...nu cred ca stii cantecul, e din saptezeci si ceva, un cantaret francez au nom de Dave. Da un search pe unde vrei tu, poate il gasesti, se cheama "Vanina"...ma transpune intr-o lume luminoasa, linistita...am nevoie de oaze de liniste si nu gasesc decat atat de putine in orasul asta. Si mi-e frica; mi-e frica ca o sa ma afund in mocirla . Maine ma duc din nou la birou si trebuie sa fiu serioasa, nu ca as avea o problema cu a fi serioasa, dar nu te-ai saturat de oameni care se iau ei insisi prea in serios? Doamne si cati sunt! Daca am fi mai putin seriosi cu noi insine am vedea cat de des cadem in ridicol, iar atunci cand am realiza lucrul asta nu ne-am mai infuria si indarji si mai tare in seriozitatea asta. Nu ti-ai mai strange asa de tare nodul la cravata si nu ai strange din pumni de fiecare data cand ti se intampla sa gresesti. Ca nici ala de langa tine, nu le face pe toate perfecte. Hai sa realizam ca gresim dar ca putem repara lucrurile si le vom repara pentru ca ne place ca ce facem sa facem bine, hai sa vorbim si sa spunem ce ne deranjeaza colegului de langa noi ca poate saracul nu-si da seama ca te calca pe nervi, hai sa zambim....mai demult zambeai mai des, nu? Hai sa ne facem singuri viata frumoasa si senina si sa fim mandri de ceea ce suntem.
Nu prea esti mandru de tine, nu? Iar tu, celalalt, nu ti se pare ca esti prea mandru?