Adrian SEVERIN 

O prima consecinta generata de constatarea publica si oficiala a faptului ca SUA se afla in razboi cu terorismul este decizia spontana a populatiei americane de a se refugia in nationalism. Spaimele inceputurilor globalizarii nu au bantuit societatea americana, asa cum s-a intamplat in Europa. Globalizarea nu a avut impact asupra vietii cotidiene a americanului de rand si nu i-a stricat apetitul la micul dejun, intrucat America a fost chiar produsul unei globalizari avant la lettre, al unei globalizari anticipate. In timp ce europenii se simteau amenintati cu pierderea identitatii, americanii zambeau ironic. Pentru o natiune lipsita de traditii, nelinistea legata de disparitia diversitatii aparea de-a dreptul ridicola. Unii s-au grabit sa spuna, de aceea, ca globalizarea ar fi de fapt americanizare. In realitate, America s-a globalizat inaintea tuturor. Asa se explica o constiinta nationala mai degraba palida si o coerenta nationala tot mai tributara provincialismului, atitudinilor parohiale. Atacata cu o asemenea virulenta inepta, irationala, absurda, America si americanii descopera, dintr-o data, nu doar ca sunt tinta, ci ca sunt altfel si altceva. Ei sunt o natiune. O mare natiune, cu temelii mai adanci si mai solide decat zgarie-norii din Manhattan. Daca societatile de transporturi aeriene anunta trimiterea in somaj tehnic a zeci de mii de salariati ca urmare a scaderii increderii clientilor in siguranta calatoriei cu avionul, fabricile producatoare de steaguri sau de bunuri de consum pe care pot fi imprimate insemnele nationale americane trebuie sa isi sporeasca productia. Cu lacrimi in ochi si cu maxilarele inclestate, femei, barbati, tineri, batrani, copii, negri, albi, galbeni, catolici, protestanti, ortodocsi, mozaici, musulmani, perfect sanatosi sau cu handicap, cu sau fara studii, de toate profesiile, purtand tricouri cu steagul american, declara in fata camerelor de luat vederi ca sunt mandri de a fi americani si doresc ca toata omenirea sa o stie. Sub lucrarea terorismului international, americanii devin o natiune in sensul european al cuvantului. America se europenizeaza. Daca astazi s-ar organiza alegeri in SUA, prezenta la vot ar fi cu siguranta infinit mai mare decat la scrutinurile din ultimele decenii. Implicarea politica a omului de rand este, cu siguranta, mult mai mare acum, cand America este in razboi, decat era inainte de 11 septembrie 2001, cand fiecare se gandea ca, oricum, tot nu conteaza ce face Administratia intrucat lui tot bine ii merge. Sentimentul de solidaritate nationala merge mana in mana cu cel de participare sociala iar activismul politic care le circumscrie, cu siguranta, nu este expresia neincrederii in conducatorii tarii ci a unei noi constiinte ca de votul fiecaruia este nevoie acum, asa cum este nevoie de bratul fiecaruia, de mintea fiecaruia si de banutul fiecaruia. Recesiunea economica era asteptata cu infrigurare de intreaga America cu ceva vreme inainte de atacurile teroriste. Dependenta ori cel putin serios influentata de fluctuatiile economiei americane, intreaga planeta astepta cu sufletul la gura accelerarea caderii si se ingrozea la gandul ca cetateanul american, obisnuit cu securitatea economica si cu un anumit nivel de viata, nu va accepta cu usurinta politicile macroeconomice dure pe care Administratia ar fi fost obligata sa le adopte daca a fi vrut sa scurteze criza. Acum, insa, ca America este in razboi, ca este sub atacul terorismului, populatia va intelege mult mai usor ca este nevoie sa se faca sacrificii - inclusiv pe plan economic - spre a insanatosi economia si intari, astfel, puterea tarii. Recesiunea va trece mai putin observata sau, cel putin ea nu va provoca framantari sociale, iar guvernantii vor fi mai liberi sa ia masuri impopulare de natura a ingadui reluarea cresterii economice. Acesta pare a fi un alt efect pozitiv al agresiunii terorismului (sic!) ori al cruciadei pornite impotriva lui. In prima parte a mileniului doi, cruciadele au ingaduit canalizarea energiilor anarhice scapate de sub controlul puterii politice odata cu prabusirea ordinii romane. Ele au dat un sens vietii multor razboinici care nu stiusera sa se adapteze noii ordini sau, mai bine spus, nu erau in masura sa structureze dezordinea postimperiala. Mase de potentiali razvratiti au fost scosi, astfel, din Europa, dandu-i acesteia ragazul de a-si trage respiratia in timp ce ele isi epuizau forta destructiva in numele crucii, prin confruntarea crestinismului cu islamul. Umanismul euro-atlantic opus fanatismului fundamentalist - nu neaparat de sorginte islamica desi gasindu-si frecvent protectie si argumente in "lumea a treia" musulmana - pare a repeta paradigma vechilor cruciade in lumea post bi-polara. "Furiosii globalizarii" nu vor mai "vizita" probabil Summit-urile privind liberalizarea comertului mondial atata vreme cat elanurile lor belicoase isi vor gasi debuseu in lupta cu terorismul. Nici rezistenta - parlamentara sau populara - fata de cresterea bugetelor militare nu va mai ridica probleme. Complexul militar industrial lasat fara lucru in urma incetarii razboiului rece, chiar daca va trebui sa se restructureze radical, nu va mai fi lipsit de comenzi si deci de promitatoare perspective. Stafia vechiului inamic sovietic va disparea in muntii Afganistanului, in podisurile Asiei Mici, in deserturile Orientului Mijlociu sau, eventual, prin vagaunile Balcanilor, inlocuita de noul dusman, astazi real, terorismul globalizat. Cei "ramasi acasa", pana mai ieri militanti pentru drepturi civile, vor intelege ca trebuie sa accepte o noua disciplina impusa de nevoile securitatii in noul razboi - primul mare razboi al globalizarii. Respectul pentru drepturile omului, cu siguranta, nu va lipsi din ordinea post bi-polara. Aceste drepturi nu vor mai fi privite, insa, dintr-un unghi de vedere ideologic ci vor fi abordate cu pragmatism ca garantii ale securitatii la nivel individual si colectiv. Teama de terorism va face pentru multa vreme ca visul executivelor de pretutindeni sa se implineasca: cand securitatea si libertatea sunt in concurs, cea dintai trece inaintea celei din urma. Istoria terorismului in cea de a doua jumatate a veacului al XX-lea este, in mare masura, istoria confuziei intre lupta pentru libertatea fiintei umane si fanatismul dispretuitor al vietii omenesti. Unii au preferat sa-i trateze pe teroristi ca luptatori pentru libertate intrucat astfel isi puteau tine in sah adversarii si reuseau sa-si promoveze propriile interese geo-politice. "Ticalosii nostri sunt mai buni decat ticalosii lor", a fost o formula rostita cand de o putere cand de alta, din Cuba pana in Vietnam si din Afganistan pana in Chile. In alte cazuri, ingaduinta cu care s-a raspuns terorismului s-a explicat prin speranta puterilor globale si regionale ca prin impulsionarea tratativelor si concesii adecvate vor evita implicarea lor militara sau financiara dincolo de limitele ingaduite de propriile prioritati si de acceptabilitatea propriului electorat. Asa se face ca in Orientul Apropiat si in Balcani, in Golful Persic si in Asia Centrala, in Caucaz si in diverse zone ale Africii, au fost dezlantuite stihii pe care ucenicii vrajitori ai globalizarii nu mai stiu cum sa le opreasca. Razboaiele obisnuite ingaduie armistitii, schimburi de prizonieri, incetari temporare ale focului, explorari diplomatice paralele si se incheie cu conferinte de pace. Cu o atare reteta nici unul dintre conflictele majore care zdruncina astazi stabilitatea planetei nu mai pare controlabil. Atacurile teroriste din America, prin impactul lor asupra sentimentului popular referitor la promovarea prin violenta a unor obiective politice, ar putea fi, insa, in masura sa scoata din impas "procesele de pace" blocate pretutindeni si sa trateze "conflictele inghetate", prin transformarea razboaielor fara perspectiva de a se sfarsi intr-un termen rezonabil, in cruciade impotriva terorismului. Or, cu teroristii nu se negociaza, cu ei nu se incheie armistitii sau paci. O cruciada se duce pana la capitularea totala si neconditionata a inamicului. Constienti de cresterea valorii actiunilor in forta ale Americii la bursa sentimentelor opiniei publice americane, multi "luptatori pentru libertate" vor fi, in perioada urmatoare, obligati fie sa-si reduca intransigenta gasind rapid solutii de reglementare pasnica a disputelor in care sunt implicati, fie sa accepte rigorile unei confruntari fara menajamente cu cea mai mare parte a comunitatii internationale. Acolo unde subtilitatea spiritului de compromis nu a izbandit este posibil sa izbandeasca fermitatea simplificatoare consecutiva separarii apelor de uscat sub efectul terorismului din 11 septembrie. (Situatia inadmisibila din Afganistan, spre exemplu, precum si exportul de fundamentalism afgan cu serioase efecte destabilizatoare in Asia Centrala si in intreaga lume erau cunoscute de multa vreme si privite cu ingrijorare. Cine s-ar fi putut gandi, insa, in mod serios, pana pe 11 septembrie 2001, la o interventie armata internationala care sa incerce taierea nodului afgan?!). Actiunile americane sunt cotate insa - cum s-ar putea altfel intr-un timp al interdependentelor planetare? - si la bursa sentimentelor europene. Despre aceasta vom vorbi insa in editorialul de maine.