Actiunile de rezistenta ale romanilor de pe teritoriul Basarabiei, actuala Republica Moldova, organizate pentru pastrarea identitatii romanesti in fata rusificarii exercitate de "prietenul" sovietic, dateaza inca din timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial si sunt aproape necunoscute opiniei publice romanesti. Supravietuitorii din maquis-ul basarabean pastreaza inca adanc in memorie, precum si bunicii nostri, replici de genul "Davai ceas!"... De fapt, conform unor martori in viata, rezistenta anti-rusa din nord-estul Romaniei s-a manifestat in mod organizat inca din anul 1812, cand Basarabia a intrat, printr-un troc dintre rusi si turci, in posesia imperiului rusesc. La sfarsitul lunii trecute, am avut o discutie cu unul din cei care au supravietuit lagarelor siberiene, soarta rezervata - ca si multor altora - membrilor rezistentei anti-sovietice romanesti. La aproximativ 270 de kilometri nord de Chisinau, nu departe de frontiera cu Ucraina, se afla satul Mandac, inca situat, luna trecuta, in judetul Soroca din Republica Moldova. La initiativa Partidului Comunist aflat la guvernare, satul Mandac at trebui sa se afle acum in "raionul" Drochia. (Raion - unitate administrativ-teritoriala caracteristica zonelor europene controlate de Uniunea Sovietica in secolul XX - n. red.). Intr-o casa ingrijita, am facut cunostinta cu Ion Moraru - "Mos Ion de la Mandac", cum il numesc oamenii -, in varsta de 73 de ani, personalitate cunoscuta in mediile anti-comuniste de peste Prut ca fiind unul din marii romani din Basarabia. Organizatia anti-sovietica "Sabia Dreptatii" Ion Moraru a fost unul dintre fondatorii "Sabiei Dreptatii", organizatie de lupta impotriva sovietizarii Romaniei si de aparare a identitatii romanesti din Basarabia. Cu toate ca intreaga adolescenta si-a dedicat-o acestui scop si, apoi, o buna parte din viata si-a petrecut-o in Gulagul din URSS ca pedeapsa pentru activitatea sa - o perioada alaturi de cunoscutul disident anticomunist rus Aleksandr Soljenitin -, Mos Ion nu a reusit sa puna piciorul pe teritoriul Romaniei de astazi decat anul trecut. Atunci, Ion Moraru a calcat pentru prima data in Romania granitelor actuale, fiind prezent la Congresul Spiritualitatii Romanesti de la Baile Herculane, prin sprijinul liderului formatiunii pro-romanesti de la Chisinau - PPCD, Iurie Rosca. Chiar dupa aproape doua saptamani petrecute in Basarabia - regiune in care nationalismul nu are derivatele extremiste sau xenofobe cu care termenul de "nationalism" este asociat in prezent - intensitatea cu care Mos Ion simte romaneste, importanta pe care o acorda unor idei ca "Eminescu" sau "Romania" este incredibila pentru cineva venit din Vechiul Regat. Sovieticii si-au impus legile "prin baioneta" "Cum au venit sovieticii in Basarabia, au inceput sa-si impuna prin baioneta legile lor", si-a inceput Mos Ion amintirile. Vorbea despre anul 1944. "Un an mai tarziu, "sub pretextul "totul pentru front", ne-au fost luati parintii si dusi intr-o Armata straina, cu o limba straina, cu un armament necunoscut de ei. Au fost o carne de tun foarte ieftina in Armata Rosie". Apoi, au inceput birurile: taxe ingrozitoare, in bani si in produse. Dupa ce oamenii le plateau, erau impuse din nou si din nou. In urma acestor masuri, in nordul Moldovei a aparut, prin 1946-47, miscarea de rezistenta "Arcasii lui Stefan cel Mare", in randurile careia s-au "inrolat" in general tineri care facusera studii in Tara Romaneasca. Ion Moraru a fost cooptat, impreuna cu un prieten si coleg, la varsta de 18 ani, de catre unul dintre "Arcasi". Deoarece "cutitul ajunsese la os, represiunile atingand si familiile noastre", Ion Moraru, alaturi de prietenul sau din copilarie Vasile Turcanu au hotarat sa infiinteze un grup separat al "Arcasilor", pe care l-au numit "Sabia Dreptatii", dupa ce mai multi dintre "Arcasi" fusesera arestati si deportati deja. Scrisoarea catre "calaul" Stalin Activitatea de rezistenta anti-rusificare cuprindea si organizarea de intalniri publice la care, in general, se citea din scriitorii romani, deja interzisi in Basarabia. "Organizam intalniri in Parcul Verde de la Balti (oras din nord-vestul provinciei). Pe atunci era interzis si sa pronunti cuvantul "Eminescu", "Creanga", "Cosbuc", "Goga" etc. Erau socotiti poeti si scriitori ai "burgheziei romanesti" iar romanii erau considerati fascisti - ne inoculau sovieticii. Daca gaseau la tine carti cu poezii de Eminescu sau scrise in grafie latina, puteai primi pana la cinci ani de inchisoare!". "Noi declamam poezii". Ulterior, protestatarii s-au gandit ca activitatea lor ar avea mai mult efect daca s-ar adresa celui mai inalt nivel, asa ca Ion Moraru i-a scris lui Stalin, descriind toate nenorocirile pe care le faceau sovieticii in Basarabia. Au trimis scrisoarea prin serviciile postale obisnuite, catre Moscova - Kremlin. Iosif Visarionovici era denumit "calaul". Miscarea anti-sovietica s-a derulat, de-a lungul timpului, in diverse etape. Astfel, in anii 44-50 existau mai multe organizatii pro-romanesti, printre care: "Arcasii", "Sabia Dreptatii", "Partidul Democrat Agrar", "Partidul Armata Neagra", si altele, conform declaratiilor lui Ion Moraru. "Miscarea noastra a fost paralela cu aparitia "lichelelor". Primii dintre acestea au fost "activul" - activistii romani din sat, agenti sovietici. S-au dat de partea lor pentru a scapa de front. Ne-au ucis tatii, si-au ucis propriii tati. Cam atunci am inceput lupta", povesteste batranul. 5 iulie 1949: 84.000 de familii basarabene deportate in Siberia "Anul 1949 a fost cel mai crancen, cel mai crunt din istoria Basarabiei. Valuri de deportari au mai fost si in '40, '41, '45, dar cele mai masive au fost in '49. In noaptea de 5 spre 6 iulie au adus camioane si tancuri. Au ridicat 84.000 de familii din zona, imbarcate in vagoane de vite Pullman". Cei care ii culegeau erau, bineinteles, activistii. "Ii duceau in Siberia, in Kazahstan... Intr-un vagon erau impinsi pana la 150 de insi, care dormeau ca pestii in conserve. Acolo erau mama, fiica, nora, tatal, socrul... Unele femei nasteau, altii oameni isi faceau nevoile; starea de injosire si de animalizare era maxima. Acolo, in vagoane, s-au nascut copii, au murit batrani. Au murit copilasi nou-nascuti." Mortii erau aruncati direct din vagon "Pe drum, in Rusia, in stepe, unde distanta de la un sat la altul e de 60-70 de kilometri, mortii erau aruncati direct din vagon. Grozaviile pe care le-au trait romanii din Basarabia nu sunt mai mici decat cele traite de romani la Canal sau in alte parti. Sistemul totalitar a fost unul diabolic, satanic, cum nici pana acum si nici de acum inainte nu au fost si nu vor fi altele", s-a destainuit Mos Ion. In gospodariile ramase goale s-au instalat imediat activistii, care au inceput sa dea petreceri. Ii luasera pe cei mai harnici gospodari din Basarabia. La putin timp, a venit si vremea lui Ion Moraru: in primavara anului 1950 l-au arestat, dupa ce, intr-unul din "transporturile mortii" se aflase si "fata pe care o iubeam". 20 de ani inchisoare pentru "lupta anti-sovietica" Mos Ion a fost transportat in Chisinau, la sediul KGB-ului din Strada Livezilor nr. 104. La cercetari, capul de acuzare a fost "lupta anti-sovietica", care in Codul Penal al URSS, articolul 88, se pedepsea cu moartea, fiind cea mai grava invinuire ce se putea aduce la acea vreme. Aproape toti care erau condamnati in baza acestui articol au fost executati, ulterior. Insa, pentru ca URSS-ul dorea sa intre in Organizatia Internationala a Crucii Rosii, condamnatii din lotul lui Mos Ion au primit 25 de ani de pedeapsa, astfel: zece ani de munca silnica, zece ani de "regim fortat" in Nordul indepartat si cinci ani lipsire de drepturi civile. Au inceput bataile: i-au crapat craniul de coltul mesei, a fost batut peste organele genitale, i-au strans degetele la usa, toate acestea din cauza scrisorii catre Stalin. "Tac. Iar bataie. Iar tac. Iar bataie", marturiseste Mos Ion. "Am stat sase luni si am suportat toate torturile. La cercetari nu am ascuns ca m-am ridicat la lupta impotriva lor." "Innebuneau cand le ziceam ca sunt roman" "Pana cand au terminat procesul am fost tinut intr-o cusca de fier, cum l-au tinut pe Ilascu. Mi-au oferit chiar si un avocat... dar care cetatean al URSS ma putea apara pe mine, om declarat "dusman al poporului"? Daca ziceam ca sunt roman, ma bateau si in sala de judecata. Innebuneau cand auzeau cuvantul roman, daca te declarai roman". Cand a fost pronuntata sentinta, cei trei condamnati au izbucnit in urale si au sarit in sus - la propriu. "De ce?" l-am intrebat, fara sa inteleg. "25 de ani nu-i la moarte! In 25 de ani piere ori magarul, ori crapa stapanul. Si asa a fost, a crapat stapanul: in 1953 a murit Stalin". Drumul patimilor Cei trei "dusmani ai oranduirii socialiste" au fost trimisi la Inchisoarea Centrala de la Chisinau, si ulterior la inchisoarea din Odessa, Ucraina. Care au fost doar statii de tranzit pana la Inchisoarea Centrala din Moscova, Krasnaia Presnia, unde a cunoscut, printre altii, profesori universitari din Bucuresti, detinuti si ei. Mai departe, a primit botezul Gulagului, fiind transferat la temutul centru de detentie de la Ruzaevka de pe raul Volga. "Mancam tot ce era verde si tot ce misca". Deoarece ratia pe zi consta din 400 de grame de paine neagra, 3 pestisori, 9 grame de zahar si o cana de apa, plus un polonic de laturi la pranz. "Foamea ne sugruma pe toti". Ion Moraru a fost trimis ulterior la inchisoarea din Celiabinsk, in inima Uralului si, in final a ajuns in "lagarul de filtrare" din orasul Karaganda, in Kazahstan. Acolo a continuat sa sufere de foame. "Ratia zilnica: o bucata de paine neagra cat reportofonul asta", imi arata mos Ion. "Pestii sa-i curat de mate? Mancam totul! Acolo am devenit distrofic." Fabrica de exterminare "Daca vecinul meu de pat murea, nu spuneam nimanui, pentru a lua portia lui de mancare. Faceam asta pana cand cadavrul se descompunea. Dar ratia trebuia impartita cu toti detinutii care stiau ca respectivul era mort. Cand gardienii ne descopereau, ne bateau crunt pentru ca mancasem in plus". Pe cei care mureau ii duceau la poarta, unde ii lasau intr-o groapa comuna, neacoperita cu pamant, de unde noaptea ii scoteau sacalii si ii mancau. "Primavara ramaneau doar scheletele, fara nici un pic de carne". Am incercat sa aflu de la Ion Moraru cati oameni erau detinuti in lagare pe intreg teritoriul sovietic in acea perioada. "In toata Uniunea Sovietica, dupa estimarile noastre, pentru ca aveam legaturi cu toate lagarele, chiar si in cele mai dure - Magadan si Vorkuta in 1956 erau intemnitati aproximativ 30 de milioane de persoane. Dintre acestia, nu stim cati erau detinuti politici si cati erau de drept comun". Un an de zile cu Soljenitin "In lagarul de la Ekibastus, l-am cunoscut pe Aleksander Soljenitin". Cu aproximativ 20 de ani mai in varsta decat Ion Moraru, cunoscutul disident rus, pe atunci "simplu" detinut politic, avea o relatie oarecum speciala cu Mos Ion: Soljenitin, care avea studii superioare, nu il credea pe Ion Moraru ca e roman, deoarece Mos Ion nu avea studii superioare si, practic, nu avea nici o dovada ca este roman. "Strasnic radea Soljenitin ca eu nu puteam sa ii dovedesc ca sunt roman. In cele din urma, puneam mana pe vreo caramida, gata de lupta, si se convingea." "Soljenitin scria in lagar. Daca-l prindeau, pedepsele erau foarte grave. Avea, probabil, o legatura in afara lagarului, unde trimitea manuscrisele. Avea nevoie de hartie. Noi, care eram cunoscuti ca oameni de incredere, cu toate ca Soljenitin nu avea legaturi directe oficiale cu mine, am inceput sa-i aducem hartie. Lucram la constructii si ii dadeam ambalajele sacilor de ciment. Le puneam in jurul pulpei si le legam acolo, sub pantaloni. Cei care scoteau manuscrisele din lagar erau oamenii de incredere ai lui Soljenitin. Oamenii lui memorizau, uneori, fraza cu fraza si se intalneau ulterior pentru a reface capitole intregi". "Nu va puteti inchipui cat de greu s-au facut operele acestea", imi spune Mos Ion, aratandu-mi un exemplar al "Arhipelagului Gulag", in limba rusa, cu autograful autorului. Este de consemnat si pomenirea unui strasnic basarabean, cel mai probabil chiar Mos Ion, in exceptionala lucrare a lui Soljenitin despre lagarele sovietice "Cateva zile din viata lui Ivan Denisovici". Gardienii rusi, dresati ca niste caini Paznicii lagarelor erau cei din Armata de Interne a Sovietelor, adica politisti rusi, "dresati ca si cainii pe care ii aveau". Pana si populatia de acolo era dresata sa ii haituiasca pe eventualii evadati ca pe iepuri. "Evadarea era sortita esecului de fiecare data". Asta si pentru ca pe o arie de zeci de mii de kilometri existau numai lagare, fiecare in preajma unui sat. Cand ii prindeau politistii, in cazul in care nu ii prindeau satenii, care primeau recompense substantiale, acestia ii ucideau cu cainii lupi, dresati sa sara la gatul omului. Apoi ii aduceau in lagar si ii lasau la vedere, pentru a descuraja orice incercare de evadare. Pentru ca toate aceste tentative erau sortite esecului. "Sincer, nu-mi pare rau! Daca ar fi sa mai repet inca o data drumul asta, l-as repeta!", incheie surprinzator Ion Moraru, "Mos Ion de la Mandac", povestirea patimilor sale pentru Tara, intrerupta, uneori, de lacrimile care ii curgeau, in valuri, pe obraz.

George COMAN