Stiu ca suntem datori sa-i respectam pe cei care ne-au dat viata si mai stiu ca nu trebuie sa judecam copiii in functie de ce-au facut parintii lor.

Dar asta nu ma impiedica sa fiu deopotriva fascinata si siderata cand vad nonsalanta cu care urmasii de sange ai comunistilor de vaza de mai ieri vorbesc despre viata pe care au trait-o. In primul rand, mai toti au fost persecutati. Si marginalizati. Si au suferit. Apoi, parintii lor nu au facut nimic rau. Nici cat un fir de praf.

Prima oara cand am observat pe viu fenomenul, a fost la o emisiune moderata de Florin Calinescu, care le-a avut invitate pe Mioara Roman si pe Dana Nastase. Nici una, nici alta n-au pregetat sa-si ridice in slavi tatii, care nu au facut altceva decat sa munceasca pentru propasirea si bunastarea poporului roman. Inteleg ca domniile lor nu au trait printre oamenii de rand, n-au avut bunici cu dosar de dusmani ai regimului si n-au fost date afara din facultate din cauza parintilor. Dar emisiunea de care fac vorbire se petrecea la aproape 10 ani de la impuscarea lui Ceausescu, timp in care era imposibil ca domniile lor sa nu fi aflat - daca n-o facusera pana in 1989 - ce orori se petrecusera pe vremea comunismului. Inclusiv pe vremea tatilor lor.

Mi-am readus aminte de cele doua doamne in urma cu cateva zile, cand l-am vazut, tot la o emisiune tv, pe Jean, fiul lui Gheorghe Maurer. Si tatal lui a fost un om de bine, care n-a avut la inima decat binele poporului. Si tatal lui a fost, la un moment dat, marginalizat de Ceausescu. Cat despre Jean, a avut de suferit din cauza prieteniei pe care i-o purta Nicu Ceausescu. Un baiat de aur. Care, daca ar fi ajuns presedinte, alta ar fi fost Romania. Pentru ca Nicu era, spre deosebire de taica-su, scolit si umblat pe afara. Revenind la Jean, a ajuns si el sa fie urmarit pe fata de securitate. Avea voie sa se duca in vizite, dar n-avea voie sa primeasca pe nimeni. Cu vreo doi ani inainte de caderea lui Ceausescu, a observat ca pe la tatal lui se perindau tot soiul de oficialitati straine, dar parintele lui a eludat sa-i spuna de ce. Cert este ca, s-a decis, fara sa spuna nimic familiei, sa fuga din tara. Prin 1989 si inainte de decembrie, daca am inteles bine. Ocazie cu care mi-am adus aminte de alti copii de demnitari comunisti care, tot cam in aceeasi perioada, au luat cu asalt ba Canada, ba Franta, care cum a putut.

Sa nu uit. Intrebat cum isi petreceau el, Nicu si gasca de prieteni timpul liber, Jean a marturisit ca mare diferenta intre ei si tinerii de-acum nu era. Se duceau si ei la Snagov, jucau un tenis, se mai intalneau in vre-un restaurant... Chestii dintr-astea.

Nu pot sa ma dumiresc. Credeti ca ne iau drept prosti? Sunt cinici? Sau n-au aflat nici acum ce a trait majoritatea romanilor sub comunism?

nouralba