Controversatul atac terorist de la 11 septembrie (9.11) continua sa starneasca valuri de comentarii in Statele Unite. Dintre acestea se detaseaza, fara indoiala, cele care pun la indoiala versiunea oficiala, standard, a evenimentului si scot in evidenta diverse laturi, pe care numai socul momentului le-a ascuns privirii lucide. Cu atat mai mult cu cat "demolarea" WTC s-a dovedit imediat o actiune care facea parte dintr-un intreg proiect de politica externa al Administratiei George W. Bush, esalonat pe un deceniu, cu alocatii bugetare fara precedent la capitolele armata si securitate, proiect care a fost definit - mai mult sau mai putin precis - drept un "razboi contra terorismului". Actualul "razboi contra terorismului" vine, insa, la timp pentru a lua locul "razboiului contra drogurilor", compromis prin dezvaluirile din diferite carti ("Drugging America: A Trojan Horse" fiind un exemplu) si articole ca fiind un "razboi pentru droguri" mai degraba decat un "razboi contra drogurilor". Legatura dintre demolarea WTC si declansarea "razboiului contra terorismului" este data nu numai de promptitudinea cu care presedintele George W. Bush a proclamat in Congres, la 17 septembrie, razboiul contra terorismului - cuvintele "teroare", "terorist" si "terorism" fiind rostite de nu mai putin de 32 de ori, iar cuvantul "razboi" de 12 ori -, de bombardamentele non-stop asupra Afganistanului de catre aviatia militara americana luni de zile, dar si de continuarea acestui razboi. 20.000 de militari americani se afla deja in Qatar si Kuweit, la granitele cu Irakul, problema punandu-se nu daca vor intra in actiune, ci cand (analistii israelieni dau ca sigura, in acest moment, luna mai a.c.). Militarii americani dislocati la granitele Irakului fac parte din Armata a 3-a, iar Condoleezza Rice, consilierul pentru probleme de securitate nationala al presedintelui George W. Bush, a anuntat deja ca in Irak se va perpetua "calea afgana", cu alte cuvinte bombardamente masive pentru sustinerea trupelor de la sol, de preferinta "indigene". Aceasta "spectaculoasa" politica externa a avut, insa, un inceput: demolarea WTC, pusa pe seama organizatiei Al-Queda si a celebrului Osama ben Laden, un miliardar excentric. Semnificativa in acest sens este solicitarea din ianuarie 2002 a presedintelui George W. Bush facuta liderului majoritatii din Senat, Tom Daschle, de a pune capat investigatiilor Congresului privind evenimentele din 11 septembrie, solicitare facuta la o "intalnire particulara" cu liderul majoritatii. Tot presedintele George W. Bush a mai cerut serviciilor secrete americane sa "intoarca spatele" cercetarilor privind familia ben Laden. La randul sau, vicepresedintele Dick Cheney l-a chemat la telefon pe Tom Daschle si l-a rugat acelasi lucru. "Vicepresedintele si-a exprimat ingrijorarea ca investigarea celor petrecute la 11 septembrie ne va lua fonduri si personal, atat de necesar in razboiul contra terorismului", a comentat Tom Daschle. Fireste, democratii nu au fost de acord: Joseph Lieberman, de Connecticut, si Robert Torricelli, de New Jersey, au cerut o ancheta aprofundata privind agentiile guvernamentale: "Nu vom dovedi responsabilitate fata de americani daca nu vom avea o privire onesta asupra Guvernului si a agentiilor guvernamentale si nu vom arata tarii ce merge rau." Dar o ancheta "onesta" asupra demolarii WTC nu ar avea, sustin unii analisti, efecte benefice asupra zonei guvernamentale. Conform versiunii oficiale, la 11 septembrie 2001 - a 28-a aniversare a loviturii de stat din Chile - teroristi arabi au rapit patru avioane, din care doua au fost proiectate apoi in turnurile gemene de la WTC. Versiunea oficiala mai sustine ca in incendiul produs de impactul celor doua avioane s-ar fi topit grinzile de otel ale celor doua turnuri. Versiunea este contestata vehement atat in Statele Unite, cat si in strainatate. Cele doua turnuri nu s-au prabusit din cuaza impactului cu cele doua avioane, sustin analisti independenti, ci din cauza unor explozibile plasate la nivelul structurii de rezistenta de la etajele superioare, care au deflagrat la 45 si 90 de minute dupa impactul avioanelor deturnate, aducand moartea a mii de americani. Diferenta esentiala, pentru ca aceasta "contra-analiza" ar implica "mana din interior", altfel spus complicitatea anumitor agentii guvernamentale, platite cu bani grei de la buget pentru ca asemenea evenimente sa nu aiba loc. Gemenii erau proiectati sa reziste impactului cu un avion de mari dimensiuni. Ca unul din turnuri s-a prabusit la un asemenea impact putea starni surprindere, dar faptul ca amandoua turnurile s-au prabusit la simplul impact cu doua avioane, atat de rapid si de complet, apare ca incredibil, cel putin in ochii specialistilor. Pe 11 septembrie 2001, milioane de telespectatori au urmarit prabusirea turnurilor, intr-o maniera cel putin curioasa pentru nespecialisti: turnurile au implodat, intr-o maniera foarte asemanatoare demolarilor controlate: s-au tasat. De altfel, cronologia evenimentelor arata ca nu impactul cu avioanele ar fi fost cauza: tasarea a inceput la 45, respectiv 90 de minute de la impactul cu avioanele-pirat, dar televiziunea le-a prezentat, abil, unele dupa altele. In realitate, au trecut intre trei sferturi de ora si o ora si jumatate pana ca turnurile sa inceapa sa se taseze. Ele s-au inecat intr-un nor gros de fum, iar strazile din jur au fost si ele napadite de valurile de fum, nu de foc, fenomen specific arderii combustibilului de avion. Dar pentru arderea grinzilor de otel era nevoie de o temperatura mult mai mare decat cea degajata de arderea combustibilului avionului. Turnul de Nord a fost lovit la 8.45 a.m. Avionul a lovit direct, in centrul turnului, asa incat este de presupus ca combustibilul avionului a ars imediat, intr-o minge de foc. Dupa circa 20 de minute de intarziere, la 9.03 a.m, a fost lovit Turnul de Sud, dar intr-un anumit unghi, asa ca este probabil ca cea mai mare parte a combustibilului sa nu fi ajuns in turn si sa se fi consumat in mingea de foc formata. Ca urmare, incendiul din Turnul de Sud a avut o intensitate mai mica decat cel izbucnit in Turnul de Nord. Totusi, cel de sud a fost cel care s-a tasat primul, la 9.50 a.m, 47 de minute dupa impactul cu avionul. Turnul de Nord l-a urmat la 10.29 a.m, asadar la o ora si 44 de minute dupa impact. Daca incendiul ar fi fost cauza, este limpede ca lumina zilei ca Turnul de Nord - care a avut mai mult de suferit in urma incendiului - s-ar fi prabusit primul, iar Turnul de Sud - care a avut de suferit mai putin - s-ar fi prabusit dupa Turnul de Nord. Explicatia sta in natura explozibilului si plasarea acestuia. Caci un autor, J. McMichael, scrie in articolul "Muslim Suspended Laws of Physics!" urmatoarele: "Temperatura maxima a suportilor de otel neprotejat in aceste teste (in Marea Britanie, Japonia si Australia) este de 360 de grade Celsius (680 F), o lunga distanta fata de pragul de 550 de grade Celsius (1022 F), temperatura care a fost degajata. Cred ca este cazul sa o spun: incendiul nu a slabit structura WTC, ca sa provoace prabusirea turnurilor." Cu cateva saptamani inaintea atacului terorist pus pe seama Al-Queda si al lui Osama ben Laden, proprietarul turnurilor devenise Larry Silverstein si nu se poate nega, totusi, faptul ca prabusirea turnurilor nu a ajutat mult unui anumit grup de lobby din America, concentrand ura contra terorismului arab. Cu toate acestea n-a fost dovedit, in mod direct, ce tip de explozibil ar fi demolat WTC. Felul in care a avut loc demolarea - nu a fost atinsa nici o cladire din preajma, totul a implodat pana la cenusa si praf ridica o interesanta problema analistilor: cu ce s-au putut tasa cele doua turnuri? Pare ca un laser cu inalta putere de dezintegrare a fost focalizat pe turnuri, pulverizand totul pana la cenusa si praf si lasand un miros care a persistat in Manhattan mai multe saptamani, cauzand unor new-yorkezi probleme de sanatate. J. McMichel scrie in "I tried to be patriotic" ("Am incercat sa fiu patriot."): "Unde sunt crevasele pe care le fac grinzile de otel care cad de la etajul 40? Ar trebui sa se intinda pe cel putin 500 de picioare la sol. Raspunsul este: nu exista, fiindca s-au "tasat". Daca s-a utilizat "black technology" (tehnologia secreta), intrebarea este cine poseda o asemenea tehnologie? In mod sigur nu cativa "teroristi arabi", mai familiarizati cu bombele artizanale sau, in cel mai bun caz, cu cele cu detonare de la distanta, atunci cand nu se recurge la vreun "kamikadze". Anatomia "Home Run": avioanele au fost dirijate electronic de la sol, prin tehnica "controlului la distanta" A doua mare problema au fost avioanele. Chestiunea nu era de a gasi cativa arabi gata sa moara pentru cauza Islamului (desi identificarea a nouasprezece arabi gata de moarte nu era prea usoara), ci faptul ca acestia urmau sa deturneze jet-uri de tipul Boeing 757 sau Boeing 767, aparate mari si complexe. Pentru aceasta erau necesari piloti profesionisti, foarte bine antrenati. Or dintre arabi doar Mohammed Atta, fratii Al-Shehhi Hami Hamjour aveau brevete de pilot pentru avioane usoare, instructorii lor considerandu-i, insa, inapti pentru marile avioane de pasageri sau exprimand rezerve. Pe 11 septembrie 2001 nu a mai fost nevoie de piloti sinucigasi, datorita tehnologiei secrete a armatei americane, care permitea preluarea de la sol a sistemului de pilotaj electronic si dirijarea avionului spre tinta dorita, asa cum au descris aceasta tehnologie Joe Viallis in articolul "Home Run - Electronically Hijacking the World Trade Center Attack Aircraft" si Israel Shamir in "Orient Express". Aceasta tehnologie a fost dezvoltata de Norman Gruman pe un "Global Hawk", in cadrul unor experimente militare. Proiectul fusese initiat de doua companii americane, in colaborare cu "Defence Advanced Agency" (Agentia pentru proiecte militare avansate - DARPA). Inginerii care au lucrat la proiect, inca din anii '70, nu si-au imaginat, probabil, ca treizeci de ani mai tarziu codurile secrete "Home Run" vor fi sparte, iar sistemul va fi utilizat pentru a directiona patru avioane de pasageri asupra unor obiective civile din New York si Washington, la 11 septembrie 2001. In linii mari, "Home Run" functioneaza la un sistem de pilotaj complet integrat (automatizat) la care se piloteaza din timp "back doors" (intrari secrete in sistemul automatizat de pilotaj al navei). Faptul ca avioanele lansate asupra WTC, dirijate de la sol, au produs doua spectaculoase impacte nu s-a dovedit, insa, suficient pentru echipa de controlori: era nevoie de distrugerea completa a WTC pentru a obtine efectul psihologic maxim si pentru a lansa in America isteria care sa directioneze multimea catre tinta dorita: Al-Queda si Osama ben Laden, islamismul arab in general. In acelasi timp, pe acest fundal de isterie intretinuta, se puteau lua acele masuri de extrema urgenta si declansa razboiul cu Afganistanul, primul dintr-un lung sir de razboaie ale Statelor Unite pentru controlul materiilor prime ale planetei. De retinut: nici un avion de interventie al lui US Air Force se pare ca nu a intervenit, asa cum ar fi trebuit, dat fiind perimetrul in care se derulau activitatile teroristilor. In toata aceasta sarabanda a existat si un punct negativ: avionul de pe cursa UA 93, care decolase de la Newark, "deturnat" si prabusit in Pennsylvania. Iata insa ce relata agentia Reuters la 13 septembrie 2001, intr-o stire intitulata "Troubling questions in troubling times" ("Intrebari nelinistitoare in timpuri nelinistitoare"): "Oficiali ai Politiei din Pennsylvania sustin ca resturi ale avionului cazut marti s-au gasit pana la 8 mile distanta, intr-o mica localitate (Indian Lake), unde presa locala citeaza locuitori care spun ca un al doilea avion (F-16, de lupta) a fost vazut in timp ce resturile primului cadeau pe pamant." Stirea Reuters sugereaza ca avionul UA 93, cu 45 de pasageri plus echipajul - dintr-un motiv sau altul, fie esecul controlului de la distanta sau incercarea pilotilor de a aduce avionul la ruta normala - ar fi fost, dupa toate probabilitatile, doborat. Acesta este, insa, singurul esec al echipei de controlori ai evenimentelor din 11 septembrie, sustin analistii independenti. Este interesant de observat ce s-ar fi intamplat in Statele Unite daca cel de-al patrulea avion ar fi cazut fie pe Casa Alba, fie pe cladirea Congresului de pe Capitol Hill: in primul caz, daca tinta era Casa Alba, presedintele Bush - care lipsea in acea dimineata (se afla in Florida, unde guvernator era fratele sau, Jeb) - ar fi sustinut "tentativa de asasinat" asupra sa, pusa la cale de teroristi. Daca tinta era cladirea Congresului, atunci numarul mare de congresmeni ucisi sau raniti i-ar fi permis presedintelui Bush - pana la viitoarea reuniune a parlamentarilor - sa-si atribuie puteri sporite, cu consecintele de rigoare. "Razboi contra terorismului" sau "razboi pentru petrol"? Imediat dupa atacurile teroriste de la WTC si Pentagon, majoritatea mass-media americane a sustinut ideea ca Osama ben Laden ar fi "inamicul public nr.1", uitand ca vorbeau de un miliardar excentric, fost colaborator CIA in Afganistan (in rezistenta sovietica) a carei familie facuse, timp de douazeci de ani, afaceri cu familia Bush si alti demnitari (James Baker, Caspar Weinberger, Frank Carlucci etc.) Multi arabi cred, la randul lor, ca ben Laden reprezinta resentimentele lumii islamice contra unei anumite politici a Statelor Unite. La 28 septembrie 2001 insa, Osama ben Laden facea urmatoarea declaratie, intr-un lung interviu acordat cotidianului pakistanez "Ummat": "Am mai spus ca nu am fost implicat in atacurile din 11 septembrie din Statele Unite. Ca musulman, incerc tot ce pot ca sa evit minciuna. Nu am avut cunostinta despre aceste atacuri, nici nu consider ca uciderea unor femei, copii si alti oameni nevinovati este un act care sa merite apreciere. Islamul ne interzice cu strictete sa facem rau femeilor, copiilor si altor fiinte nevinovate. O asemenea practica este interzisa chiar si in timpul bataliilor." Dupa vizionarea uneia dintre casetele video difuzate la canalul TV "Al-Jazeera" din Qatar - si care puteau fi foarte bine falsificate dupa procedeele Hollywoodului - Condoleeza Rice a declarat ca ceea ce spunea personajul care il "intruchipa" pe Osama ben Laden reprezinta admiterea responsabilitatii pentru evenimentele de la 11 septembrie 2001, baza morala de actiune a Statelor Unite in Afganistan. Interesant este ca, pe videocaseta, ben Laden poarta o jacheta militara americana, ceea ce este cam acelasi lucru cu a-l vedea pe Winston Churchill intr-o uniforma germana, de colonel Luftwaffe sau cu zvastica pe piept. La 18 septembrie 2001 George Arney de la BBC relata ca fostul ministru de Externe al Pakistanului, Niaz Naik, i-a spus ca un oficial american de la Conferinta de la Berlin a grupului de contact privind Afganistanul i-a dezvaluit, la mijlocul lui iulie 2001, ca Pentagonul avea deja pregatite planurile privind asaltul militar al Afganistanului. (Conferinta de la Berlin este aceea in care americanii au amenintat forta talibana cu "covorul de bombe".) Conform lui Niaz Naik, razboiul cu Afganistanul trebuia sa inceapa - potrivit Pentagonului - inainte de caderea zapezii, ceea ce insemna inceputul lui octombrie. (Razboiul a inceput pe data de 7 octombrie 2001.) Atacurile de la WTC si Pentagon erau cele mai bune pretexte de razboi, pentru ca transformau agresorul, care avea planurile gata, in agresat, cel putin in aparenta. Aceasta tehnica de dezinformare poarta numele de "deception" (francezii ii spun "intoxicare", iar rusii "maskirovka"). In romaneste, "difuzare activa". Imediat dupa atacurile teroriste din 11 septembrie presedintele George W. Bush a lansat "razboiul contra terorismului". La 17 septembrie 2001, intr-un "speech" tinut in fata Congresului, "razboiul contra terorismului" lua locul "razboiului contra drogurilor", compromis prin amploarea dezvaluirilor privind amestecul agentiilor guvernamentale in traficul ilegal. Dar este el un "razboi contra terorismului"? Unii analisti inclina sa creada ca ar fi vorba mai mult de un "razboi pentru petrol" decat un "razboi contra terorismului". In realitate, din februarie pana in august 2001 Administratia Bush purtase negocieri amanuntite cu talibanii (care conduceau Afganistanul in acel moment) privind conditiile incheierii unui acord pentru un petroduct, care urma sa traverseze Afganistanul pe o distanta de 700 km. Petrolul urma sa fie adus din Bazinul Caspic si cu el urma sa se faca aprovizionarea Chinei si a Japoniei. (In perspectiva era si un proiect de gazoduct, care sa deserveasca India si Pakistanul.) In august 2001, tratativele au intrat in impas, iar negociatorii americani i-au avertizat pe omologii afgani (talibani) ca, in cazul in care refuzau "covorul de aur", s-ar putea sa aiba parte de "covorul de bombe" (vezi articolul "Bin Laden: The Forbidden Truth"). O luna mai tarziu, in septembrie, ratiunea "covorului de bombe" s-a ivit: "teroristii islamici" au facut "praf si pulbere" WTC si Pentagonul. Cele trei componente ale "razboiului contra terorismului" Razboiul "contra terorismului" include trei componenete: 1) Latura propagandistica, indreptata in special contra cetatenilor americani, prin care acestia sunt impiedicati sa observe adevarata natura a razboiului din Afganistan (si a celorlalte razboaie, care vor urma). Este purtata cu ajutorul mass-media si implica toate mijloacele de propaganda cunoscute: minciuni, "deception" (dezinformare), reprezentari trunchiate ale punctelor de vedere ale Opozitiei, false opozitii si accentul pus in media pe ceea ce nu este relevant. (vezi "Propaganda Techniques"). 2) Latura de supraveghere si control, exercitata de Guvernul federal atat asupra cetatenilor americani cat si a rezidentilor, care include masuri fara precedent in materie de interventionism din partea statului, cum ar fi utilizarea "ordinelor executive" prezidentiale in scopuri "anti-teroriste". De pilda, presedintele George W. Bush a elaborat un "ordin executiv" prin care sunt permise "executiile" celor considerati a fi teroristi ("Bush give the green light to CIA for assasination of named terrorists."). 3) Latura militara, prin care Statele Unite (cu sprijinul, in principal, al Marii Britanii) au permisiunea "sa extinda teatrul operatiunilor" pana la orice nivel considerat necesar, tocmai pentru a controla si resursele economice ale altor tari din Asia. In realitate, "razboiul contra terorismului" este o componenta a "razboiului pentru petrol" si alte resurse naturale, pe care Statele Unite - ca lider al "Noii Ordini Mondiale" - incearca sa le controleze, asa cum a teoretizat Zbigniew Brzezinsky. In al doilea rand, "razboiul terorismului" - asa cum este el practicat in momentul de fata - este un "razboi psihologic", un "psy-war". Guvernul american, observand climatul de toleranta si legiferare, in anumite limite, si-a dat seama ca "razboiul contra drogurilor" reprezinta un capitol depasit, ca el a fost reglementat legal in majoritatea statelor europene civilizate, in plus a devenit notorie implicarea unor agentii guvernamentale in raspandirea de droguri, astfel ca un asemenea "razboi" nu mai are credibilitate si urgenta". Trebuia gasit altceva si, mai ales, trebuia sa existe un "eveniment" care sa propulseze intreaga campanie. Acest razboi a devenit "razboiul contra terorismului" (atentie, nu contra teroristilor), iar "evenimentul" declansator au fost actiunile "teroriste" de la 11 septembrie din SUA, respectiv "tasarea" WTC si demolarea unei aripi a Pentagonului. Teroristi care, sa retinem, erau inarmati cu cutite si box-uri. Israel Shamir scrie, in "Orient Express", despre resorturile mai adanci ale acestei noi politici: "Teroristii pot fi practic oricine: (...) oricine care respinge fata dubla a Dumnezeului-dolar si M16, care urmareste pietele de capital si interventionism de peste mari si tari, care vizeaza o America a americanilor, care nu doreste sa suporte financiar drumul catre dominatia mondiala. (...) Germanii isi pot aminti holocaustul de la Dresda, cu sute de mii de refugiati pasnici incinerati de US Air Force. Japonezii nu vor uita nici ei holocaustul nuclear de la Hiroshima, arabii au inca proaspete in minte holocausturile din Irak si Palestina. Rusii si est-europenii vor simti neliniste dupa bombardarea Belgradului... Asiaticii isi vor aminti de milioanele de morti din Vietnam, de bombardamentele din Cambodgia si de operatiunile CIA din Laos." Dincolo de orice consideratii, persista o mare intrebare: cine urmeaza?

Vladimir ALEXE