CRISTIAN STEFANESCU 

Vorbeam, ieri, despre Balcanii de dupa Kosovo si spuneam ca raman la fel de respingatori pentru marile finante transnationale, carora nu le ofera certitudini atractive. Singura certitudine ramane o perpetua stare de beligeranta intre grupuri umane avand parametri emotionali si spirituali diferiti. Tocmai pentru a gasi o cale de conjuctie intre acesti parametri, patruzeci de lideri de state si reprezentanti ai unor prestigioase organizatii internationale s-au reunit, la sfarsitul saptamanii trecute, la Sarajevo, in centrul administrativ al laboratorului geopolitic si chiar geocultural bosniac, la un fel de simpozion dedicat "reconstructiei Europei de Sud-Est". Un "brainstorming" cu oficialitati regionale si globale care, vreme de trei minute de persoana (cat i-a fost alocat fiecaruia dintre vorbitori), au avut ocazia sa sintetizeze un scenariu mai amplu (pe care, in intreaga-i splendoare, l-au predat birocratilor care au asigurat secretariatul tehnic al reuniunii). Un scenariu ce s-ar dori viabil pentru ceea ce fastuos a fost denumit "reconstructia Balcanilor". "Pactul de Stabilitate" propus in luna mai la Köln si lansat, acum, la apa, este, insa, deocamdata, cel putin, o corabie fisurata. Etalandu-si calitatile oratorice in discursuri pigmentate cu stralucitoare metafore si aromatizate cu cinism si aroganta, ilustre figuri ale istoriei contemporane se inghesuie sa explice cum acest Pact de Stabilitate introduce, in fapt, o inovatie in abordarea relatiilor internationale. Elementele principale desprinse din lectura documentului convenit in simbolic aleasa sala polivalenta din Sarajevo pot fi sintetizate astfel: un suflu de Plan Marshall care sa inspire incredere natiunilor din Europa de Sud-Est, care evita sa vorbeasca despre recompense pentru eforturile financiare si de securitate depuse in inclestarea militara cu malefica Administratie de la Belgrad, cu atat mai putin despre vreo revansa pecuniara pentru cei 50 de ani de abandonare in sfera de influenta a Moscovei sovietice, promitand, in schimb, concesii si facilitati comerciale pentru cei care accepta dialogul ca premisa indispensabila stabilitatii si, implicit, progresului. In fine, am putea spune, este ceva mai mult decat o simpla bataie prieteneasca pe umar. Un fel de "clauza a regiunii celei mai favorizate". Documentul este aplicabil, insa, numai in conditiile in care natiunile din zona vor fi reusit sa-l izoleze pana la debarcare pe Slobodan Milosevici, presedintele iugoslav recunoscut ca fiind (fapt greu contestabil) capul tuturor rautatilor in acest perimetru sud-est european. Obstacol semnificativ de dificil. Incercand sa citim printre randurile documentului final de la Sarajevo, sesizam ca entitatile statale (atat de vremelnice) din aceasta regiune sunt invitate sa elaboreze, in ciuda saraciei lor, sub auspiciile unor tehnocrati scoliti, probabil, la Harvard, politici economice liberale care sa identifice si sa puna in miscare canale comerciale pe care sa le exploateze pentru a se redresa. Daca am dori sa fim rau intentionati, am putea spune ca Balcanilor li s-a trasat un nou destin - de ghetou. Ca in absurdul banc in care, intr-o sinistra inchisoare, detinutii sunt anuntati ca vor avea dreptul sa-si schimbe, in curand, lenjeria. Intre ei. O forma inedita de dezvoltare bazata, in absenta cvasigenerala a capitalului, pe ancestralul troc. Care, in cele din urma, are darul de a-i scuti pe "donatori" de donatii. Cat despre facilitatile fiscale evocate, in cadrul carora se vorbeste, in special, despre anularea taxelor pentru importul pe pietele dezvoltate a produselor concepute aici, in Europa de Sud-Est, ne permitem sa amintim ca, "dincolo", in America, spre exemplu, o promisiune de natura economica a unui factor politic - fie el chiar presedinte si sef al Executivului- poate fi anulata de o alta putere din stat - Justitia - chemata de producatorii autohtoni si, mai ales, de sindicate sa paralizeze orice initiativa legislativa sau executiva capabila sa le afecteze siguranta sociala ori economica. Japonia ar avea ce povesti, in acest sens. Forta de munca din Europa de Sud-Est este, cu adevarat, mai ieftina, insa calitatea produselor este indoielnica, iar infrastructura de care dispun producatorii din regiune nu le permite elaborarea unor produse care sa se ridice la standardele solicitate de occidentali. Discutiile colaterale (un eufemism la moda in acest an) de la Sarajevo au vizat, in special, actualizarea infrastructurii si retehnologizarea liniilor de productie industriala. Acestea au fost, insa, dezbateri anexe si nici un angajament nu a fost consemnat, in cele din urma, in documentul final. Asa ca sutele de milioane de dolari promise de presedintele american, Bill Clinton, si sutele de milioane de euro alocate, deja, la mijlocul saptamanii trecute, de Uniunea Europeana vin spre Balcani fara a se grabi sa si ajunga. Sa admitem, totusi, ca aceste sume aflate deja, probabil, in diverse conturi, in banci occidentale (in care, deocamdata, lucreaza in avantajul deponentilor, asigurandu-le un profit provenit din dobanzi), vor fi, in cele din urma, deblocate, si vor porni spre beneficiarii potentiali ai acestor initiative politice. Ce se va intampla cu aceste fonduri? Ce tari vor beneficia de ele? Cine le va administra? Inspre ce proiecte vor fi ele canalizate? Nu stim altii cum sunt, dar gandindu-ne la Romania (dar si la alte cateva din suratele-i de suferinta), ne mentinem teama ca ele vor fi destinate, prin bunavointa birocratilor autohtoni, unor "carpaceli" total ineficiente (mergand de la plata, pe model rusesc, a salariilor restante si pana la mentinerea artificiala in viata a unor colosi energofagi) sau vor lua - cum s-a mai intamplat - cai neortodoxe, din prostia unora sau din hotie. Fie, in primul caz, vor zace nefolosite (antecedentul se cheama bugetul alocat de UE unor anterioare programe PHARE), fie, in cel de-al doilea, vor facilita dezvoltarea si protejarea intereselor personale sau de clan ale unui cerc restrans de relicve ale unui sistem care a generat, in cei cincizeci de ani de dirjism economic profund falimentar, o mentalitate monstruoasa, personagii devenite, in post-comunism, "investitori", unul mai strategic decat celalalt. Cat timp astfel de triste figuri vor mai domina administratia publica, centrala sau locala, orice efort, chiar dublat de bunavointa "donatorilor" occidentali sau anglo-americani, se va dovedi inutil. O paranteza explicativa se impune: "donatorii" nu vor fi simpli nababi care sa ofere economiilor muribunde balcanice "asistenta umanitara". "Donatorii" vor proveni din randul acelor oameni de afaceri care inteleg nevoile regiunii prin prisma propriilor interese. Si care vor investi pentru a putea face afaceri rentabile, din care sa castige, decenii la rand de acum inainte. Pentru Romania, ca de altfel pentru intreaga regiune, singura solutie reala va prinde contur abia atunci cand sectorul public ("de stat") va fi lichidat si proprietatea va deveni eminamente privata si, implicit, respectata ca atare. Este unica sansa de a pune cruce, pe veci, paguboasei politici a lui "ei, las', ca merge s-asa!" Un pas mic din punct de vedere al reformei legislative, un pas urias sub aspectul reformei mentalitatilor. Un pas decisiv si ireversibil in calea alungarii Romaniei din subteranele saraciei. Abandonand marile noastre drame regionale si raportandu-le, din nou, la scara globala, ne amintim cum, la inceputul acestei veri, o ilustra doamna, care a ridicat la rang de arta diplomatia Tomahawkului, spunea ca America si-a facut datoria, distrugand mecanismele de perpetuare a practicilor antidemocratice ale unui regim anacronic. Reconstructia, completa personajul nostru, revine in sarcina Europei. Deplorabila infrangere a Europei. Fantastica mutare de sah. Surprinzatoare prin simplitatea ei si, mai ales, prin stupiditatea celor care si-au permis sa avanseze (Rambouillet! Rambouillet!) cu pionii si nebunii, abandonand in neprotejare regele. Statele Unite au ucis lent Uniunea Sovietica si au reconstruit, in schimb, o Rusie dupa chipul si asemanarea rolului pe care i l-au proiectat in noua arhitectura globala. Falimentand marxismul, Statele Unite au obligat China sa se retraga intr-un colt de ring din care administratia de esenta comunista de la Beijing se infoaie, din cand in cand, profund dependenta, insa, de regulile liberalismului politic si economic de tip american. Acum, in Kosovo si dupa Kosovo, Statele Unite si-au trimis parintii - pe venerabila Europa - la azilul de batrani. Uniunii Europene i s-a oferit "dreptul" (sau, daca doriti, "privilegiul") de a reconstrui Kosovo, Serbia, Iugoslavia, Balcanii. Daca se va angaja cu fermitate in acest proces, nu-i ramane decat sa asiste, neputincioasa, cum necalculate cheltuieli o retrogradeaza pe tabloul principal al globalizarii, plasand-o pe o pozitie retrogradanta. Daca, dimpotriva, a inteles (prea tarziu, din pacate) ca i-a fost intinsa o cursa, si se va zbate sa ajunga cat mai departe de fitilul aprins, va ajunge sa se ascunda tocmai in spatele butoiului cu pulbere in stare de iminenta explozie. Daca izolationismul autoprotector cu care se plimba mai nou la brat America va deveni, intr-adevar, realitate globala, de-o fi una din ipotezele anterioare, de-o fi alta, fie-ti pensia usoara, Europa. Si la timp!