
Cine crede ca in sala executiei s-a strecurat - ca sub cortul circului - vreun neavenit fara bilet, care a filmat el pe-ascuns executia, se inseala amarnic. Mai degraba suntem martorii (victimele?) unei strategii de comunicare bine pusa la punct, in care ni se "injecteaza" imaginile gradual, ca sa fim tinuti cat mai mult in fata televizorului, sa luam aminte si sa ne plecam in fata atotputerniciei... dar a cui atotputernicie? A justitiei, in general? A administratiei americane?

Cum ziceam, nu cred in ruptul capului (sic!) ca imaginile respective "au scapat".

Dar ce avem noi de invatat din asta?

Vorbeam cu cineva in urma cu cateva zile: dupa doua mii de ani de crestinism, dupa nu stiu cate alte mii de ani de asa-zisa evolutie, spectacolul uciderii unui seaman de-al nostru inca fascineaza, intr-un mod aproape patologic. Devenind privitorii acestui spectacol, oare nu riscam sa "ne animalizam"? Oare nu tocmai asta este principalul scop al circului dozat pe televizoarele din lumea intreaga?

Sa luam aminte si sa ne temem! De ce anume sa ne temem? De orice ar vrea "ei".
