Cristian STEFANESCU 

Caucazul rusesc este un labirint de conducte strategice transportand gaze naturale si petrol pe sub stanele pastorilor nomazi si taberele improvizate in pasuri si trecatori salbatice de gherilele fundamentaliste dispuse sa declanseze, in orice moment, un Jihad cu consecinte imprevizibile. La acest peisaj se adauga, iata, un prim-ministru al Rusiei, Vladimir Putin, de sorginte pur kaghebista, reciclat intr-o etapa intermediara a carierei sale tocmai la Kremlin si, mai exact, tocmai in acel post care i-a permis sa-si exercite talentul de demn urmas al unei natiuni de imperialisti: Corpul de Control al Presedintiei, un fel de Inchizitie pentru o Administratie regionala paralizata sub prestidigitatiile obscur-financiare ale baronilor locali nascuti pe ruinele imperiului sovietic. Putin este, daca doriti, un fel de Rasputin contemporan bun de scos din foc castanele cu care Tarul, Boris Nikolaevici Eltin in cazul de fata, s-ar putea frige prea tare. Prima castana: alegerile parlamentare si prezidentiale din viitorul apropiat. Painea fierbinte pe care suveranul de la Kremlin i-a oferit-o "Cardinalului cenusiu" al spionajului sovietic in urma cu putine zile mai ascundea, in aluatul proaspat dospit, si o alta bomba cu ceas: separatismul Daghestanului. Daghestanul, locul pe care se imbina geografic Europa cu Asia intr-un perimetru arhaic si feudal zguduit, de doua secole, de infruntari interminabile, nu este Kosovo. Conflictul din Daghestan nu poate fi stins cu raiduri aeriene. Pregatirea copiilor de trupa, pistoane obosite ai rablagitei masinarii defensive a Moscovei, ametiti de valtoarea recesiunii in care se scalda societatea, deci inclusiv armata rusa, este precara. Cum poti, fara o solda consistenta, sa convingi un pusti luat cu arcanul dintr-o disocteca din vesnic-inghetatul Murmansk sau extrem-orientalul Ohotk, sa se strecoare prin coclaurile caucaziene, cand el nici macar nu percepe importanta strategica a oleoductelor caucaziene? Razboiul din Daghestan, iata, nu va fi, cu certitudine, nici un alt Vietnam. Dar Daghestanul nu este nici Cecenia. Spre deosebire de Cecenia, rebelii din Daghestan nu dispun de largul sprijin popular de care se bucura generalul-erou Djohar Dudaev. Si tot spre deosebire de republica invecinata, in Daghestan efectul transhumarii fortate a popoarleor din URSS, dictata de Stalin, a survenit pe fondul unui trecut relativ multicultural. Daghestanul rebelilor secesionisti de astazi este un mozaic etnic. Avari, daghini, kaitagi, kubasi, kumisi, evrei munteni, azeri, ceceni, rusi... In fine: circa o suta de limbi si dialecte, vorbite de peste 30 de grupuri etnice, din care o buna parte nu se inchina cu fata spre Mecca. Iar musulmanii sunniti, uitati de timp pe crestele muntilor Caucaz, prefera singuratatea lor ancestrala tumultului modernitatii. O parte din ambitiosii subordonati ai martirului independentei cecene, in frunte cu o alta figura legendara, Samil Basaev, a traversat muntii, aducand cu ea, in Daghestan, moralul ridicat al celor care, neimpresionati de nume cum ar fi Aleksandr Lebed sau Serghei Stepasin, au reusit sa ingenuncheze ramasitele falnicei Armii Rosii. Daca acestia se pot, oarecum, considera bastinasi, elita combatantilor a fost, totusi, importata. "Sufletul" rebelilor este o masa de mercenari recrutati, in schimbul unor recompense banesti consistente, din randul tinerilor musulmani someri (domeniu in care lumea araba dispune de o oferta extrem de bogata). Strategii secesionistilor sunt, asisderea, mercenari de import. Unii iordanieni, altii sauditi. Cu totii provin din secta islamista disidenta a fanaticilor wahhabiti, fundamentalisti educati la scoala talibana si sponsorizati de imperiul financiar al intens vanatului terorist multimiliardar Ossama ben Laden. Sansele de reusita ale wahhabitilor, care viseaza la un stat independent de jure, sunt relativ reduse. Nici Cecenia, cu tot efortul depus si in pofida succesului relativ inregistrat, nu si-a arborat, pana la urma, steagul la New York, pe esplanada din fata sediului ONU. Dar pustiita visterie pecuniara si morala a Moscovei se va vedea si mai profund golita la sfarsitul intregii operatiuni. Ocazia de a gresi pandeste Kremlinul in spatele fiecarei stanci, a fiecarei dune sau liane. Gherila islamista, chiar lipsita de aportul popular, cunoaste mai bine terenul decat armata rusa. Eterogenitatea etnica a Daghestanului, care, cum spuneam, nu este un aliat al secesionistilor, nu implica si o oarecare stare de beligeranta intre triburile daghine, astfel ca nici Moscovei nu-i constituie o circumstanta favorizanta. Dimpotriva. Armata rusa, nevoita sa combata cu artileria grea bine inarmatele formatiuni rebele, ar putea provoca suficiente "pagube colaterale" pentru a-si atrage antipatia civililor, oricum dezamagiti de mizeria standardului de viata. Caucazul a fost dintotdeauna streangul in care s-au sinucis armatele Moscovei. Cand Putin a afirmat ca-i sunt necesare doua saptamani pentru a face ordine in Caucaz, a vorbit, de fapt, nu actualul premier rus, ci fostul aparatcik, obisnuit cu angajamente si realizari marete raportate Politbüro-ului. Mult mai realista pare noua atitudine a Moscovei, resemnata cu gandul ca actuala criza din Daghestan va umbri apropiatele alegeri parlamentare, programate pentru luna decembrie, si, poate (de ce nu?), chiar prezidentialele de la anul. Dar daca acest tulbure agregat caucazian se potriveste manusa peste temerile electorale ale Kremlinului? Machiavelica perspectiva, evocata de o parte a presei moscovite, de care, insa, nu putem face abstractie, mai ales ca Eltin s-a dovedit un Principe desavarsit de-a lungul deceniului post-sovietic. Una peste alta, capcana caucaziana, din care Rusia incearca din rasputeri dar steril sa se elibereze, de atat amar de vreme, risca sa prinda in ghearele sale capitale care, poate, nici nu stiau pana acum ca, undeva in Caucaz, exista un oras cu numele de Mahacikala. Avertismentele celor care se temeau de imprevizibilitatea viitorului se adeveresc. Suntem contemporanii primelor modificari survenite pe scena globala. Si ce paradox: Casa Alba si Kremlinul au un adversar comun: Ossama ben Laden! Pentru ca globalizarea sa nu se impotmoleasca in fundaturile central-asiatice, Vestul ar trebui sa sustina mai consistent liderii seculari din regiune, asa cum a facut America in cazul Turciei. Si nu doar atat. Din fiasco-ul cecen nu se prea pot trage concluzii. A pronunta sentinte intr-o astfel de situatie, fara a intelege modul in care bastinasii percep lumea, este riscant. Este aberant sa negi dreptul unei natiuni de a-si revendica un drept, cel al autodeterminarii, pe un taram care i-a apartinut dintotdeauna. Dar cat de periculos ar fi sa nu te opui expansiunii unei ideologii care vizeaza subminarea oricarei forme de progres. Daca toate "stanurile" din regiune, de la Daghestan si pana in Kazahstan, vor lua calea Afganistanului sau vor fi pradate de conflictele locale de interese si de interferenta unor puteri regionale (China, Pakistan, Turcia si, cine stie, intr-o zi Georgia), fata de care Kremlinul - mort clinic si incapabil sa imagineze vreun fel de politica rezonabila pe termen mediu sau chiar scurt - nu mai poate face nimic semnificativ, nu doar Asia Centrala va suferi un soc retrograd. Privind intreaga derulare caucaziana prin perspectiva petrolifera, ne-am putea imagina ca Rusia mai poate conta pe destui aliati. Dar daca petrolul caspic conteaza mai mult decat stapanul acestuia? Fantasma noului pol anarhic-integrist de putere va readuce, cu certitudine, in discutie atat soliditatea granitei orientale a Occidentului, cat si traseul resurselor caspice spre rezervoarele utilizatorilor vest-europeni. Cate erori de algoritm vor mai trebui rectificate, inca, la Bucuresti, cate dosare se mai cer exploatate in diversele campanii electorale, inainte de a ne trezi la timp pentru a sesiza oportunitatile pe care sahul global le ofera Romaniei cand ne asteptam mai putin?