Spre finalul returului campionatului trecut, Dinamo venea la Resita dupa infrangerea pe teren propriu in fata Rapidului, esec care totusi ii mentinea pe cainii rosii pe primul loc in clasament, cu posibilitatea ca in cazul unui parcurs fara sincope sa obtina titlul de campioana. Nu s-a intamplat acest lucru, mai intai pentru ca resitenii, aflati in lupta cu Foresta pentru evitarea retrogradarii, au reusit sa obtina un egal izbavitor, iar apoi deoarece Lupescu, in minutul 90, la scorul de 1-1, a comis o ratare monumentala, care a facilitat astfel trecerea Rapidului in fruntea clasamentului, loc de pe care nu s-a mai dezlipit pana la sfarsitul campionatului. Astazi lucrurile sunt sensibil schimbate, Resita fiind la ora actuala una din echipele care si-au depus candidatura la retrogradare, iar Dinamo vine din postura unei formatii al carei orgoliu ranit in editia trecuta a intarit-o si care nu-si mai permite esecuri penibile.