
Dadu patura la o parte, clipi repede si se uita pe geam... ahhh... tocmai iesea o raza de soare, culmea... nici asta nu dura mult.

In revista gasise un articol despre religie si femei. Vesnicul patriarhat: femeia vinovata de pacatul originar. Si asta ii aminti un lucru...: la examenul de admitere in liceu a trebuit sa aleaga varianta corecta dintre "pacat originar" si "pacat original". Bineinteles ca stia ce inseamna cele doua cuvinte, dar ce e ala pacat de la origini? Nu, nu exista, un pacat original mai merge si l-a bifat pe cel din urma. Normal ca era gresit. Ce absurd si nelalocul lui acest fapt. Ti se pun in carca toate nenorocirile omenirii, sacrificarea de catre Dumnezeu a insusi Fiului Lui pentru spalarea pacatelor si ea nici macar nu stia despre ce e vorba... Nu ti s-a intamplat? Sa fii judecat fara proces? Nuu??... Hai, fa un efort si gandeste-te, chiar si tu faci lucrul asta cand emiti judecati de valoare despre un om pe care nici nu il cunosti si ii lipesti eticheta "e un idiot" sau cum am auzit de curand "e un idiot sinistru". Si faci bine cand nici macar nu mai incerci sa iti schimbi aceasta prima impresie si te uiti urat si nici macr nu-i raspunzi idiotului la salut? Esti superior? Te crezi mai bun? Hai sa te luminez: si tu esti in aceesi postura in fata vreunui alt "idiot sinistru".

Acum era in dilema, daca sa zaca toata ziua in casa, sub paturi cu perna lui in brate in acea caldura confortabila (nici nu realizase vreodata cat de mult ii place luna asta) sau sa iasa la bantuit strazi?... ce dor ii era!!! Brusc isi aminti de oameni dragi, persoane considerate de catre ea deosebite cu care ar mai fi vrut sa stea de vorba. Printre ele era un barbat. Un barbat pe care il intalnise intr-o serie de imprejurari dar pe care il considera cu totul deosebit. Ai fi superficial sa crezi ca nutrea sentimente de genul carora izvorasc din viscere fata de acest om. I-ar fi placut sa stea la un ceai cu el. Dar vai... era barbat. Si majoritatea barbatilor pe care ii apreciase in viata ei au sfarsit prin a-i cere sa innopteze la ea in asternuturi. Si ce-i de facut atunci? Trecuse de faza in care acceptase de teama sa nu-i (mai bine zis sa nu-l) piarda... Mai bine nu... decat sa isi schimbe parerea si despre el, mai bine nu.

Sa iasa? Dar de multe ori cand era in dispozitia asta se intorsese acasa dezamagita. Avea simturile mult prea ascutite, simtea pulsul inimilor oamenilor, le vedea in suflete si ii parea rau ca nu gasea nimic dincolo de carcasa pe care o lustruiau dimineata si/sau seara la dus. Uitasera cu totii... marea majoritate uitasera.

Ultima data gasise o rabufnire de suflet, de traire si de ei-insisi eliberati de orice artificiu, la un concert. Erau de-o varsta si a fost uimita sa-I vada cat de liberi erau. Mai bine zis fusesera, pentru ca o data ajunsi la concert, langa alti oameni deja isi pierdusera din "ei-insisi" si se comportau ca sa placa. Dar stia, ca atunci cand au fost acasa, singuri in ei, cand au stat in fata oglinzii si si-au facut freze traznite si au pus pe ei culori... atunci, pret de cateva minute au fost ei cu ei-insisi.

Pe urma s-a intrebat: "dar unde sunteti in timpul zilei?" mi-e dor sa va vad in timpul zilei!! Imi dati puterea sa fiu eu cu mine insami. Ajutati-ma si va voi ajuta si eu sa nu ne uitam pe noi... ce nu v-ati dat seama? Ne avem doar pe noi!!!!

Se hotari sa se bage inapoi sub patura, sa viseze, sa explodeze in ea insasi, sa isi incarce bagajul de vise si apoi sa iasa pe strada pentru a amortiza din dezamagirea de dupa.

De dupa.
