Adrian CIOROIANU 

In anul 2001, dl Dan Matei Agathon, ministrul Turismului, s-a simtit ca pestele in apa. Drept care a si stat mai toata vara pe langa Litoralul Marii Negre, iar rezultatul nu a fost tocmai rau. La capatul unor lungi ani cu vaci slabe in domeniu, in care presa a aflat mai ales despre dezastrul pe care studentii il lasau inevitabil in urma lor de cate un 1 mai si despre poluarea teribila a marii (si ceva ma face sa cred ca va veni timpul in care se va afla, inevitabil, cat a fost adevar si cata manipulare voita sau inconstienta in mai ales aceasta din urma poveste), anul trecut televiziunile au stat cu ochii larg deschisi pe ispravile dlui Agathon si, ceea ce este mai important, au vorbit despre ele ca despre niste reusite. De fapt, "au vorbit" este un fel de-a spune; cel mai adesea vorbea chiar dl Agathon, cu mandria omului care nu are de ce sa-si ascunda rezultatele. Dupa ce batea toata dimineata plaja cautand cu privirile incruntate tarabe incropite, buticuri de tabla ruginita si constructii fara nici un fel de autorizatie (si gasind puzderie din toate acestea, bineinteles), dl ministru � imi povestea un martor � se descarca odata la fiecare doua ore, gesticuland larg si vorbind relativ colorat, in ton cu marfa de contrabanda care a invadat linistita Litoralul romanesc. O data la doua zile, in sezonul estival dl Agathon aparea si pe micile ecrane, dand explicatiile de rigoare. Fie vorba intre noi, un rautacios ar fi putut spune ca ministrul parea uneori obosit si, totusi, suspect de volubil � de parca doar ce se ridicase de la o masa incarcata, pe langa ale carei frapiere o sticla-doua-noua ar fi ramas jertfe. Dar sa nu luam in seama rautatile si sa trecem la lucrurile concrete. Cu investitii relativ impresionante si proiecte de anvergura in anii '60, cu un inventar care si-a avut perioada de glorie in anii '70 si care de atunci a decazut constant, cu o piata externa pierduta in procente dramatice la capatul anilor '80, cu un personal care deja la inceputul anilor '90 nu mai stia sa fie amabil decat daca ii puneai arma la tampla sau il convingeai ca esti de la Garda Financiara si, mai ales, cu o increngatura de relatii, complicitati si nepotisme care intre timp au intrat deja in politica, turismul romanesc a fost si va mai ramane o vreme dovada oricand palpabila a felului in care o economie de stat centralizata poate sa-si bata joc de propriile sale investitii. Aceasta este, pe scurt, istoria turismului nostru in deceniile recente. Aceasta este si mostenirea reala de care a avut parte dl Agathon. O logica de bun simt ne spune ca nu poate fi puternic turismul unei tari cu o populatie autohtona saracita si in care putinii turisti straini care vin sunt fie manati de curiozitate, nostalgii sau masochisme, fie pentru ca au ceva de ascuns. In masura in care statisticile industriei de turism pot fi exacte, ar insemna ca anul trecut unul din 22 de romani a vazut albastrul marii si a simtit valul mangaindu-i glezna. Cresterea este in masura sa dea sperante, chiar daca situatia, la rece, este mai albastra chiar decat apa marii. In opinia mea, marea provocare din calea carierei ministeriale actuale a dlui Agathon este tocmai "industrializarea" turismului romanesc. Domnia sa trebuie sa arate daca doreste o industrie turistica sau doar alinarea unor nostalgii ale sindicalistilor de altadata. Programele cu pret de dumping activate anul trecut � pentru pensionari, pentru familii cu venituri mici etc. � pot aduce lumea pe Litoral, cifrele sunt bune pentru bilanturi electorale etc. � dar nu in acest fel se creeaza o industrie. Ca orice industrie, turismul mondial cunoaste mode, tendinte si snobisme inerente. Nu este altfel nici la noi in tara. Vreme de un deceniu, romanii cu stare s-au prajit sub soarele altor tari, iar cei cu oarece cheag au incercat timid diverse variante, inclusiv promitatorul dar deocamdata imaturul turism familial rural. Turistul roman obisnuit (cel care in anii '70 pleca la mare sau la munte, cu noaptea in cap, dinspre Timisoara sau Iasi, cu portbagajul Daciei plin de lazi cu rosii si sticle de vin) a ramas doar cifra statistica potentiala, pentru ca are alte prioritati cu mult mai presante. Dl Agathon este sef peste un turism cu un decor comunisto-socialist, dar cu pretentia preturilor capitaliste. Fara o autentica privatizare, stradania dlui ministru va ramane fara rezultate. Programul pe care ministerul l-a demarat de curand, privind (re)atragerea turistilor din spatiul geografic proxim (vezi recentele declaratii ale secretarului de stat Alin Burcea privind deschiderea unor birouri de promovare la Budapesta si Varsovia si demararea campaniei "Romania. Simply surprising" pentru toate tarile din Europa Centrala) este o idee buna, dar stim deja ca nici reclamele de pe "Discovery" si nici trei eclipse una dupa alta nu pot face ceea ce, singura, face privatizarea deschisa si care nu tine seama de cumetrii politice. In bransa, cu ideile bune ramase pe hartie de ziar poti muri linistit de foame. In privinta pietei interne, atributiile ministerului dlui Agathon sunt concurate de unde te-ai astepta mai putin. Pe 7 martie a.c., Guvernul a aprobat, in fine, statutul si functionarea Institutului National al Monumentelor Istorice, cel care, pe langa alte atributii, urmeaza sa elaboreze si proiecte privind valorificarea monumentelor prin turismul cultural, o notiune care a disparut din vocabularul uzual romanesc (asta daca apucase vreodata sa intre). Numai ca institutul tine de Ministerul Culturii si Cultelor; nu este locul aici pentru a discuta masura in care complexele, amicitiile si mai ales inamicitiile dlui Razvan Theodorescu si-au pus amprenta asupra acestei institutii; ceea ce ne intereseaza este in ce masura ministrii Agathon si Theodorescu vor putea coopera de acum incolo, dupa ce pana acum nu au facut-o si nici nu par indeajuns de compatibili pentru a putea-o face vreodata. Turismul este apolitic. Dl Agathon este un membru important si cu viitor al actualului partid socialist de la putere. In opinia mea, ca ministru, dansul trebuie sa uite acest lucru. Dl Agathon pare un om muncitor, cu idei si energie, care vrea sa lase ceva in urma. Dar declaratiile preponderent electorale in care si-a drapat campania pentru Litoral de anul trecut si campania pentru turismul montan din aceasta iarna pot duce la reactii perverse. Cea mai mare greseala a dlui Agathon ar fi politizarea domeniului sau de activitate. Din acest motiv, cred ca viitorul sezon estival ne va lamuri asupra intentiilor ministeriale: ori vrea un turism populist de dragul cifrelor, ori unul declarat-competitiv si deschis-privatizat, spre binele economiei romanesti. PS: un cititor al ziarului ZIUA, profesor la o scoala dintr-un orasel din sud-vestul tarii, m-a rugat sa-i transmit dlui Agathon ca a ramas uimit sa constate ca toti elevii unei clase din scoala sa � copii de 12-13 ani � vazusera marea numai in filmul "Nea Marin miliardar". Ceea ce am si facut.