In Romania, legaturile cu KGB-ul si GRU-ul, precum si cu operatiunile acestora de influenta, ale principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89 erau si vechi si "trainice". In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. Intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 5.01.1990, cat si de Silviu Brucan, intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist reiese ca Iliescu dorea sa-l informeze pe Militaru, cu ocazia plimbarii lor conspirative, de constituirea unei alte grupari cu numele de "Front". In iarna lui '88, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat in '84 - se transformase in "Frontul Salvarii Nationale", iar acum aparuse "concurenta". Intalnirea de la Elias In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" sa-i faca o vizita lui Valter Roman, iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si-l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant pe moment, dar dupa ce generalul Militaru s-a externat de la "Elias", il contacteaza ca sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor" (unde Iliescu avea rang de ministru) si se deplaseaza impreuna in masina institutiei in Parcul Herastrau, ca sa se explice. Cum gen. Militaru facea parte din aripa militara a opozitiei si conspiratiei anticeausiste, condusa de generalul Ion Ionita, Iliescu ii explica in parc lui Militaru ca incercase sa-l atraga in grupul sau pe Ionita cu generalii lui dar Virgil Magureanu si Radu Nicolae, trimisi sa-l tatoneze pe Ionita in acest scop, se dovedisera lipsiti de tact, asa incat Ionita i-a refuzat. Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de par-par-par si cu asta basta!" isi rezumase Iliescu toata filosofia complotului (vezi revista Privirea nr.1 din 1996). Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrente si masele populare, nu iese nimic". Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu par-par-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles sa fie luata in alta parte: la Moscova. Iliescu scrie in 1987 despre "Creatie si informatie", o dovada a legaturii cu URSS In iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" (de dezinformare a Occidentului) lansata de Gorbaciov prin vehicularea conceptelor capcana de "glasnosti" (transparenta) si "perestroika" (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea "comunismului reformabil" (dupa aceea a "comunismului cu chip uman", experimentat in cursul "Primaverii de la Praga" din '68) - Iliescu publicase si el un articol, pe o pagina intreaga dintr-un saptamanal cu titlul de camuflaj "Creatie si informatie", in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era: "Este necesar sa introducem "restructurarea"" (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de sarm pe care acesta o derula din 1985, de la Kremlin, cu sprijinul "Directoratului I" al KGB. Or, "glasnosti" si "perestroika" nu erau niste concepte noi. In sec. XIX tarul Alexandru al II-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuia sa dea dovada de "glasnosti" - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese insa Cernisevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova in 1983), unde la pag 495 acesta denunta foarte transant "glasnosti"-ul pe care il defineste astfel: "expresie birocratica, plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu-zise de expresie si opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Mark Waller a descoperit ca Lenin folosise cuvantul "glasnosti" de peste 200 de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentat de Lenin drept o "perestroika" si un "glasnosti", dupa perioada "comunismului de razboi" (1918-1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de "perestroika" in anii '30 si 40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care le avea cu URSS - tara unde avusese "marea bucurie de a studia" - si aparatul de influenta al Moscovei. Raport al CC PMR despre legaturile lui Iliescu cu Moscova Un raport al CC PMR (nr.10.975/22 iulie 1955) face un curriculum vitae al lui Ion Iliescu. Se consemneaza astfel ca Ion Iliescu devenise membru al CC al UTM inca din martie 1949 - inainte inca de a termina liceul - si ca fusese trimis la studii in URSS, in 1950, devenind secretarul comitetului unional al studentilor si aspirantilor din URSS. Seful sau direct era secretarul komsomolului, Alexandr Selepin, nimeni altul decat viitorul director al KGB. De numele lui Selepin se leaga reforma KGB-ului din 1958, cand se revenise la operatiunile de dezinformare activa fata de Occident, in stilul celebrei Operatiuni "Trust", din anii '20. Dupa ce tatal sau, kominternistul Alexandru Iliescu, fusese instruit la Moscova (intre 1931 si 1935) in spiritul rezolutiilor care sustineau ca Romania de dupa primul razboi mondial un stat imperialist care trebuia dezmembrat, Ion Iliescu devine si el o "rotita" in mecanismul operatiunilor de influenta, lansate de Kremlin in 1955. Raportul mentionat il recomanda pe Ion Iliescu pentru "Uniunea Internationala a Studentilor" (UIS), binecunoscuta istoricilor drept "organizatie de front" a URSS, finantata si dirijata de "Sectia Internationala" a CC al PCUS si de "Directoratul I" al KGB, responsabil pentru operatiunile externe. Concret, UIS infiintata in 1946, se ocupa de organizarea propagandei si dezinformarii active in randul studentilor din Occident si Lumea a Treia: avea la activ manifestatii contra Planului Marshall si razboiul din Coreea, sustinuse lovitura comunista de la Praga din 1948, edita revista "Studentii lumii" (in araba, engleza, germana, spaniola, franceza, italiana si rusa) dar mai ales infiltra masiv organizatiile nationale ale istitutiilor din Occident si Lumea a Treia cu agenti ai "Directoratului I al KGB", adevarate "cartite" ale Moscovei, dirijate apoi politic. Racolarile se faceau, intre altele, si cu ocazia "Festivalurilor Internationale ale tineretului si Studentilor". Cercetatorul Joel Kotek, care a studiat arhivele UIS la Praga si Moscova, a dezvaluit ca organizatia era dirijata direct de KGB iar cei selectionati pentru Praga erau instruiti anterior temeinic, de "Sectia A" din cadrul "Directoratului I" al KGB in tehnica dezinformarii, manipularii in masa si a razboiului psihologic. Iliescu a primit de la Moscova sarcina sa organizeze cultul "geniului carpatin" Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devine la 38 de ani, membru al Comitetului Central, apoi secretar al CC PCR responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de mini-revolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul "geniului carpatin". Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului fata de Ceausescu, nu s-a aratat deloc dispus sa intretina cultul celui pe care el abia astepta sa-l inlocuiasca la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar II al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut insa abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica", functie oricum inclusa in nomenclatura partidului. In 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, (1985), Iliescu iese in fata. Activ in comploturile anti-ceausiste pana in 1984, din 1986 Iliescu se pune in fruntea lor. "Complotul generalilor" - lovitura de stat esuata din 1984 Celalalt "plimbaret" din Herastrau, in iunie '89, generalul Militaru participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu de cei marginalizati. Format in URSS - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (Serviciul Secret Militar Sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita, ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru este martor la o discutie telefonica dura a lui Ionita cu Ceausescu, ministrul Apararii il chestioneaza transant:"Ma, tu esti de acord cu mine?" "Da", raspunde prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", ii prevesteste Ionita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar." Militaru incearca sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor, condus de Iliescu, intre care se numara si Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet si Virgil Trofin (depistat, marginalizat si "sinucis" in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura de stat a generalului esueaza. Un an mai tarziu, informati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata in toamna, este elaborat rapid alt plan pentru o lovitura de stat militara, dar si cu sprijinul aripii civile a conspiratiei (in special al lui Magureanu). Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor "rebele" din Bucuresti (vezi "Suddeutsche Zeitung"). Intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor se dizolva, cel putin aparent, iar Patilinet dispare intr-un accident de masina in Turcia. Dispare apoi in conditii suspecte si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 fusesera: Gomoiu, Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca URSS va fi prima tara care sa recunoasca noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu consulatul sovietic de la Constanta a fost gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente interesante dar ramase in umbra: gen. Stanculescu si familia isi petrec ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferenz Karpati (vezi interviul cu gen. Stanculescu din mai 1990); exilat in Damaroaia, Brucan face in noiembrie '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova (unde afirma ca s-a intalnit cu Gorbaciov) si a discutat cadrul in care urma sa "cada" Ceausescu si cel al viitoarei noi puteri); exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in URSS, in a doua parte a lui '89 (vezi Antonia Rados: "Die Verschworung der Securitate", Hoffman und Campe Verlag, Hamburg, 1990). (va urma)

Vladimir ALEXE