Ziua Logo
  Nr. 1643 de vineri, 19 noiembrie 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Moscova nu va condamna niciodata intr-un document oficial Pactul Ribbentrop-Molotov
"Tezaurul romanesc nu valoreaza cat pagubele pricinuite Rusiei de Romania"
-- "Ocuparea Basarabiei de catre Romania" a costat prea mult Rusia, a comentat ministrul consilier al Ambasadei Ruse, Aleksandr Vladimirov
Negocierile privind soarta Tratatului de baza ruso-roman raman congelate, iar vina o poarta diplomatia de la Bucuresti, au precizat, ieri, reprezentanti permanenti ai Moscovei in Romania. Moscova refuza sa satisfaca pretentia partii romane de a include condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov in textul final al documentului, in conditiile in care, a comentat ministrul consilier al Ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti, Aleksandr Vladimirov, acest aspect nu a fost abordat nici in relatiile cu Germania. Pe de alta parte, problema Tezaurului romanesc confiscat de Uniunea Sovietica se vede, in continuare, diferit in cele doua capitale. Nimeni nu stie unde se afla, in prezent, aceste bunuri patrimoniale romanesti, si, chiar daca ar sti, Moscova considera ca a suferit din partea Romaniei pierderi ce cumuleaza o valoare net superioara celei a Tezaurului, a completat Vladimirov, enumerand aici anii de razboi si, mai ales, "ocuparea Basarabiei de catre Romania".
Prezenta premierului roman Radu Vasile la Moscova, in zilele de 25 si 26 noiembrie, nu va avea efect asupra negocierilor vizand Tratatul. Dimpotriva, intrevederile sefului Executivului de la Bucuresti cu gazdele sale ruse (premierul Vladimir Putin si sefii celor doua Camere ale Parlamentului, Egor Stroev si Ghenadi Selezniov) sunt o dovada ca relatiile bilaterale pot functiona si fara Tratat, a remarcat ambasador rus Valerii Keneaikin.
In ce priveste chestiunea transnistreana, Keneaikin a precizat ca Rusia respecta angajamentele presupuse de Tratatul de reducere a armelor conventionale si cele ce decurg din intelegerile pluripartite, precizand ca in zona de conflict din estul Basarabiei au mai ramas, in prezent, "doar 2000 de persoane cu misiunea precisa de aparare a arsenalului aflat acolo".
Cristian STEFANESCU 
A r h i v a
  Tinerii taranisti se bat pentru suprematie    
  Grecii au comemorat rasturnarea dictaturii militare din 1973    
  Luptatorii anticomunisti din munti se simt uitati de societatea romaneasca    
  Mircea Raceanu afirma ca declaratiile antimaghiare ale pedeseristilor Nastase si Pascu dauneaza Romaniei    
  IRA e de acord sa discute despre dezarmare    
  Sanitas cere modificarea legii pentru salariile asistentilor medicali    
  ANOSR a anuntat pentru luni, 22 noiembrie, marsuri in 14 centre universitare    
  Romanii nu se inghesuie sa-si refaca padurile    
  Caminele de handicapati sunt cenzurate    
  100 de sindicalisti din Alba au pichetat Prefectura    
  Liderii de Sindicat de la Aris Arad picheteaza zilnic biroul prefectului    
  Inceputul sfarsitului la ELVILA    
  Leul in friguri    
 Top afisari / comentarii 
 Procurorii au eliberat un recuperator acuzat de tentativa de omor (96 afisari)
 Bumerangul Europlakat (46 afisari)
 KGB a regizat rasturnarea regimurilor comuniste din Europa de Est (39 afisari)
 Sanitas cere modificarea legii pentru salariile asistentilor medicali (28 afisari)
 BCCOC se restructureaza dar ramane cu aceleasi servicii (17 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00716 sec.