
Impresia mea e ca adevaratii domni stau bine ascunsi sau au emigrat. Exceptii de la regula strazii sau a micilor ecrane? Un Constantin Balaceanu Stolnici, un Neagu Djuvara... Modele de barbati cultivati, stilati, sarmanti, manierati. Cu bun-simt si coloana vertebrala. Oameni de cuvant.

Eu, una, nu stiu decat cativa - pare ca prea putini - din generatia tanara care ar putea prelua stindardul.

Ne asalteaza zilnic cei care nu stiu sa se poarte, sa vorbeasca, sa se imbrace. Care isi aleg partenerele in functie de dimensiunea cupelor sutienelor, de numarul de aparitii pe copertele revistelor pentru adulti, de varsta frageda sau de cine stie ce astfel de asemenea criterii.

Sigur, se poate discuta si "vice-versa". Unde sunt doamnele de altadata? Eu, care nu m-as desparti de pijama intr-o zi de stat in casa, imi aduc aminte ca, atunci cand eram copil, credeam ca bunica doarme imbracata. In vacantele petrecute la ea, o vedeam in fiecare dimineata imbracata ca de oras, cu pantofi, coafata si rujata. Si cate reguli nu-mi impunea sa respect? De la o anumita pozitie la masa, la felul cum trebuia sa stau pe scaun, la cum si cand sa ma adresez celor mai in varsta... Asta nu inseamna ca acum nu ador sa mananc cu mana cartofii prajiti. Dar, macar, stiu ca nu se face!

As minti sa spun ca nu mint, dar pe ea nu am auzit-o niciodata. Daca era ceva ce nu putea sa spuna, eluda cumva subiectul. Era mare amatoare de opera, de teatru. Stia, ca tot romanul, franceza. Nu ridica niciodata tonul...

Sigur ca si acum mai exista adevarate doamne si adevarati domni, dupa cum si atunci existau marlani si "marlance". Chestiunea este ca procentajele s-au inversat. Acum, familia nu te mai dezmosteneste daca ramai insarcinata, iar societatea nu te mai considera un paria daca divortezi. Nu-ti mai dicteaza parintii aleasa sau alesul, iar institutia casatoriei e din ce in ce mai caduca. Barbatii adevarati trebuie sa-si ia amante din ce in ce mai tinere, iar doamnele admira barbatii care au calitati... in euro si dolari.

Suntem mai fericiti?
