, efortul istoriei de a-si urma cursul firesc. Auzisem, mai deunazi, ca n-ar fi exclus ca Moscova sa forteze, pe la mijlocul acestui an, o explozie a Basarabiei, un srapnel urmand sa se infiga in Romania pentru a-i provoca o sangerare abundenta inaintea summitului de la Praga. Am crezut, mai intai, ca ne place sa ne simtim buricul pamantului. Prin tampenia plasmuita de general-maiorul Voronin si pusa in practica miercuri este regasita veriga lipsa care demonstreaza ca, de fapt, in jurul evenimentelor din Basarabia se joaca apartanenta strategica a Romaniei. Presedintele de la Chisinau nu are nimic de pierdut, pana la urma. Cand si-a propus sa revina in prim-plan, Voronin facea naveta intre Chisinau si Moscova asteptand un semn din mila Kremlinului. Pe vremea aceea, insa, Moscova se multumea cu Petru Lucinschi. Voronin a avansat nu pentru ca l-a propulsat tarul, ci pentru ca oamenii tarului au inteles la timp cat de multa instabilitate poate atrage ascensiunea lui Voronin. Ceea ce Bucurestii au aflat mult mai tarziu. Sa nu ne mire, insa. Pentru ca la noi, asa cum functioneaza in paralel, tragand unul hais, altul cea, doua ministere ale Sanatatii, la fel diplomatia este un resort la care se pricep sa faca si desfaca o gramada de responsabili guvernamentali. Premierul Adrian Nastase a marturisit, nu demult (pe cand cu furia Armagedonului) ca, personal, coordoneaza pregatirea pentru summitul NATO de la Praga, cu Statele Unite ne descurcam gratie gratiilor Primei Doamne a Guvernului, la integrare europeana avem minister, dar avem si negociator-sef cu grad de ministru fara portofoliu, reprezentarea externa este, constitutional vorbind, apanajul presedintelui Ion Iliescu, de elaborarea unui parteneriat solid cu principala forta europeana, Germania, s-a ocupat (din motive lesne de inteles) Ministerul de Interne, colac peste pupaza mai exista si un minister de resort. Caruia, dupa amurgul erei OSCE-prezidentiale, i-a mai ramas sa asigure un acord de liber schimb cu exportatorii de telenovele si sa stabileasca parametrii relatiilor cu vecinii. Care vecini sunt, in sensul acelor de ceasornic, bulgarii (nu e vina lor ca le-a luat atata vreme sa inteleaga ideea cu tandemul), sarbii (care s-au suparat nevoie mare ca iarasi ne-a apucat grija de romanii timoceni, care nu sunt romani, ci vlahi dar, de fapt, nu sunt vlahi, ci sarbi), ungurii (sa ni-i tie Dumnezeu, ca daca n-ar fi ei n-am avea un etalon european de comparatie si de orgolioasa concurenta), ucrainenii (pe care inca nu ne-am decis sa-i chemam la Haga, ultimul loc in care mai putem sa discutam cu ei), basarabenii (volens-nolens, aghiazmus Gregorius bibet) si Marea Neagra (unde, domnule Iliescu, din nefericire, tot de ucraineni dam). In intregul absurd, incercand sa descopar similitudini pentru a intelege la ce anume ne putem astepta, doar deceniile Coreei dezintegrate imi vin in minte. Nu avem, e drept, o paralela 38. Dar ramane Prutul. Spre deosebire de Voronin, Kim Ir Sen nu si-a propus sa dea nastere unei noi natiuni. Emanand, parca, din Ceausescu, Voronin si gasca lui paranoica se indreapta cu pasi repezi spre noi culmi de progres si civilizatie, construind noua piata comuna in care Chisinaul va livra Phenianului chirpici, primind in schimb vaselina.